Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rusia reînființează o divizie de infanterie motorizată pe flancul sudic, în zona Marea Neagră - Marea Caspică
Forțele terestre
Data publicării:
Surse din Ministerul Apărării al Federației Ruse au confirmat, la finalul lunii aprilie pentru publicația Izvestia, că a fost deja luată decizia de reînființare a Diviziei 20 Infanterie Motorizată care, pe timp de pace, va staționa în Regiunea Volgograd.

Noua Mare Unitate (MU) va fi formată în cursul anului 2021, prin transformarea Brigăzii 20 Infanterie Motorizată din orașul Volgograd, în divizie. Majoritatea formațiunilor care, vor intra în compunerea diviziei, vor fi dislocate în localitățile Volgograd și Kamîșin. Noua MU va subordonată Armatei 8 Arme Întrunite a Regiunii Militare Sud, au menționat sursele din Ministerul Apărării de la Moscova.

Divizia 20 Infanterie Motorizată a fost activă în perioada 1943 – 2009, MU luând parte la cel de-al doilea război mondial, după care a fost staționată în Germania de est, iar în anii 1990 a fost implicată în luptele din Cecenia. Potrivit Izvestia, MU a fost comandată în anii 2000 de ofițeri care, în prezent, dețin funcții importante în ierarhia Forțelor Armate ruse, printre care general-colonel Serghei Istrakov adjunct al șefului Statului Major General, general-colonel Ghennadi Jidko – comandant al Regiunii Militare Est, general-colonel Alexandr Lapin – comandant al Regiunii Militare Centru.

Potrivit experților militari ruși, rațiunea care stă la baza reînființării diviziei este întărirea flancului sudic al Rusiei, ca urmare a intensificării activităților militare la granițele țării în această regiune.

Pentru a face loc unităților diviziei, Brigada 56 Desant din Kamîșin va fi reorganizată în regiment (Regimentul 56 Desant-Asalt) care, va funcționa la Feodosia în Peninsula Crimeea.

Anul trecut, o altă brigadă de infanterie motorizată (Brigada 19) din Regiunea Militară Sud a fost transformată în divizie (Divizia 19). Aceasta aparține Armatei 58 Arme Întrunite și este dislocată la nord de Munții Caucaz, în zona căilor de comunicație care, străbat pe direcția nord – sud partea centrală a lanțului caucazian (tunelul Roki și  șoseaua E117).

În ultimii 10 ani, conducerea politico-militară a Rusiei a consolidat foarte mult puterea de luptă a Regiunii Militare Sud (de la munții Caucaz spre nord pe o adâncime de maxim 1000 km și o lățime de maxim 750 km de Nord, Crimeea și bazele militare ruse situate la sud de Caucaz în Osetia de Sud, Abhazia și Armenia). Astfel, de la o armată de arme întrunite (Armata 58) s-a ajuns la trei, reînființându-se mai întâi Armata 49 și ulterior Armata 8, ultima dislocată pe teritoriul regiunilor Rostov și Volgograd. Tot în Regiunea Militară Sud vor ajunge și primele complexe de apărare antiaeriană S-350 Vityaz, programate pentru acest an, precum și primele avioane de luptă de generația a 5-a, Su-57.

Experții militari ucraineni văd în transformarea Brigăzii 20 Infanterie Motorizată în divizie, o creștere a amenințării militare la granița sa estică, deoarece efectivele dislocate permanent în apropierea frontierelor sale vor crește cu cel puțin 5000 de militari. O brigadă de infanterie motorizată din Forțele Terestre ruse are aproximativ 4000 de militari, în timp ce o divizie poate ajunge și la 11.000 de militari.

Din perspectiva NATO, întărirea forțelor ruse din Regiunea Militară Sud creează o amenințare pe flancul estic al Alianței în zona Mării Negre, respectiv România, Bulgaria și Turcia. Până în prezent, răspunsul principal al Alianței s-a limitat la intensificarea exercițiilor militare și la patrule navale de amploare în regiunea Mării Negre, fapt ce a permis o prezență militară crescută, dar nepermanentă, a contingentelor din alte state ale NATO, în special din SUA.

 

 

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
România are deja o baterie Patriot complet funcțională și se pregătește pentru operaționalizarea celui de-al doilea sistem
K9, livrate la timp pe bandă rulantă. Polonia primește încă 18 obuziere K9 Thunder, o soluție aflată și pe masa României
Forțarea cursurilor mari de apă: Diviziile americane vor avea câte o brigadă de geniu
Un militar român e „cel mai bun luptător” într-o competiție din SUA. Probele deosebit de dificile au inclus efort fizic masiv, mental și operațiuni tactice urbane
Tancurile Merkava au intrat în Khan Younis. Israelul avansează în Gaza și, în premieră, artileria lovește cu obuziere de pe teritoriul Fâșiei
HIMARS e de azi hipersonic. SUA au început livrarea noilor rachete PrSM. Versiunile viitoare vor lovi și ținte în mișcare la 1.000 km distanță
Francezii sunt optimiști că Eurotank va vedea lumina zilei în ciuda zvonurilor. Tancul franco-german de ultimă generație a „apărut” din nou în public
”Am capturat un Bradley al ucrainenilor din 'no man's land' și îi vom afla toate punctele slabe”. Rușii susțin că IFV-ul american pare a fi o versiune modernă
Emiratele Arabe Unite au angajat sute de veterani americani pentru a-și moderniza armata, cooptând inclusiv generali cu 4 stele
M2 Bradley a supraviețuit pe frontul din Ucraina după o lovitură directă de rachetă antitanc (video)
SUA vor redeschide liniile de producție pentru blindatele M2 Bradley și obuzierele M777. ”Avem comenzi pentru sute de unități noi”
Cu ce armament militar nou a defilat Armata României: De la blindate JLTV, la radare GSR. În premieră, a fost prezentat și avionul Bombardier 75 al MAI
Președintele bulgar pro-rus s-a opus prin veto furnizării către Ucraina a blindatelor sovietice BTR-60. Rumen Radev vorbește de „protejarea granițelor bulgare”
Tancul T-90M primește o ”modernizare” rapidă: Inginerii ruși au instalat blindaj Kontakt-1 și plasă pentru protecția anti-dronă
Polonia va cumpăra încă 150 de obuziere sud-coreene K9 și va avea o artilerie de temut, cu peste 1.000 de obuziere autopropulsate
România se pregătește să primească primul tanc american Abrams din cele 54 cumpărate. Abrams - primul tanc cu adevărat modern din istoria Armatei
Premieră în România: Forțele speciale defilează cu noile blindate americane JLTV, alături de mașini Land Cruiser, model 2022, echipate cu mitraliere
Forțați de situația din teren, ucrainenii apelează uneori la tactica sacrificării unor blindate
Tancul Leopard 2A8 atrage toate privirile: Un grup de cinci state europene va achiziționa cea mai modernă versiune a tancului german
Ucraina păstrează în rezervă tancurile americane Abrams M1A1. Acestea ar putea fi folosite pe câmpul de luptă în primăvara anului viitor
Obuzierul NORA B52, mândria industriei sârbe de apărare, revitalizează cooperarea militară dintre Serbia și Algeria
Zi încărcată pentru Armata Poloniei: Au sosit din SUA 26 de tancuri M1A1 Abrams și 11 lansatoare Himars
România mai are o șansă să salveze proiectul Saur 2, dar blindatul românesc amfibiu trebuie „schimbat la față”. Industria anunță că e pregătită
Militarii taiwanezi s-ar putea antrena în viitor pe teritoriul SUA
Cum explică Armata României că un sistem Patriot a ratat lansarea unei rachete. Spînu: Într-o situație reală de luptă nu ar fi existat niciun impact
Ucraina va avea 200 de tancuri Leopard 1A5, dar nu-și permite luxul să renunțe la vechile tancuri sovietice T-72
Forțele pentru Operații Speciale americane au pierdut cinci militari și un elicopter într-un accident din estul Mării Mediterane
Armata Kievului nu-și permite pierderile Rusiei. Media occidentală estimează că 70 de mii de militari ucraineni au murit pentru țară
Forțele pentru Operații Speciale americane au pierdut cinci militari și un elicopter în estul Mării Mediterane

Ştiri Recomandate

Un nou episod din „drone la Mihail Kogălniceanu”: Baza 57 confirmă că un UAV s-a apropiat aseară la doar 4 km de turnul de control
O veste bună pentru Ucraina: Ajutorul poate fi deblocat. S-a ajuns la un acord și un compromis. Armament livrat ca în al Doilea Război Mondial, pe sistemul „Lend-lease”
Cum acționează Rusia împotriva intereselor României, fără a interveni militar. Sergiu Mitrescu (NSC): Rusia percepe Marea Neagră ca un laborator pentru acțiuni maligne
Rușii pleacă din Nagorno-Karabah după ce au reușit cu „succes” să „mențină pacea”. Retragerea, o mișcare pentru a nu angaja Rusia într-un conflict în regiune
MApN, cu motoarele turate la maximum pentru combaterea propagandei ruse. Temele preferate: Militari români în Ucraina și armament românesc în Moldova
Industria de apărare din România face primii pași pentru a se implica în posibila achiziție de blindate turcești Cobra II 4x4 pentru Armată
Ucraina a efectuat unul dintre cele mai reușite atacuri cu rachete împotriva Rusiei (Foto/Video): Au fost distruse mai multe sisteme de rachete S-300 şi S-400
Noi sancțiuni privind Iranul, au convenit liderii UE. Sunt vizate companiile care produc rachete și drone militare iraniene
Germania inițiază un nou program de ajutorare destinat Ucrainei: Se face apel la aliații din UE și NATO pentru accesul la mai multe sisteme de apărare aeriană
Studiul „Bătălia pentru Marea Neagră nu s-a încheiat”, prezentat în SUA. NSC: E necesară o strategie americană pe termen lung la Marea Neagră
Federația Rusă are în vizor și România. Cum reușește Bucureștiul să ofere pe tavă Moscovei un avantaj istoric
Armata ucraineană a trecut de la drone la baloane: În Rusia au fost identificate mai multe baloane meteorologice ucrainene, adaptate pentru misiuni de cercetare și atac
Serviciile ucrainene de informaţii confirmă că au efectuat un atac asupra unei uzine unde Rusia îşi produce bombardierele Tu-22M
Europa se pregătește deja pentru ce se va întâmpla dacă Ucraina va pierde: ''Noua Rusie'' își intensifică deja operațiunile în zonele gri ale Europei de Est
După ce a rămas fără “obiectul muncii”, Rusia a început retragerea contingentului de menținere a păcii din Nagorno-Karabah
Europa are 100 de baterii Patriot și nu poate furniza șapte dintre acestea Ucrainei? Acest argument nu convinge pe nimeni, spune Borrell
Ucraina încă rezistă la porțile Europei, dar capturarea Chasiv Yar deschide rușilor direcții noi. Scenariul cel mai prost: Căderea Ucrainei ar genera riscuri pentru tot Flancul Estic al NATO (ISW)
Confruntarea Iran-Israel: Statele Unite continuă să sporească gradul de pregătire și de integrare a sistemelor de apărare aeriană în Orientul Mijlociu
După o ședință specială referitoare la situaţia din Ucraina, Comisia pentru Informații a SUA a cerut aprobarea imediată a ajutorului militar până la sfârșitul săptămânii
Teheranul avertizează Israelul să nu răspundă: Vom lovi cu arme pe care nu le-ați mai văzut până acum. ”Va fi instantaneu, fără avertisment”
Noapte albă pentru ruși: După ce au distrus un radar ce ”vedea” la 700 km, ucrainenii au lovit un aerodrom militar din Crimeea și o fabrică de rachete S-400 de lângă Moscova
Semnal puternic al SUA: Bombardierele strategice B-1B revin în Turcia, într-o misiune de instruire ”îndelung planificată”
Trei drone necunoscute au fost reperate la aeroportul civil Mihail Kogălniceanu
Ministrul israelian al Apărării ar fi cerut amânarea unei lovituri de retorsiune împotriva Iranului
Solda de grad produce mai multă discordie între militari decât reușește să o facă propaganda rusă
Industria germană de armament acaparează piaţa europeană: Compania Rheinmetall intenționează să construiască o fabrică de muniții în Lituania
Britanicii explică de ce nu doboară dronele care atacă Ucraina, așa cum au făcut când au respins un atac asupra Israelului: Ar conduce la o escaladare periculoasă
Armata României va participa la operațiunile conduse de SUA împotriva rebelilor Houthi în Marea Roșie
Pe lângă MiG-29, ucrainenii au ales şi avionul de vânătoare Su-27 pentru a lansa bombele ghidate AASM-250 Hammer (Foto/Video)
Răspunsul Departamentului de Stat al SUA la întrebarea de ce aliații apără diferit Israelul și Ucraina: Ne-am angajat să ajutăm Ucraina din prima zi
Reuniune extraordinară a miniștrilor de externe ai UE. Subiectul pe ordinea de zi: Evitarea unui război generalizat în Orientul Mijlociu
Blinken a numit 5 domenii de interes pentru SUA în regiunea Mării Negre: Cel mai important rămâne creșterea angajamentului politic american
pixel