Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rusia vrea să obțină controlul total al Mării Negre și testează mijloace pentru monitorizarea situației subacvatice
Forțele navale
Data publicării:
Ministerul rus al Apărării a anunțat, pe 24.07.2020, că militarii ruși efectuează un experiment în Marea Neagră privind desfășurarea rapidă a unui sistem de monitorizare subacvatică. Potrivit reprezentanților ruși, experimentul tehnico-militar, cu întrebuințarea de sisteme robotizate, este realizat de specialiști ai Ministerului Apărării, ai întreprinderilor Complexului Militar-Industrial și oameni de știință ai tehnopolisului de inovații militare „Era”.

Pe timpul studiului, militarii, împreună cu oamenii de știință, vor folosi diferite complexe robotizate și mijloace hidroacustice, pentru a determina cele mai promițătoare perspective. Aceștia se bazează pe echipamente hidroacustice de dimensiuni reduse, care pot fi amplasate și puse în acțiune de câteva ori mai rapid decât sistemele existente în prezent.

Se menționează că, prin caracteristicile tehnice, roboții subacvatici folosiți nu sunt inferiori celor străini.

Noul sistem va trebui să crească de mai multe ori eficiența reacției la amenințările din direcțiile maritime. Experimentul va trebui, de asemenea, să demonstreze cât de bine vor putea recunoaște noii roboți subacvatici nu numai obiectele mari, ci și sistemele robotizate de dimensiuni reduse ale adversarului.

Noile drone subacvatice de observare și înregistrare au fost examinate în tehnopolis de vicepremierul rus, Yuri Borisov, prim-adjunctul ministrului apărării, Ruslan Tsalikov, și adjunctul ministrului apărării, Pavel Popov.

Unul dintre aceste sisteme subacvatice a fost dezvoltat de concernul Aurora. După cum a declarat constructorul-șef al concernului, Yuri Rozhkov, complexul este format din două vehicule subacvatice autonome, fără pilot. Unul dintre acestea, care efectuează căutarea folosind sonare cu scanare laterală sau cu ultrasunete, poate găsi ținte în acvatoriul mării și pe fundul apei. Al doilea este unul de inspecție, fiind echipat cu un sistem foto și video. Acesta se apropie de obiectele detectate și le identifică. Dispozitivele au capacitatea de a transmite coordonatele obiectelor găsite la un post de conducere terestru sau de pe navă.

“Mijloacele de bază sunt sonarele cu scanare laterală. Există, de asemenea, sisteme de supraveghere foto și video, de comunicații radio sau de poziționare hidroacustică. Acestea pot stabili și transmite coordonatele obiectelor-țintă”, a declarat Rozhkov.

Potrivit precizărilor sale, sistemul cu două aparate este universal și poate fi lansat de pe orice navă. Aparatele sunt compacte și nu sunt grele: sunt suficiente două persoane pentru a le lansa de pe litoralul neamenajat.

 

Comentariul autorului: Având în vedere faptul că tehnopolisul de inovații militare „Era” are sediul în localitatea Anapa, este foarte probabil ca experimentul să se desfășoare în partea de est a Mării Negre, unde este dislocată Baza Navală - Novorossiysk.

Însă, trebuie spus faptul că acest experiment nu este singurul proiect al militarilor ruși, care are drept scop monitorizarea situației subacvatice din acvatoriul Mării Negre.

Recent, revista politico-militară ucraineană Securitatea Mării Negre a avertizat comunitatea internațională că “rușii vor militariza nu numai spațiul, ci și lumea subacvatică a planetei”.

Aceasta a publicat un articol potrivit căruia Federația Rusă desfășoară în adâncurile Mării Negre un complex eșalonat pentru monitorizarea situației subacvatice și de la suprafața apei, pentru a obține controlul total asupra acvatoriului Mării Negre.

Între altele, revista ucraineană a făcut referire la un studiu la care a luat parte și fostul comandant al Forțelor Navale ale Ucrainei, Serghei Gaiduk. Conform concluziilor părții ucrainene, Federația Rusă creează un cap de pod subacvatic, prin care va stabili controlul deplin asupra Mării Negre.

Analiștii ucraineni consideră că, în curând, la Cap Khersones și Cap Tarkhankut, de lângă coasta Crimeii, vor apărea instalații de radiații electromagnetice, care vor putea influența obiectele marine la o distanță de aproximativ 30 de kilometri.

Revista menționează că autoritățile de la Kremlin intenționează să monitorizeze și accesul unui potențial adversar la facilitățile magistralei de gaz Turkish Stream.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Prima misiune operativă a portavionului britanic Prince of Wales cu avioane F-35 la bord
Un război cu Rusia ar putea începe printre calotele de gheață. Arctica, noul obiectiv militar și economic al Rusiei, poate fi începutul unui război major
Zi importantă pentru Marina iraniană. IRGC înființează flota de nave grele de luptă
Cad capete importante în Marina rusă: Comandantul Flotei din Marea Neagră ar fi fost demis, după lunga serie de pierderi navale. Nici adjunctul său nu se simte prea bine
Au rămas doar 5 nave ruseşti din clasa Ropucha în dotarea Flotei ruse din Marea Neagră după scufundarea navei de desant ''Caesar Kunikov''
Este oficial: Nava mare de desant Caesar Kunikov a fost scufundată de ucraineni în apropiere de Peninsula Crimeea (Foto/Video)
Britanicii dominau oceanele, dar acum au probleme cu portavioanele. După ce HMS Queen Elizabeth s-a defectat, și noul HMS Prince of Wales a întâmpinat o „defecțiune minoră”
Fără nave de luptă, Estonia își organizează apărarea de coastă pe camioane, cu sisteme de rachete Blue Spear de ultimă generație
De ce e noul portavion american USS Gerald Ford o adevărată mașinărie de luptă. SUA pot lansa în luptă F-35 și Super Hornet la foc automat
Italia este tot mai activă în Indo-Pacific. Meloni promite Japoniei: F-35-urile vor sosi în august, apoi portavionul Cavour
Ucraina oferă noi detalii despre scufundarea Ivanovets. Corveta rusă a pierdut lupta cu 6 drone Magura V5 jet ski ucrainene
Rusia, China și Iranul planifică desfășurarea de manevre navale comune
Un atac în Marea Roșie a avariat o altă navă comercială. SUA i-au lovit pe rebelii Houthi
Marea Britanie se asigură că uriașa sa flotă maritimă rămâne funcțională pe timp de război: Thales va realiza mentenanța pentru senzorii și sonarele navelor Marinei Regale
Italia va conduce misiunea europeană ”Aspides” pentru siguranța navigației din Marea Roșie
Marina Indiană dă semne că ar putea deveni o superputere navală. ”Este un mesaj către cel mai mare inamic al nostru”
Rușii au lansat la apă încă un submarin nuclear strategic: “Prințul Pozharsky”, purtător de rachete balistice intercontinentale
Nave de luptă de ultimă generație, în sfârșit pentru România? De ce s-au deplasat ministrul Apărării și șeful Armatei la Șantierul Damen de la Galați
Ucraina a mai trimis o navă rusă pe fundul mării (Foto/Video). Vedeta Ivanovets, scufundată după ce a pierdut lupta cu drone ucrainene
Industria navală poloneză bifează o nouă reuşită: Ceremonia de punere a chilei primei fregate Miecznik a avut loc la Șantierul Naval PGZ
A fost livrat un nou submarin din clasa Lada dotat cu „armament formidabil”, rachete Kalibr. Rușii plănuiesc 20 de submarine, dar s-ar putea opri la 5
Rusia pierde bătălii în Marea Neagră în fața unei Ucraine fără flotă. Bilanțul e necruțător: Din 80 de nave, aproape 50% au fost distruse sau avariate
Scenariu de film lansat de ruși: Războiul s-ar putea muta în Baltică după ce Marea Britanie ar construi o flotă ucraineană în Marea Baltică
China desfășoară rachete de coastă în apropierea Coreei de Sud
Rusia intenționează să refacă nava de desant Minsk, avariată în urma unui atac cu rachete al forțelor armate ucrainene asupra Sevastopolului
China nu e Rusia. De câte portavioane are nevoie China pentru a bloca complet Taiwanul înainte de a invada terestru insula
Comandantul Forțelor Navale Ucrainene: Orice navă a Marinei ruse este o țintă legitimă pentru Ucraina, indiferent de locul în care aceasta se află în oceanele lumii
Rușii mențin în Marea Mediterană o grupare navală redusă, dar care include trei platforme de lansare a rachetelor de croazieră de tip “Kalibr”
China i-a cerut Iranului să oprească atacurile Houthi din Marea Roșie

Ştiri Recomandate

Pe urmele Poloniei? Obuzierele K9 deschid ușa României pentru armele sud-coreene. Tancuri K2 și MLI-uri Redback, de interes pentru Armată
Întârzierea sprijinului american a călit Armata Ucrainei. Implicațiile deciziei privind ajutorul pentru Ucraina merg foarte departe, spune Kievul
Mobilizarea de catifea din Ucraina. Care au fost principalele frâne în calea recrutării. Lecții valabile și pentru statele NATO
„Trolling de cel mai înalt nivel”. Ucraina folosește baloane care imită zborul aeronavei F-16
România semnează contractul pentru avioane F-35. Tîlvăr: Vom avea vești bune în 2024
Hanwha vrea să transforme România într-un hub industrial în Europa. Obuziere K9 și mașini de luptă Redback sunt propunerile
Reuşită pentru industria cehă de apărare: Germanii de la KNDS, dispuşi să producă tancul Leopard 2A8 în Cehia
Noul bombardier invizibil H-20 al Chinei "nu reprezintă un motiv de îngrijorare pentru SUA: Acesta nu se va ridica la înălțimea proiectelor militare americane
Acord de cooperare în domeniul apărării între România și Republica Coreea: S-a stabilit un angajament cu privire la creşterea cooperării la nivelul industriei de apărare
Bloomberg: Ajutorul american poate da un răgaz Ucrainei, dar o schimbare rapidă a situaţiei de pe câmpului de luptă este puțin probabilă
Impactul ajutorului militar american asupra războiului din Ucraina: Este o lovitură dată credinței arogante a lui Putin că timpul este de partea sa
Marea Britanie anunță cel mai mare pachet de ajutor militar acordat vreodată Ucrainei: Acesta include rachete Storm Shadow cu rază lungă de acțiune, muniție și vehicule blindate
Monarhiile din Golf se tem că un conflict regional le-ar perturba serios proiectele de dezvoltare
Armata României are undă verde pentru deminarea în Marea Neagră în misiuni comune cu Turcia și Bulgaria - MCM BLACK SEA
Bombe nucleare B61, în coasta Rusiei? Polonia vrea arme nucleare americane pe teritoriul ei pentru a contracara Rusia în Kaliningrad
Iranul nu intenționează să răspundă atacului israelian, pe care îl descrie drept „nesemnificativ”
Franța face o demonstrație de virtuozitate: Rachete de croazieră lansate de pe două nave au lovit simultan ținta
Șeful republican al Camerei Mike Johnson și-a schimbat poziția față de ajutorul pentru Ucraina după ce a văzut informațiile prezentate de CIA privind intențiile Rusiei în Europa
Operațiunea recrutarea. Un sfert dintre candidați au picat testele fizice pentru a putea deveni militari în Armata României
Toți ochii către Coreea de Sud: România, la un pas de K9 Thunder. Când ar putea fi semnat contractul pentru obuziere autopropulsate
Marina rusă pierde o navă valoroasă, de dinainte de Primul Război Mondial: Nava de salvare Komuna avea capacități unice pentru Flota din Marea Neagră
NATO se pregătește să apere coridorul Suwalki. Polonia și Lituania au început exercițiul comun “Brave Griffin 24/II”
Cheltuielile militare globale din 2023 au depășit 2,4 trilioane de dolari. Sunt pe creștere toate statele NATO, exceptând România, Grecia și Italia
SUA au decimat în Ucraina Armata Rusiei fără să piardă niciun soldat. Un senator american anunță ATACMS: Podul dintre Crimeea și Rusia trebuie distrus
Forțele ruse au capturat un Leopard 2A6 al armatei ucrainene (FotoVideo): Este de așteptat ca tancul capturat să fie supus unei examinări înainte de a fi prezentat publicului
Mesajul transmis de Statele Unite către Putin a fost că este prea devreme pentru a deschide șampania. Senator american: America a revenit în ofensivă
Şeful spionajului militar ucrainean: Ucraina se va confrunta cu o situație dificilă începând cu jumătatea lunii mai, dar nu se va întâmpla un Armaghedon
Premieră pentru U.S. Army: Primește primul tanc M10 Booker, dezvoltat în cadrul programului militar MPF
Prima avariere confirmată a unui Patriot (Foto/Video): SUA "extrag" de pe frontul din Ucraina un sistem de rachete avariat
Implicațiile deciziei privind ajutorul american pentru Ucraina merg foarte departe – biroul președintelui Zelenski
Rușii se apropie de încercuirea orașului Chasiv Iar. Trupele ruse au preluat controlul asupra localității Bogdanivka
Vechile sisteme de rachete S-200 ale Ucrainei sunt din nou pregătite să lovească ținte rusești: Trebuia să căutăm o cale de ieșire și pare să funcționeze bine până acum
pixel