Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Scoatem Armata română pe străzi în lupta cu noul coronavirus? Dan Dungaciu: Lipsa de încredere în instituțiile statului e profundă
21 Martie, 18:09
"Scoaterea Armatei pe străzi în cazul pandemiei de noul coronavirus arată lipsa de încredere în instituțiile statului", a declarat pentru  Defense Romania profesorul Dan Dungaciu, directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu“ al Academiei Române.
de  Eduard Pascu
Armata română, sursă foto: MApN Facebook
EXCLUSIV

"Momentul de criză este momentul în care culegi ceea ce ai semănat cu ani mulți înainte. Când intri într-o criză cu instituțiile decredibilizate, cum din păcate am reușit noi să intrăm, sigur că sarcina celor care gestionează criza este incomparabil mai complicată. Dar asta este, dacă vreți, dividentul principal al unei crize politice românești care a secat, a lovit precum toporul în trunchiul copacului, la rădăcina tuturor instituțiilor publice din România", a descris politologul situația din România.

 

Apelul la Armată demonstrează lipsa de încredere în instituțiile statului

 

Totodată, în contextul în care fostul președinte Traian Băsescu a afirmat că Armata română ar trebui să patruleze prin satele României pentru a se asigura că cetățenii respectă măsurile impuse de Guvern în ceea ce privește pandemia cu noul coronavirus, Dan Dungaciu atrage atenția asupra credibilității instituțiilor statului în momente de criză.

Întrebat dacă Armata este mai credibilă, profesorul Dungaciu ne-a mărturisit: "Când te duci la Armată, singura instituție la care poți să apelezi într-o asemenea criză, este de fapt recunoașterea, inconștientă și iresponsabilă, a faptului că lipsa de încredere în instituțiile românești este profundă. Asta este de fapt declarația. Asta exprimă această declarație și asta se vede în sondaje că lipsa de încredere în instituții este mare în România. Asta este consecința, repet, a unui politicianism care ne-a marcat de cel puțin 10 ani existența. De asta este mult mai greu acum. Când nu ai încredere în sistem, orice criză... că este criză medicală, că e criză economică, că e criză militară, te face mai șubred. Ne mai vorbind de un simplu război informațional sau un război de tip hibrid", a mai spus profesorul.

"În războiul informațional, lipsa de încredere în instituții este principala vulnerabilitate. Pentru că orice teorie de genul acesta devine credibilă sau devine mai credibilă, când nu ai încredere în propriile instituții. În sensul acesta se vulnerabilizează societățile care nu sunt atente să-și protejeze instituțiile pentru că în cazul unei crize ele devin transparent de goale și de lipsite substanță și de conținut și asta sigur că populația vede și simte", a conchis politologul.          

Ştiri Recomandate