Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Șefii diplomațiilor din Franța și SUA se vor întâlni în încercarea de a pune capăt crizei submarinelor
23 sep, 08:26
Secretarul de stat american, Antony Blinken, şi omologul său francez, Jean-Yves Le Drian, vor o discuţie privată joi la New York, la o zi după o declaraţie comună a preşedinţilor lor pentru a pune capăt crizei dintre Paris şi Washington, a anunţat miercuri o responsabilă americană, notează Agerpres, citând AFP.
de  Tudor Curtifan

Cei doi miniştri au avut "un bun schimb de vederi" miercuri seară cu prilejul unei reuniuni a membrilor permamenţi ai Consiliului de Securitate al ONU şi "ne aşteptăm să aibă din nou un moment împreună, bilateral", joi, le-a spus jurnaliştilor această responsabilă.

Săptămâna trecută, Franţa şi-a rechemat ambasadorii din SUA şi Australia, după ce SUA şi Regatul Unit au semnat un acord pentru submarine nucleare cu Australia, determinând Canberra să renunţe la acordul cu Franţa în valoare de 40 de miliarde de dolari.

Miercuri, preşedintele francez, Emmanuel Macron, şi cel american, Joe Biden, au purtat o discuţie telefonică în cadrul căreia cei doi lideri au convenit să lanseze consultări aprofundate pentru reconstruirea încrederii, a precizat Palatul Elysee într-un comunicat. Macron şi Biden urmează să se întâlnească în Europa la sfârşitul lui octombrie. 

Ştiri Recomandate