Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Serbia ar fi comandat un sistem de apărare antiaeriană din China
Serbia ar fi interesată să achiziţioneze cel mai nou sistem de apărare antiaeriană şi anti-rachetă FK-3, fabricat de industria de apărare chineză, potrivit mass-mediei de la Belgrad.
de  Cristian Soare

Balkanska bezbednosna mreza (un site de profil din domeniul apărării care tratează subiecte din domeniul securităţii din zona Balcanilor), citând un raport anul al companiei sârbe de import de armament Yugoimport SDPR JP, precizează că Serbia a comandat un sistem de apărare antiaeriană şi anti-rachetă FK-3, fabricat de industria de apărare chineză, potrivit Defence Blog.

Sursa citată mai precizează că achiziţia sistemului de apărare antiaeriană şi anti-rachetă FK-3 este menţionată într-un paragraf din raportul anual al companiei sârbe de import de armament, alături de alte echipamente militare, cum ar fi: componente şi sisteme pentru modernizarea avioanelor MiG-29, achiziţia sistemelor de apărare aeriană cu rază scurtă Mistral 3 – contract semnat anul trecut între grupul francez MBDA şi ministerul sârb al Apărării; achiziţia unor drone CH-92A – achiziţionate din China şi livrate la începutul lunii iulie.

Aleksandar Radic, autorul articolului din Balkansec.net, precizează că cumpărarea de către Serbia a unui sistem de apărare antiaeriană FK-3, este un subiect discutat la Belgrad din anul 2018. La momentul respective, ministrul sârb al Apărării, Aleksandar Vulin, a efectuat o vizită oficială în Republica Populară Chineză, unde a vizitat mai multe companii producătoare de armament, printre care şi pe cele care fabrică sistemele FK-3 și FM-3000.

Citeşte şi: Serbia face investiţii în industria de apărare. Contract pentru dotarea Forțelor armate sârbe cu vehiculele blindate Lazar-3 8x8

Potrivit lui Aleksandar Radic, citând date din raportul companiei Yugoimport, Serbia a achiziționat 3 baterii ale sistemului FK-3, fără a preciza valoarea contractului sau data la care acestea ar urma să fie livrate.

De la începutul acestui an şi până în prezent, Serbia a ţinut să ne arate că face investiţii serioase în apărare, iar înzestrarea Forţelor armate sârbe nu este deloc neglijată, cel puţin asta reiese la prima vedere.

Astfel, ministerul sârb al Apărării a prezentat, în premieră, pe 2 mai, sistemele de apărare aeriană Panţîr-S1E, pe care le-a achiziţionat de la Federaţia Rusă. O lună mai târziu ministrul sârb al Apărării, Aleksandar Vulin, împreună cu șeful Statului Major General al Forțelor Armate Sârbe au participat la prezentarea versiunii modernizate a tancului principal de luptă M-84.

La jumătatea lunii iunie, cea mai mare şi mai importantă companie producătoare de vehicule militare din Serbia – Zastava TERVO – a prezentat un vehicul blindat de tip MRAP, un transportor M-20 6x6. Prezentarea oficială a transportorului M-20 6x6, care va intra în dotarea forţelor terestre sârbe, a fost organizată sub atentă monitorizare a ministrului sârb al Apărării, Iar, la începutul acestei luni, Serbia a primit din China un prim lot de drone CH-92A.



Ştiri Recomandate