Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Serviciul de Protecție și Pază a donat echipamente de protecție pentru Spitalul Județean Suceava
03 apr, 16:21
Angajaţii Serviciului de Protecţie şi Pază au donat Spitalului Judeţean Suceava 5.000 de măşti, 5.000 de mănuşi şi 600 de combinezoane. 
de  Eduard Pascu

Echipamentele de protecţie au ajuns în această dimineaţă la unitatea medicală cea mai grav afectată de pandemia Covid-19. Produsele achiziţionate din sumele donate benevol de militarii Serviciului de Protecţie şi Pază sunt destinate cadrelor medicale aflate în prima linie de luptă împotriva răspândirii noului tip de coronavirus, se arată într-un comunicat de presă al instituției.

Angajaţii Serviciului de Protecţie şi Pază sunt alături de toţi cei care fac eforturi uriaşe şi, prin munca depusă, pun mai presus de viaţa lor salvarea semenilor.

Ştiri Recomandate