Serviciul de Securitate al Ucrainei împreună cu Parchetul Militar Principal, Întreprinderea de Stat „Ukroboronservice" și Biroul Vamal Mykolayiv au predat sistemul rusesc de rachete antiaeriene S-125 Pechora, importat ilegal pe teritoriul țării noastre, Ministerului ucrainean al Apărării, relatează serviciul de presă al SBU.
scris de
S.I. Catalin
În cadrul procedurilor penale inițiate de anchetatorii SBU în conformitate cu aliniatul 2 a art. 201 din Codul penal al Ucrainei, se stabilește că în perioada 2007-2010, oficialii corporației de apărare națională rusă Rosoboronexport, cu ajutorul altor persoane, au introdus ilegal printr-un punct de frontiera sistemul de rachete antiaeriene S-125 Pechora împreună cu 36 de rachete antiaeriene sol-aer 5V27D, împreună cu echipamente conexe și alte arme.
Din primele cercetări se pare că sistemul de rachete trebuia să fie livrate într-una din țările Africii de Est, şi anume Eritrea, pentru care Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite a impus un embargou. În ianuarie 2019, în timpul desfășurării unor măsuri de investigație comune de către ofițeri ai Direcției principale de investigații și ai Departamentului de contrainformații SBU, care a fost supravegheat de Parchetul Militar Principal, complexul de rachete specificat a fost descoperit într-un depozit din Mykolayiv.
Au fost confiscate 36 de rachete antiaeriene cu echipamentul aferent și alte arme în timpul căutării.
La 27 martie 2019, la ședința Guvernului Ucrainei, s-a decis transferul tuturor armelor de mai sus către Ministerul ucrainean al Apărării. După finalizarea demersurilor procedurale necesare, armele sunt transferate forțelor armate ale Ucrainei, care vor fi înzestrate cu un complex modern de rachete antiaeriene.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Dronele Bayraktar TB2 de fabricație turcească au fost descoperite la baza aşa-zisei companii militare private ruse (PMC) Wagner Group din Mali, se precizează într-o investigaţie a grupului de analişti OSINT ai The Insider. Trebuie precizat faptul că forțele armate din Mali au achiziționat aceste drone din Turcia ca parte a unui program de extindere a capacităților forțelor sale aeriene.
Teheranul a acuzat Israelul că se află în spatele unui plan eșuat de a sabota industria iraniană de apărare și producția de rachete, a informat astăzi presa de stat iraniană.
Yan Petrovski, unul dintre liderii grupului paramilitar neo-nazist rus „Rusich”, a fost arestat în Finlanda. Grupul „Rusich” este specializat în culegere de informații pentru acţiuni de sabotaj și asalt. Petrovski este suspectat că a planificat acţiuni teroriste comise în perioada iunie 2014 - august 2015 în regiunile Luhansk și Donețk. În prezent, el rămâne în arest preventiv, precizează European Pravda.
Agenția de presă slovacă TASR a informat, pe 21.08.2023, citând portalul televiziunii britanice Sky News, că reprezentanții liniei dure din structurile de forță ale Federației Ruse i-au cerut președintelui Vladimir Putin să-l demită pe ministrul apărării, Serghei Șoigu, fapt ce ar permite decretarea mobilizării generale pentru intensificarea luptei împotriva Ucrainei.
Joi, 10 august, Directorul Informațiilor Naționale (National Intelligence - NI) Avril D. Haines, a lansat noua Strategie Națională de Informații.Strategia ”va proteja nu doar națiunea noastră, ci și partenerii noștri în următori ani” - directorul Agenției Naționale de Securitate (NSA), generalul Paul Nakasone.
Procuratura din Germania a arestat un oficial din cadrul agenţiei de achiziţii militare, suspectat că a transmis informaţii secrete Rusiei, relatează Reuters
În Statele Unite, doi membri ai Marinei SUA au fost arestați pentru că ar fi vândut Chinei informații clasificate legate de securitatea națională. Cu referire la Departamentul Apărării al SUA, agenția de presă Reuters scrie despre asta, potrivit căreia ambii bărbați au fost acuzați de conspirație.
Cel puțin 81 de antreprenori ruși, care au făcut parte din clasamentul „200 de cei mai bogați ruși” al revistei Forbes de dinainte de război, participă în mod deschis la susținerea armatei ruse, după cum se precizează în ancheta „Câinii războiului”, publicată pe 31 iulie de jurnaliștii de investigații de la publicația “Proiect”.
Serviciul de Informaţii şi Securitate din Republica Moldova (SIS) a anunţat luni că, după demararea procedurilor juridice necesare, a denunţat Acordul de parteneriat cu Serviciul Federal de Securitate al Federaţiei Ruse (FSB).
Șeful Serviciului de Informații al Apărării din Ucraina (GUR), Kirilo Budanov, a declarat, într-un interviu pentru site-ul ucrainean de ştiri TSN, că armata ucraineană va fi în curând capabilă să elibereze peninsula Crimeea ocupată de Rusia.
Deputatul ucrainean Yurii Aristov, lider al partidului condus de Volodimir Zelenski, ''Servitorii Poporului'', este investigat de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) într-o anchetă care arăta că, în timp ce armata ucraineană încearcă să respingă trupele ruse, acesta s-a aflat în luna iulie în vacanță cu familia sa la un hotel lux în Maldive. De asemenea, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a considerat vacanța lui Aristov o „trădare” în timpul războiului.
Au fost adunate dovezi privind activitatea pro-rusă a liderului unui partid politic ucrainean. Acesta urma să devină președinte al Ucrainei dacă forţele ruse de ocupaţie ar fi reuşit să înlăture administraţia de la Kiev. Serviciul de Securitate al Ucrainei a adunat probe împotriva fostului parlamentar și om de afaceri ucrainean Evgheni Muraiev. Partidul său "Nashi" a fost interzis anul trecut de un tribunal din Lviv din cauza activităților sale pro-ruse.
Kyrylo Budanov, în vârstă de 37 de ani, care conduce Serviciul Principal de Informații al Ucrainei (GUR/HUR), serviciul de informații militare al Ucrainei, are o abordare diferită de cea a omologilor săi din alte părți ale lumii. Budanov nu rămâne în plan secund, ci se exprimă în mod regulat. Așa s-a întâmplat și în ultimul său interviu, acordat Reuters, în care a explicat de ce nu se află în umbră și a amenințat că va urmări inamicii Ucrainei precum Mossad-ul Israelului.
Directorul Agenției de Securitate și Informații din Serbia (BIA), Aleksandar Vulin, a fost inclus pe lista de sancțiuni a SUA, după cum a anunțat Oficiul pentru Controlul Activelor Străine din Departamentul american al Trezoreriei. Departamentul american al Trezoreriei a motivat că Vulin a fost implicat în afaceri corupte pentru "a-și promova agendele politice și interesele personale în detrimentul păcii și stabilității în Balcanii de Vest”. "Aceste acorduri corupte au facilitat activitatea rusă rău intenționată în Serbia și în regiune", se arată în comunicat.
Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) din Republica Moldova, în comun cu procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), au trimis în instanţa de judecată un dosar penal pentru trădare de patrie şi spionaj vizând doi agenţi ai Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB).
Turcia depune eforturi susținute pentru a obține un echilibru mai stabil în relațiile sale cu cele două partide politice din Guvernul Regional al Kurdistanului irakian, Partidul Democrat Kurdistan din Erbil și Uniunea Patriotică a Kurdistanului din Sulaymaniyah, cu scopul de a echilibra interesele turcești cu aceste formațiuni și a le ține departe de influența Teheranului.
În timpul unei vizite secrete în Ucraina a directorului CIA, William Burns, la începutul acestei luni, autoritățile ucrainene i-au dezvăluit acestuia o strategie de recucerire a teritoriilor ocupate de Rusia și de începere a negocierilor de încetare a focului cu Moscova până la sfârșitul anului.
Documentele găsite în timpul perchezițiilor la sediul Wagner din Sankt Petersburg arată că grupul militar privat a avut legătură cu un atac informativ împotriva Lituaniei, a declarat miercuri Departamentul Securității de Stat (VSD). De asemenea, serviciul de contrainformaţii din Lituania a afirmat miercuri că un paşaport găsit de autorităţile ruse în biroul din Sankt Petersburg al lui Evgheni Prigojin a fost folosit de o sosie a acestuia.
Ombudsmanul ucrainean Dmitro Lubineț a declarat că transferul din Rusia în Ungaria a 11 prizonieri de război ucraineni, desfășurat de Budapesta fără știrea Ucrainei, încalcă legislația internațională. Acesta a subliniat că, deși Ucraina salută toate inițiativele de pace ale partenerilor săi, decizia Ungariei de a nu implica Kievul în transferul de prizonieri constituie o încălcare a dreptului internațional umanitar și a Convenției de la Geneva.
În weekendul trecut în Singapore, la celebrul Hotel Shangri-La, a avut loc o întrevedere a șefilor serviciilor de informații a marilor puteri mondiale. O întâlnire care ar fi trebuit să fie secretă, dar care a fost dezvăluită în media ca urmare a unor scurgeri de informații interne.
Preşedinţia cehă a atenuat vineri declaraţiile şefului statului Petr Pavel cu privire la necesitatea monitorizării ruşilor care trăiesc în ţările occidentale, pe care i-a comparat joi cu cetăţenii de origine japoneză din SUA în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, potrivit Agerpres, care citează AFP.
Serviciile secrete ucrainene au anunţat vineri că au interceptat o conversaţie telefonică ce dovedeşte că un ''grup de sabotaj'' rusesc a aruncat în aer barajul hidrocentralei de la Kahovka, în sudul Ucrainei, transmite Agerpres, care citează Reuters.
Facilitatea care ar urma să fie localizată în Cuba ar permite Beijingului să spioneze Statele Unite prin interceptarea comunicațiilor electronice, dar Cuba respinge raportul ca fiind „nefondat”.
Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a transmis joi că a descoperit un complot al Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA) a Statelor Unite care folosea un program malware, necunoscut până acum, pentru a penetra în special vulnerabilităţi de tip 'backdoor' ale telefoanelor Apple, transmite Agerpres, care citează Reuters.
După șocul atacului armat la scară mare al Rusiei împotriva Ucrainei, serviciul de informații al Ministerului francez al Apărării își reconsideră prioritățile și extinde supravegherea amenințărilor pe toate direcțiile. Generalul-maior francez, Cyril Carcy, a declarat, recent, pentru publicația Breaking Defense că Direcția de Informații Militare „nu se mai poate concentra pe un unghi de 60 de grade între Africa de Vest și Orientul Mijlociu, dictat de lupta împotriva terorismului”.
Ministerul britanic al Apărării susţine cel mai recent raport ca, în ultimii cel puţin 20 de ani, Rusia a înregistrat o proliferare a grupurilor paramilitare provenite din forţele sale armate regulate, iar tendinţa se accelerează
Statele Unite au trimis în secret peste 100 de rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune în Ucraina, săptămâna trecută, dintre care unele au fost desfășurate imediat și utilizate pentru a lovi un aerodrom militar rusesc din Dzhankoi, în Crimeea ocupată, a relatat New York Times (NYT) la 25 aprilie.
Livrarea de către Statele Unite și prima utilizare de către Ucraina a rachetelor balistice cu rază lungă de acțiune ATACMS împotriva țintelor rusești din Crimeea a fost subiectul unor dezbateri aprinse în presa occidentală și în rândul analistilor politici și militari.
Viceamiralul (în retragere) al U.S. Navy, Mike LeFever, a discutat, într-un interviu acordat RBC-Ucraina, despre atacurile asupra elementelor de infrastructura critica rusești, despre șansele Ucrainei de a prelua inițiativa în război, despre opiniile americanilor obișnuiți și despre planurile lui Putin.
Construcția structurilor defensive în diferite regiuni ale Ucrainei progresează cu mari întârzieri. Acest lucru se datorează atacurilor rusești asupra echipamentelor și unităților de geniu care construiesc noile linii defensive. Mai multe filmări video cu consecințele atacurilor rusești au fost publicate pe Internet.
Potrivit site-ului Itamilradar.com, evoluțiile înregistrate în ultimele săptămâni arată faptul că dronele americane de la Baza Aeriană Sigonella de pe insula italiană Sicilia și-au împărțit zonele de responsabilitate. Astfel, în timp ce dronele RQ-4B ale Forțelor Aeriene zboară preponderent în zona Mării Negre, cele de tip MQ-4C operează în Marea Mediterană.
Primele șase dintr-un total de 12 avioane de luptă multirol Rafale au ajuns joi în Croația, la mai bine de doi ani după semnarea unui contract cu Franța în valoare de peste un miliard de euro. Sosirea ultimului dintre avioanele contractate este așteptată la începutul anului 2025.
Estonia va achiziționa echipamente militare neletale pentru Republica Moldova pentru aproximativ 40 de milioane de euro pe an. Estonia a semnat deja primul contract cu compania cehă de arme ERA.
După cum reiese dintr-o serie de imagini care circulă pe rețelele de socializare rusești, trupele ruse ar fi reușit să evacueze și să captureze un vehicul blindat american, M1150 Assault Breacher Vehicle (ABV), de pe frontul din Ucraina. Acest vehicul a fost pierdut de Brigadă 47 Mecanizată a Forțelor Armate ucrainene la sfârșitul lunii februarie 2024. Aceste imagini au fost distribuite și răspândite intens pe rețelele de socializare rusești începând cu 25 aprilie 2024, marcând prima captură atestată a unui vehicul american M1150.
Militarii ucraineni din cadrul unei unităţi a Forțelor pentru Operații Speciale au efectuat un atac cu rachete împotriva unui sistem rusesc de apărare antiaeriană Buk-M1, a precizat serviciul de presă al Forțelor Armate ale Ucrainei.
În timpul primei sale vizite în Germania, prim-ministrul britanic Rishi Sunak a subliniat necesitatea ca Europa să continue să sprijine ferm Ucraina. ,,Suntem uniți [cu Germania] prin faptul că dorim să sprijinim Ucraina atât timp cât va fi nevoie", a declarat Rishi Sunak, subliniind că agresiunea militară rusă "să se încheie cu un eșec".
Pentru prima dată, au fost prezentate imagini de la lansarea rachetei balistice CTM-290 pe care Polonia vrea să o achiziţioneze de la Coreea de Sud. Racheta a fost lansată din sistemul Homar-K în prezența reprezentanților guvernului polonez. Raza de zbor a rachetei și caracteristicile focosului sunt apropiate de cele ale rachetei americane ATACMS.
Este posibil ca întârzierea de luni de zile a ajutorului militar american pentru Ucraina să fi dat timp forțelor rusești să atenueze eficienta viitoarelor atacuri cu rachete cu rază lungă de acțiune de tip ATACMS, se precizează într-un raport publicat pe 24 aprilie de Institutul pentru Studiul Războiului (ISW). Evaluarea a fost făcută la scurt timp după ce s-a relatat că SUA au început să furnizeze în secret aceste rachete Ucrainei, începând cu luna martie. Statele Unite au livrat pentru prima dată Ucrainei modele mai vechi de rachete ATACMS cu rază medie de acțiune, în toamna anului trecut, după luni de discuţii. Versiunile mai vechi au o rază de acțiune de 165 de kilometri.
În timp ce trupele ucrainene așteaptă muniția promisă de Statele Unite, armata rusă își continuă înaintarea lentă pe teritoriul ucrainean, potrivit presei și analiştilor americani. CNN relatează că satul Ocheretine din regiunea Donețk rămâne în centrul atenției trupelor rusești. Canalul citează grupul ucrainean de monitorizare DeepState, care relatează că rușii avansează spre vest aproape zilnic.
Autoritățile ucrainene solicită tot mai intens Washingtonul să accepte producerea în comun de sisteme de apărare antiaeriană Patriot, care ar ajuta substanțial Ucraina să se apere de loviturile aeriene ruse, după cum a declarat ambasadorul ucrainean în SUA, Oksana Markarova, într-un interviu acordat pentru European Pravda pe 23 aprilie.
Comandamentul European al Forțelor Armate ale SUA a informat, pe 24.04.2024, că grupul de bombardiere strategice americane B-1B Lancer, care s-a aflat timp de o lună la Baza Aeriană Morón din Spania, a revenit în Statele Unite.
Atacul ucrainean cu drone din noaptea de 24 aprilie a fost confirmat de Ministerul rus al Apărării, dar și de șefii regiunilor Smolensk și Lipetsk unde au fost lovite obiective.
SUA au trimis deja în secret rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune în Ucraina, iar Ucraina a lovit Crimeea cu ele săptămâna trecută, relatează Reuters cu referire la un oficial american.
Investițiile chineze în Ungaria se ridică la 6 trilioane de forinți (15,3 miliarde de euro) și vin în principal sub forma construirii de noi fabrici de baterii pentru vehicule electrice, a declarat ministrul Afacerilor Externe și Comerțului, Peter Szijjarto, în timpul vizitei sale la Beijing.
Un proiect militar important, aflat în faza experimentală, care are la bază un soft cu inteligență artificială (AI) dezvoltat de armata americană a avut rezultate mixte pe câmpurile de luptă din Ucraina, deoarece cei care se află în spatele acestuia se străduiesc să trimită date şi formaţiile culese de pe câmpul de luptă, cu metode de secol secolul 21 către militari care luptă în ''tranșee din secolul 19", a relatat New York Times (NYT) la 23 aprilie.
Ministrul rus al apărării, general de armată Serghei Șoigu, a declarat, pe 23.04.2024, că, până la sfârșitul acestui an, în dotarea Forțelor Aerocosmice vor fi introduse primele complexe de rachete antiaeriene de tip S-500 Prometheus.
Surse politice și militare de la Tel Aviv au confirmat că demisia anunțată pentru luna august a comandantului Regiunii Centrale a Armatei Israeliene, generalul Yehuda Fox, constituie o lovitură majoră pentru instituția militară.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care a cerut în mod constant și insistent aliaților să mărească finanțarea cheltuielilor militare, a reiterat că ajutorul acordat Ucrainei pentru a contracara agresiunea rusă este, de asemenea, o contribuție la securitatea comunității transatlantice însăși.
Rusia ar putea intensifica bombardamentele asupra Ucraina și nu este exclus să-şi aleagă alte ținte pentru viitoarele atacuri, iar cele mai vizate ar putea fi infrastructura de transport, logistica și depozitele militare, se precizează în cel mai recent raport al Institutului pentru Studiul Războiului (ISW).