Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Slovenia a primit primele vehicule de luptă Oshkosh JLTV 4x4
Compania americană Oshkosh Defense a livrat armatei Sloveniei primele vehicule tactice ușoare (JLTV).
de  Eduard Pascu
Vehicul Oshkosh 4x4 Sursa foto: Slovenian Defense Ministry

În decembrie 2018, Slovenia a semnat un acord interguvernamental cu guvernul SUA pentru achiziționarea a 38 de vehicule tactice ușoare Oshkosh (JLTV), transmite Army Recognition

Din imaginile recente se pare că primul lot este format din 24 de vehicule, celelalte 14 urmând să sosească la o dată ulterioară.

JLTV este un vehicul blindat ușor din categoria MRAP (Mine Resistant Ambush Protected) complet dezvoltat și proiectat de compania americană Oshkosh Defense bazat pe vehiculul L-ATV (Light Combat All-Terrain), dar cu mai multă protecție și mobilitate.

JLTV a fost unul dintre cele mai mari programe ale armatei SUA pentru înlocuirea vechilor vehicule tactice ușoare HUMVEE 4x4. Pe 25 august 2015, Oshkosh Defense a fost selectat pentru programul JLTV.

Prima comandă de JLTV a fost plasată în martie 2016, de US Army care a comandat 657 de vehicule. JLTV oferă niveluri de protecție mai mari decât cele ale Humvee, comparabile cu cele ale modelelor din clasa MRAP.

Vehiculele JLTV pentru armata slovenă vor fi echipate cu o mitralieră telecomandată Kongsberg Protector calibru 12,7 mm iar, opțional, turela poate fi echipată cu un lansator pentru racheta antitanc ghidată Spike LR de fabricație israeliană. În decembrie 2020, forțele armate slovene au finalizat cu succes lansarea dintr-un vehicul JLTV a rachetelor Spike LR fabricate de Rafael.

Ştiri Recomandate