Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
SRI: În România nivelul de alertă teroristă rămâne ''Albastru-Precaut''
Terorism
Data actualizării:
Data publicării:
Nivelul de alertă teroristă rămâne în România ''Albastru-Precaut'', a informat, marţi, Serviciul Român de Informaţii (SRI), care a transmis că ameninţarea teroristă în Europa este una actuală şi "pe un trend ascendent".

,,Atentatele teroriste comise recent în Europa, în Franţa (Paris, Nisa, Avignon) în luna octombrie şi Austria (Viena), la 2 noiembrie, confirmă actualitatea ameninţării teroriste la adresa Europei, chiar şi în condiţiile în care continentul se confruntă cu o criză sanitară profundă, pe un trend ascendent", precizează SRI pe pagina oficială de Facebook.

Potrivit SRI, "terorismul îşi menţine pattern-ul din ultimii ani: atentate de mică amploare, cu arme ce pot fi uşor procurate (arme albe sau de foc), organizate de persoane individuale ce au o afiliaţie ideologică jihadistă, dar nu şi legături dovedite cu organizaţii teroriste".

Spre deosebire de cele mai multe dintre atentatele din ultima perioadă, indică sursa citată, cel de luni de la Viena aminteşte de atacurile din Paris (Bataclan) din urmă cu cinci ani şi de problema accesului teroriştilor la arme de foc, "într-o Europă unde politicile naţionale în domeniul controlului armelor sunt foarte stricte".

Potrivit mesajului SRI, "teme sensibile, precum caricaturile la adresa profetului Mahomed, s-au dovedit încă o dată declanşatorul unei serii de atentate, dar motivaţia reală a acestora este una de factură jihadist-teroristă, având la bază ideologia jihadului global, în care Occidentul/creştinismul sunt consideraţi inamici ai lumii musulmane".

Cel mai adesea, menţionează reprezentanţii SRI, "atentatorii sunt persoane care nu au legături clare cu organizaţii teroriste, dar îşi exprimă adeziunea faţă de structuri care promovează şi susţin ideologia jihadistă". "În cazul atentatorului de la Viena, autorităţile austriece l-au stopat pe acesta din demersul său de a se alătura jihadului condus de Daesh în Siria, condamnându-l în 2019 la închisoare pentru intenţiile sale de deplasare în scopuri teroriste", se aminteşte în postare.

Potrivit acesteia, există şi atacatori care acţionează singuri, "lone actors", şi care "sunt foarte greu de identificat de către structurile de securitate şi intelligence, în lipsa unor legături concrete cu o organizaţie teroristă şi a indiciilor că ar putea pune la cale un atentat terorist".

"Teroriştii ştiu foarte bine să speculeze evoluţiile tehnologice pentru a-şi disemina prin Internet ideologia, a comunica prin aplicaţii criptate fără teamă că vor fi interceptaţi, a-şi procura în mediul online sau prin intermediul unor structuri de criminalitate organizată cele necesare comiterii unui atentat terorist", explică SRI.

Potrivit serviciului, "procesul de radicalizare, prin care persoane aparent normale, recent venite pe teritoriul european sau cetăţeni europeni de a doua sau chiar a treia generaţie, sunt transformate în potenţiali terorişti, este unul foarte dificil de detectat şi contracarat".

"Radicalizarea este declanşată şi întreţinută printr-o propagandă sistematică, generată iniţial de Daesh sau Al Qaeda, dar rostogolită ulterior în cascadă prin mecanisme precum "like" sau "share" pe social media. Această propagandă, care a făcut iniţial apel la susţinerea jihadului prin deplasarea în regiunea Siria - Irak pentru a lupta în califatul islamic, are ca principal mesaj în zilele noastre apelul insistent la adepţii săi ca să comită atentate oriunde s-ar afla şi cu orice mijloace aflate la îndemână: autovehicule, arme albe sau de foc, incendieri etc", subliniază SRI.

Astfel, în Europa, un spaţiu "al liberei circulaţii şi libertăţilor individuale, teroriştii profită de aceste avantaje pentru a comite atentate teroriste".

"Chiar şi în condiţiile limitării libertăţii de mişcare pe fondul pandemiei COVID-19, există în continuare suficiente instrumente de comunicare şi deplasare astfel încât chiar şi ţări precum România, care nu s-au confruntat în trecutul recent cu atentate teroriste, să nu se poată considera la adăpost de asemenea riscuri. Atentatul de la Viena, comis într-o ţară central-europeană, ferită de asemenea de atentate teroriste semnificative în istoria recentă, este un avertisment că orice stat din Europa poate reprezenta o ţintă pentru terorişti", transmite SRI.

Serviciul Român de Informaţii evidenţiază faptul că permanent cooperează atât cu partenerii instituţionali interni din cadrul Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului (SNPCT), cât şi cu cei externi, pentru a preveni materializarea oricăror ameninţări teroriste pe teritoriul naţional.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Val de asasinate în rândul femeilor în Afganistan. Talibanii susțin că doi suspecți au fost arestați
Hamas a condamnat la moarte în Fâșia Gaza mai mulți „informatori și colaboratori” cu Israelul
SUA au anunțat uciderea unui important lider Al-Qaida într-un atac aerian al unei drone în Siria
Arestarea a doi foști militari germani sub acuzația de terorism
Asasinarea deputatului conservator britanic, act terorist. Ancheta a fost încredințată serviciilor antitero
Luptători ai Statului Islamic au atacat forțele talibane în nordul Afganistanului
Un soldat francez a fost ucis în luptele din Mali
Sudanul a confiscat toate bunurile Hamasului de pe teritoriul său, decizie care va afecta serios capacitatea de luptă a mișcării palestiniene
Americanii se tem că rețeaua Haqqani, aliată cu talibanii, ar fi primit din EAU echipamente speciale de comunicații criptate
Cel puțin șapte soldați pakistanezi au fost uciși în urma unui atac al talibanilor pakistanezi
Serviciile de informații americane estimează că al-Qaeda va lovi din nou în maximum doi ani
Israelul acuză Iranul că antrenează celule teroriste pentru a utiliza drone de atac în regiune
Președintele Iohannis, scrisoare către președintele Joe Biden. România își reafirmă hotărârea privind combaterea terorismului
Şeful MI5: Serviciile britanice au dejucat 31 de comploturi teroriste în ultimii patru ani
Biden a semnat un ordin privind declasificarea unor documente despre atentatele din 9/11
ISIS tatonează și în India. Organizația recrutează traducători în dialectele locale pentru a-și răspândi propaganda
Liban: Liderul grupării teroriste Hezbollah promite un răspuns proporţional la orice atac aerian israelian
Presiuni asupra lui Biden din tabăra democrată pentru închiderea Guantanamo
Masacru în Burkina Faso. 30 de persoane, inclusiv militari, ucise de jihadiști
Ismail Haniyeh a fost reales lider al mișcării Hamas, gruparea care controlează Fâșia Gaza
Franţa şi Regatul Unit consolidează cooperarea antiteroristă în Canalul Mânecii
Doi francezi implicați într-o tentativă de asasinat a președintelui din Madagascar
Deținut de la Guantanamo, transferat în Maroc
ISIS se extinde pe scară largă în Africa de Nord și de Vest, în timp ce Franța, Italia și Turcia manifestă interese concurențiale în regiune
Militarii români din forțele speciale, misiune sub comanda Franței împotriva terorismului. Ministrul Ciucă a discutat cu omologul său francez
Războiul condus de SUA împotriva terorismului cunoaște transformări dramatice. Grupările fundamentaliste șiite revin în atenția Occidentului
Problema Sahel și incertitudini privind „Operațiunea Barkhane”. Franța rămâne angajată în combaterea terorismului
SRI: Doi cetăţeni apatrizi care făceau propagandă teroristă, declaraţi indezirabili pe teritoriul României
În scopul reducerii ameninţării teroriste, Austria a aprobat o reformă a Serviciului Naţional de Informaţii
Austria înăsprește legislația antiterorism după atentatul de la Viena

Ştiri Recomandate

Senatul SUA dezbate ajutorul pentru Ucraina, în timp ce forțele ruse obțin câștiguri semnificative pe frontul de est
Pe urmele Poloniei? Obuzierele K9 deschid ușa României pentru armele sud-coreene. Tancuri K2 și MLI-uri Redback, de interes pentru Armată
Întârzierea sprijinului american a călit Armata Ucrainei. Implicațiile deciziei privind ajutorul pentru Ucraina merg foarte departe, spune Kievul
Mobilizarea de catifea din Ucraina. Care au fost principalele frâne în calea recrutării. Lecții valabile și pentru statele NATO
„Trolling de cel mai înalt nivel”. Ucraina folosește baloane care imită zborul aeronavei F-16
România semnează contractul pentru avioane F-35. Tîlvăr: Vom avea vești bune în 2024
Hanwha vrea să transforme România într-un hub industrial în Europa. Obuziere K9 și mașini de luptă Redback sunt propunerile
Reuşită pentru industria cehă de apărare: Germanii de la KNDS, dispuşi să producă tancul Leopard 2A8 în Cehia
Noul bombardier invizibil H-20 al Chinei "nu reprezintă un motiv de îngrijorare pentru SUA: Acesta nu se va ridica la înălțimea proiectelor militare americane
Acord de cooperare în domeniul apărării între România și Republica Coreea: S-a stabilit un angajament cu privire la creşterea cooperării la nivelul industriei de apărare
Bloomberg: Ajutorul american poate da un răgaz Ucrainei, dar o schimbare rapidă a situaţiei de pe câmpului de luptă este puțin probabilă
Impactul ajutorului militar american asupra războiului din Ucraina: Este o lovitură dată credinței arogante a lui Putin că timpul este de partea sa
Marea Britanie anunță cel mai mare pachet de ajutor militar acordat vreodată Ucrainei: Acesta include rachete Storm Shadow cu rază lungă de acțiune, muniție și vehicule blindate
Monarhiile din Golf se tem că un conflict regional le-ar perturba serios proiectele de dezvoltare
Armata României are undă verde pentru deminarea în Marea Neagră în misiuni comune cu Turcia și Bulgaria - MCM BLACK SEA
Bombe nucleare B61, în coasta Rusiei? Polonia vrea arme nucleare americane pe teritoriul ei pentru a contracara Rusia în Kaliningrad
Iranul nu intenționează să răspundă atacului israelian, pe care îl descrie drept „nesemnificativ”
Franța face o demonstrație de virtuozitate: Rachete de croazieră lansate de pe două nave au lovit simultan ținta
Șeful republican al Camerei Mike Johnson și-a schimbat poziția față de ajutorul pentru Ucraina după ce a văzut informațiile prezentate de CIA privind intențiile Rusiei în Europa
Operațiunea recrutarea. Un sfert dintre candidați au picat testele fizice pentru a putea deveni militari în Armata României
Toți ochii către Coreea de Sud: România, la un pas de K9 Thunder. Când ar putea fi semnat contractul pentru obuziere autopropulsate
Marina rusă pierde o navă valoroasă, de dinainte de Primul Război Mondial: Nava de salvare Komuna avea capacități unice pentru Flota din Marea Neagră
NATO se pregătește să apere coridorul Suwalki. Polonia și Lituania au început exercițiul comun “Brave Griffin 24/II”
Cheltuielile militare globale din 2023 au depășit 2,4 trilioane de dolari. Sunt pe creștere toate statele NATO, exceptând România, Grecia și Italia
SUA au decimat în Ucraina Armata Rusiei fără să piardă niciun soldat. Un senator american anunță ATACMS: Podul dintre Crimeea și Rusia trebuie distrus
Forțele ruse au capturat un Leopard 2A6 al armatei ucrainene (FotoVideo): Este de așteptat ca tancul capturat să fie supus unei examinări înainte de a fi prezentat publicului
Mesajul transmis de Statele Unite către Putin a fost că este prea devreme pentru a deschide șampania. Senator american: America a revenit în ofensivă
Şeful spionajului militar ucrainean: Ucraina se va confrunta cu o situație dificilă începând cu jumătatea lunii mai, dar nu se va întâmpla un Armaghedon
Premieră pentru U.S. Army: Primește primul tanc M10 Booker, dezvoltat în cadrul programului militar MPF
Prima avariere confirmată a unui Patriot (Foto/Video): SUA "extrag" de pe frontul din Ucraina un sistem de rachete avariat
Implicațiile deciziei privind ajutorul american pentru Ucraina merg foarte departe – biroul președintelui Zelenski
Rușii se apropie de încercuirea orașului Chasiv Iar. Trupele ruse au preluat controlul asupra localității Bogdanivka
pixel