Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Statele Unite au aprobat o posibilă vânzare a 80 de avioane F-35 și F / A-18 către Elveția
Industrie de apărare
Data actualizării:
Data publicării:
Departamentul de Stat al SUA a aprobat o posibilă vânzare către Elveția a 80 de avioane F-35 și F / A-18E / F Super Hornet, precum și vânzarea a cinci sisteme Patriot (cea mai recentă versiune Configuration 3+), toate acestea valorând aproximativ 16 miliarde de dolari.

Raportul a fost publicat pe 30 septembrie de către Agenţia pentru Cooperare în Domeniul Apărării şi Securităţii a Departamentului Apărării al SUA (DSCA), care a fost trimisă Congresului. Notificarea unei potențiale vânzări este cerută de legislația SUA și nu înseamnă că vânzarea a avut loc deja.

După cum precizează Defense News, aceste contracte nu sunt semnate, deoarece Elveția nu a decis dacă va cumpăra F-35 de la Lockheed Martin sau F / A-18 de Boeing. Mai degrabă, anunțul este o procedură birocratică a Statelor Unite și a DSCA pentru a se asigura că, în cazul în care avioanele vor fi selectate, nu vor exista întârzieri. 

Astfel, DSCA a aprobat solicitarea pentru 36 de avioane Super Hornet F / A-18E și 4 avioane Super Hornet F / A-18F. Pe lângă avioane, contractul mai cuprinde vânzarea mai multor timpuri de sisteme de arme, rachete şi bombe pentru acestea (44 tunuri M61A2 "Vulcan" cal. 20-mm, 40 de rachete AIM-9X Block ÎI Sidewinder, 12 bombe MK-82 500LB, 12 bombe GBU-53 / BII), precum și radare, muniție inertă, simulatoare, alte echipamente diverse și servicii conexe, toate acestea pentru suma de 7.452 miliarde de dolari.

Cea de-a doua notificare DSCA se referă la aprobarea unei cereri pentru 40 de avioane F-35 A Joint Strike Fighters cu decolare și aterizare normală (CTOL); 46 de motoare Pratt & Whitney F-135, 50 de rachete AIM-9X Block II, bombe MK-82 500LB, GBU-53 / B ÎI (SDB ÎI), precum și alte echipamente și servicii conexe pentru un total de 6,58 miliarde de dolari.

Potrivit Reuters, guvernul elvețian intenționează să decidă anul viitor daca cumpara avioane Eurofighter de la Airbus, Rafale de la Dassault din Franța, F / A-18 Super Hornet al Boeing sau Lockheed Martin F35-A.

A treia notificare prin care se aprobă vânzarea a cinci  baterii de sisteme de apărare aeriană și antirachetă Patriot Configuration 3 +, inclusiv 5 kituri radar AN / MPQ-65; 5 stații de control AN / MSQ-132; 17 lansatoare M903; până la 70 de rachete Patriot MIM-104E Guidance Enhanced Ensilenced Tactic (GEM-T); 5 generatoare electrice (PPE) III, precum și alte echipamente și servicii conexe, însumând 2,2 miliarde de dolari.

 

Elveția, referendumul pentru avioane de luptă

 

Recent, elvețienii au fost chemați și la urne pentru a răspunde în cadrul unui referendum la mai multe probleme naționale. Printre cele mai interesante teme s-au numărat  încetarea liberei circulaţii a muncitorilor între Elveţia şi ţările membre ale Uniunii Europene, dar și aprobarea achiziționării de noi avioane de vânătoare. Din acest punct de vedere, Elveția este singura țară din lume unde cetățenii decid strategia armatei.

Elveția intenționează să își înlocuiască aeronavele F-5 și F/A-18 până în 2030.

Ultima tentativă a Bernei de a achiziționa avioane de vânătoare care a picat la referendum în 2014, în urmă cu șase ani. Dacă în 1993 elvețienii au acceptat achiziționarea aeronavelor americane F/A-18, în 2014 aceștia au respins achiziționarea avioanelor Gripen. Referendumul a fost câștigat de cei care s-au opus, cu un procent de 53.4%. Specialiștii au considerat atunci că referendumul a fost respins și din cauza faptului că era specificat tipul aeronavei care urma să fie achiziționată.

De această dată elvețienii au fost întrebați doar dacă doresc ca Armata să achiziționeze noi avioane de luptă, urmând ca specialiștii să decidă ce aeronave vor fi achiziționate.

 

Patru pe un loc. Elveția va alege din patru tipuri de avioane

 

Viola Amherd (ministrul Apărării din Elveția) a salutat victoria referendumului și a anunțat care e următorul pas: Elveția sa alege dintre patru aeronave.

Potrivit sursei citate, Elveția va alege dintre: F-35 al Lockheed Martin, F/A-18 Super Hornet dezvoltat de Boeing, Rafale al Dassault Aviation și Eurofighter Typhoon - Airbus.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
„Triunghiul Weimar” s-a angajat să obțină mai multe arme pentru Ucraina
Noutăți și vești bune pentru Armata României. Momentul livrării primelor sisteme antiaeriene portabile KP-SAM Chiron din Coreea a fost anunțat
Dovadă că ajutorul din partea SUA este crucial pentru Ucraina: Opt obuziere americane M777 au fost dezmembrate pentru a repara unul singur
Au deschis șampania la Avioane Craiova. A avut loc primul zbor al unui avion IAR-99 SM modernizat din lotul celor 10 (Video)
Compania germană Rheinmetall intenționează să deschidă cel puțin 4 fabrici de armament în Ucraina
Numitor comun pentru avioanele F-16 ale României și Poloniei: Rachete de ultimă generație AIM-120 și AIM-9X. Diferențe însă într-un acord gigant anunțat de SUA
Statele Unite anunță o producție la capacitate maximă pentru programul F-35 Lightning II
La ce altitudine și cu ce viteză a zburat Kaan, avion turc de generația a 5-a. După ce euforia a trecut turcii se confruntă cu prima problemă mare
Germania nu este împotriva trimiterii de rachete Taurus în Marea Britanie dacă Londra trimite Storm Shadows în Ucraina
Europa nu e încă pregătită de un război cu Rusia. Airbus propune unificarea proiectelor avioanelor de generația a 6-a Tempest și FCAS și renunțarea la rivalități
Europa contraatacă în încercarea de a rupe hegemonia industriei SUA pe piața de armament. România poate sparge gheața printr-o achiziție comună condusă de Franța
Rusia lansează producția în serie a bombelor M54 de 1,5 tone. Ucraina trebuie să se pregătească pentru momentul în care Forțele Aerospațiale Ruse vor utiliza intens aceste arme
Cehia a colectat fondurile necesare pentru achiziționarea unui prim lot de 300.000 de obuze de artilerie destinate armatei ucrainene
Marea Britanie încearcă să motiveze tot mai mult Germania pentru a ajuta substanţial Ucraina: Trimiterea rachetelor Taurus nu va duce la escaladarea războiului
US Army testează un prototip de mortier autopropulsat foarte avansat tehnologic
Serviciile lituaniene dezvăluie că Rusia are resurse pentru încă doi ani în Ucraina. SUA: Rușii sunt contracronometru, ”își consumă lichiditățile”
Când ajung dronele Bayraktar achiziționate de România? TB2 vor fi operaționalizate de un batalion din vestul țării, pregătirea fiind în desfășurare
Dacă accesul Rusiei la componente occidentale este blocat, Putin va fi obligat să oprească maşinăria de război
O gură de oxigen pentru Armata Ucrainei. Cehia este aproape de un mare succes cu inițiativa de a procura muniție de artilerie pentru Kiev
Investigație: Un traficant de arme estonian a furnizat echipamente Ucrainei la prețuri supraevaluate
Un sistem NASAMS a lansat în premieră, cu succes, nouă rachetă modernizată cu rază lungă de acțiune AMRAAM-ER
Uniunea Europeană prezintă prima strategie industrială de apărare: Achiziţia de ''echipamente militare europene'' ar trebui să fie o prioritate
Noile tancuri T-14 Armata își iau adio de la războiul împotriva Ucrainei. Rusia a pus proiectul în stand by, fiind imposibil să țină pasul cu sancțiunile
Întârziere la întârziere la Avioane Craiova. Se depun eforturi mari pentru ca primul IAR-99 Șoim să efectueze zborul inaugural
Lipsa prafului de pușcă, o mare problemă în sprijinul Ucrainei. Țările din nord vin cu o alternativă la materia primă adusă din China
Surprinzător sau nu, și viitoarele fregate olandeze cu capacități de apărare hipersonică ar putea fi construite în România
„Aripa robot” a făcut primul zbor. Noua dronă XQ-67A a marcat în SUA trecerea la cea de-a doua generație de avioane de luptă colaborative
”În anii 90, făceau 760.000 de bucăți pe an”. Balcanii pot salva Ucraina. În Bosnia și Herțegovina se poate produce muniție pe bandă rulantă
1 milion de drone pe an s-a dovedit a fi un obiectiv mai mult decât realizabil: 200.000 de drone au fost fabricate deja în Ucraina în numai 2 luni
Noua fregată a SUA USS Constellation va dispune de sonar de ultimă generație CAPTAS-4 de la Thales. Livrarea primului sistem, realizată cu succes

Ştiri Recomandate

Rușii pleacă din Nagorno-Karabah după ce au reușit cu „succes” să „mențină pacea”. Retragerea, o mișcare pentru a nu angaja Rusia într-un conflict în regiune
Ucraina a efectuat unul dintre cele mai reușite atacuri cu rachete împotriva Rusiei (Foto/Video): Au fost distruse mai multe sisteme de rachete S-300 şi S-400
Noi sancțiuni privind Iranul, au convenit liderii UE. Sunt vizate companiile care produc rachete și drone militare iraniene
Germania inițiază un nou program de ajutorare destinat Ucrainei: Se face apel la aliații din UE și NATO pentru accesul la mai multe sisteme de apărare aeriană
Armata ucraineană a trecut de la drone la baloane: În Rusia au fost identificate mai multe baloane meteorologice ucrainene, adaptate pentru misiuni de cercetare și atac
Serviciile ucrainene de informaţii confirmă că au efectuat un atac asupra unei uzine unde Rusia îşi produce bombardierele Tu-22M
Europa se pregătește deja pentru ce se va întâmpla dacă Ucraina va pierde: ''Noua Rusie'' își intensifică deja operațiunile în zonele gri ale Europei de Est
După ce a rămas fără “obiectul muncii”, Rusia a început retragerea contingentului de menținere a păcii din Nagorno-Karabah
Europa are 100 de baterii Patriot și nu poate furniza șapte dintre acestea Ucrainei? Acest argument nu convinge pe nimeni, spune Borrell
Federația Rusă are în vizor și România. Cum reușește Bucureștiul să ofere pe tavă Moscovei un avantaj istoric
Ucraina încă rezistă la porțile Europei, dar capturarea Chasiv Yar deschide rușilor direcții noi. Scenariul cel mai prost: Căderea Ucrainei ar genera riscuri pentru tot Flancul Estic al NATO (ISW)
Confruntarea Iran-Israel: Statele Unite continuă să sporească gradul de pregătire și de integrare a sistemelor de apărare aeriană în Orientul Mijlociu
După o ședință specială referitoare la situaţia din Ucraina, Comisia pentru Informații a SUA a cerut aprobarea imediată a ajutorului militar până la sfârșitul săptămânii
Teheranul avertizează Israelul să nu răspundă: Vom lovi cu arme pe care nu le-ați mai văzut până acum. ”Va fi instantaneu, fără avertisment”
Noapte albă pentru ruși: După ce au distrus un radar ce ”vedea” la 700 km, ucrainenii au lovit un aerodrom militar din Crimeea și o fabrică de rachete S-400 de lângă Moscova
Semnal puternic al SUA: Bombardierele strategice B-1B revin în Turcia, într-o misiune de instruire ”îndelung planificată”
Trei drone necunoscute au fost reperate la aeroportul civil Mihail Kogălniceanu
Ministrul israelian al Apărării ar fi cerut amânarea unei lovituri de retorsiune împotriva Iranului
Solda de grad produce mai multă discordie între militari decât reușește să o facă propaganda rusă
Industria germană de armament acaparează piaţa europeană: Compania Rheinmetall intenționează să construiască o fabrică de muniții în Lituania
Britanicii explică de ce nu doboară dronele care atacă Ucraina, așa cum au făcut când au respins un atac asupra Israelului: Ar conduce la o escaladare periculoasă
Armata României va participa la operațiunile conduse de SUA împotriva rebelilor Houthi în Marea Roșie
Pe lângă MiG-29, ucrainenii au ales şi avionul de vânătoare Su-27 pentru a lansa bombele ghidate AASM-250 Hammer (Foto/Video)
Răspunsul Departamentului de Stat al SUA la întrebarea de ce aliații apără diferit Israelul și Ucraina: Ne-am angajat să ajutăm Ucraina din prima zi
Reuniune extraordinară a miniștrilor de externe ai UE. Subiectul pe ordinea de zi: Evitarea unui război generalizat în Orientul Mijlociu
Blinken a numit 5 domenii de interes pentru SUA în regiunea Mării Negre: Cel mai important rămâne creșterea angajamentului politic american
”Nici nu mai știi dacă sunt ucrainene sau rusești”. Inflația de drone din prima linie face imposibilă orice acțiune surpriză pe front
Varianta transferului F-16 în Ucraina, exclusă din start de Grecia. Premierul elen: ”Trăim într-o parte dificilă a lumii”
Sistemul similar cu cel de la Deveselu, folosit în premieră în luptă. Interceptoarele SM-3 din sistemul Aegis au doborât rachetele balistice iraniene
”Patru motive pentru care înfrângerea Rusiei în Ucraina este inevitabilă”. Expertul chinez vine cu argumentele
Israelul a decis că va răspunde atacului iranian. Ce arsenal au Israelul și Iranul
Dronele rusești, luate ca model de ucraineni: UAV cu motor electric care lovește la peste 100 de kilometri
pixel