Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Su-57, predestinat eșecului? Cum a ajuns un fiasco programul prin care Rusia voia să rivalizeze cu F-22 
Su-57 e unul din nenumăratele proiecte ambițioase pe care le-a demarat Federația Rusă. Su-57 ar trebui să fie un avion de generația a V-a și răspunsul Moscovei pentru „stealth-urile” americane - F-22 Raptor sau F-35.
de  Tudor Curtifan
Sursă foto: Ministerul Apărării al Federației Ruse

Doar că expresia socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg e valabilă și în ceea ce privește industria de apărare. Rușii au demarat programul, însă până în prezent Su-57 e dominat de numeroase probleme și întârzieri.

Problemele sunt multe, dar „călcâiul lui Ahile” pentru Su-57 pare să fie motorul.

Prestigioasa revistă americană de specialitate, National Interest, în cadrul unui material publicat săptămâna trecută, citează experți occidentali care au ajuns la o concluzie sumbră pentru Su-57: Aeronavele nu vor deveni operaționale până în 2027.

Sursa citată analizează reformarea industriei de apărare și problemele pe care le întâmpină United Aircraft building Corporation (UAC), care de-a lungul timpului a canibalizat aproximativ 20 de companii din domeniul aviației pe care le-a organizat în patru divizii de fabricație diferite. Unele dintre aceste companii au un nivel ridicat de autonomie, spre exemplu MiG și Sukhoi au propriile consilii de administrație.

Însă, revenind la programul Su-57, în materialul intitulat de americani „Doomed To Fail? Russia’s Stealth Su-57 Isn’t Going Anywhere Soon”, aceștia ajung la concluzia că eșecul Su-57 nu e surprinzător. 

 

India putea fi colacul de salvare pentru Su-57, dar indienii nu au vrut să investească în propagandă rusă

 

2. Su-57, sur... (su_57_46618600.jpg)

Su-57, sursă foto: Ministerul Apărării de la Moscova

National Interest e de părere că eșecul Su-57 e cauzat în principal de UAC care a decis prematur să excludă orice intervenție străină în program. Primul director al UAC, Serghei Ivanov, fost ministru al Apărării și mai apoi vicepremier al Federației Rusie, a insistat în 2006 ca Federația Rusă să dezvolte singură programele din zona aviației.

Prăbușirea dramatică a economiei ruse ca urmare a sancțiunilor impuse de Occident în urma invaziei și anexării ilegale a Crimeei, dar și incapacitatea consorțiului UAC de a se adapta și reforma, au făcut ca ultimul colac de salvare pentru Su-57 să fie o colaborare cu India, care era dispusă să se implice. Iar indienii aveau experiența Sukhoi Su-30MKI, fabricat sub licență rusă de Hindustan Aeronautics Limited.

Colaborarea nu a mai fost parafată din motivele evidențiate mai sus.

„Oricât de mare ar fi o țară, deși cu un PIB comparabil cu cel al Australiei, ea nu își poate permite să joace în liga superputerilor, să fie angrenată într-un război prelungit precum e cel din Siria și să își dezvolte singură un avion de vânătoare stealth”, e concluzia celor de la National Interest, cu referire la Federația Rusă.

Sursa citată e de părere că Su-57 e mai mult un instrument de propagandă împotriva F-22 Raptor dezvoltat de Lockheed Marin, poate cel mai performant avion construit vreodată. Iar India nu a fost interesată să finanțeze propaganda rusă.

 

Rușii reacționează și acuză media oocidentală de fake news: 70 de Su-57 până în 2070

 

Articolul celor de la NI a provocat valuri la Moscova care a reacționat și a acuzat media occidentală de fake news-uri generate de succesul programului. Rușii neagă cele prezentat și plusează, anunțând că până în 2027 peste 70 de avioane Su-57 vor intra în dotarea forțelor armate ale Federației Ruse.

Federația Rusă a livrat primul Su-57 trupelor la sfârșitul anului 2020 iar în anul în curs militarii ruși ar trebui să primească încă patru avioane. Dacă Moscova va respecta calendarul și nu va întâmpina noi probleme, Forțele Aerocosmice vor primi în dotare, până la sfârșitul anului 2024, 22 de avioane Su-57 din producția de serie.

Rușii estimează că din 2023 avioanele lor vor beneficia de noi motoare.

Ştiri Recomandate