Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
SUA detaliază acuzele potrivit cărora China revendică ilegal Marea Chinei de Sud folosindu-se de „dreptul istoric”
13 ian, 08:37
Statele Unite au acuzat miercuri Beijingul că a revendicat "ilegal" cea mai mare parte a Mării Chinei de Sud, respingând fundamentele geografice şi istorice ale pretenţiilor Chinei în cea mai detaliată analiză juridică de până în prezent, transmite Agerpres, care citează AFP.
de  DefenseRomania Team
Distrugător chinez din clasa Type 052D. Sursă foto: Ministerul Apărării de la Beijing

Departamentul de Stat american a lansat un nou număr al seriei sale de studii intitulat "Limits in the Seas", care actualizează o analiză juridică anterioară din 2014 pe acelaşi subiect. La acea dată, el punea deja la îndoială legalitatea delimitării "în nouă puncte" care apărea pe hărţile chineze pentru a considera aproape toată această mare drept teritoriu naţional, spre nemulţumirea altor ţări din Asia de Sud-Est.

Curtea Permanentă de Arbitraj (PCA) de la Haga a hotărât în 2016 că China nu are drepturi istorice asupra resurselor din interiorul liniei în "nouă puncte", dând dreptate Filipinelor.

Bazându-se în special pe acest arbitraj, diplomaţia americană scrie în prezent că Beijingul "reclamă ilegal suveranitatea sau o formă de jurisdicţie exclusivă asupra cea mai mare parte a Mării Chinei de Sud".

"Aceste revendicări subminează grav statul de drept în oceane şi multe prevederi universal recunoscute ale dreptului internaţional" cuprinse în Convenţia Naţiunilor Unite asupra dreptului mării din 1982, a adăugat Departamentul de Stat.

 

China revendică ilegal Marea Chinei de Sud



Potrivit analizei sale, invocarea "drepturilor istorice" de către ţara comunistă pentru a revendica controlul asupra anumitor porţiuni din această mare este "ilegală", ca şi pretenţiile acesteia asupra anumitor insule" care, potrivit Washingtonului, nu au nicio bază geografică, fiind zone scufundate la mare înaltă.

"Statele Unite îndeamnă din nou Republica Populară Chineză să-şi aducă pretenţiile maritime în conformitate cu dreptul internaţional", "să respecte decizia tribunalului arbitral" şi "să înceteze activităţile ilegale şi coercitive din Marea Chinei de Sud", a declarat Departamentul de Stat într-un comunicat.

În 2020, Mike Pompeo, care era secretar de stat al preşedintelui american de atunci, Donald Trump, a susţinut explicit pretenţiile ţărilor din Asia de Sud-Est în Marea Chinei de Sud, depăşind poziţia americană tradiţională de a critica poziţia chineză fără a lua poziţie pentru alte state.

Această mare este unul dintre principalele puncte de fricţiune dintre Washington şi Beijing ale căror relaţii sunt tensionate la extrem şi în legătură cu soarta Taiwanului şi Hong Kongului, drepturile omului sau chiar cu probleme comerciale.

Ştiri Recomandate