Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
SUA limitează zborurile la viteze supersonice pentru F-35 ca urmare a problemelor apărute
Departamentul Apărării a instituit un set de reguli care limitează zborurile unor modele F-35 la viteze supersonice.
de  Darius Muresan

Potrivit celor Popular Mechanics, Departamentul Apărării limitează zborurile aeronavelor F-35 la viteze supersonice pentru a evita deteriorarea aeronavei. Decizia vine ca urmare a deteriorării sesizate în cazul în care aeronava zboară prea mult la viteze supersonice. O problemă majoră pentru programul F-35.

F-35 Joint Strike Fighter este cel mai costisitor program de apărare din istoria Statelor Unite.  Se pare că problema în cazul zborurilor supersonice afectează modelele F-35B și F-35C.

Criticii susțin că limitările impuse și problemele apărute afectează capacitatea de luptă a F-35. Pe de altă parte fostul pilot american Billie Flynn, într-un interviu acordat celor de la Defense News, a dat asigurări că aceste limitări nu vor afecta operațional aeronava.

Cert este că problemele sunt cu F-35B (varianta cu decolare pe distanță scurtă și aterizare pe verticală) și F-35C (varianta pentru portavioane).

Americanii de la Defense News semnalează că această problemă face imposibilă efectuarea interceptărilor supersonice de către F-35C.

Într-un raport publicat la finalul lunii aprilie, oficialii programului F-35 au admis că există probleme pentru modelele „B” și „C” pe care le cataloghează ca fiind de categoria I. Sursa citată amintește că această categorie reprezintă cel mai grav timp de situație tehnică.

Despre varianta F-35A, cea mai utilizată, nu au apărut informații cu privire la probleme în timpul zborurilor supersonice.

Problemele pentru F-35B și F-35C au fost semnalate în timpul unor teste în care s-a sesizat că, la viteze supersonice, aeronavele suferă avarii inclusiv deteriorarea învelișului anti-radar.

F-35 este cel mai scump dintre programele de armament din istoria militară a SUA, cu un cost total estimat la aproape 400 de miliarde de dolari. Pentagonul intenționează să producă 2.500 de aparate în deceniile următoare.

 

Ştiri Recomandate