Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
SUA și Georgia au semnat un pact de instruire militară pe fondul amenințării rusești în regiunea Mării Negre
18 oct, 22:15
SUA şi Georgia s-au pus de acord luni asupra unui nou program de antrenament militar menit să ajute statul din Caucaz să-şi protejeze mai bine frontierele, cu prilejul vizitei secretarului american al apărării, Lloyd Austin, relatează AFP.
de  S.I. Catalin

Un protocol de acord privind o nouă cooperare militară şi un nou program de antrenament a fost semnat de Lloyd Austin, care efectuează un turneu în regiunea Mării Negre, şi omologul său georgian Djuanşer Burciuladze.

Primul şef al Pentagonului care se deplasează în această ţară din 2014, Austin a pledat pentru o susţinere consolidată a Georgiei, care cere de mai mulţi ani să devină membru cu drepturi depline al NATO, o aspiraţie care nu este văzută cu ochi buni de Moscova.

Trupele ruse sunt staţionate în două regiuni separatiste georgiene - Abhazia şi Osetia de Sud - iar Rusia se opune oricărei decizii care merge în sensul evoluţiei statutului în NATO al Georgiei de la ţară parteneră la membru deplin.

"SUA condamnă ocupaţia rusă din Georgia, care continuă, şi tentativele sale de a-şi extinde influenţa asupra regiunii Mării Negre prin intermediul unei constrângeri militare şi a unor activităţi rău intenţionate", i-a spus Lloyd Austin prim-ministrului georgian, Irakli Garibaşvili, potrivit Agerpres.

"Susţinerea noastră pentru suveranitatea şi integritatea teritorială ale Georgiei este de neclintit", a subliniat el.

SUA derulează programe militare de mai mulţi ani împreună cu armata georgiană, concentrându-se asupra interoperabilităţii cu NATO şi a apărării teritoriale. Programul actual urma să se încheie în decembrie.

"Am semnat un document foarte important care ne duce la un nou stadiu de cooperare cu SUA. El contribuie la întărirea capacităţilor de apărare a Georgiei şi asigură cel mai înalt nivel de disuasiune şi compatibilitate cu standardele NATO", şi-a exprimat satisfacţia ministrul Burciuladze.

După Georgia, Lloyd Austin se va deplasa în alte două ţări riverane Mării Negre, Ucraina şi România, cu acelaşi mesaj de susţinere în contextul presiunii Rusiei.

Pentagonul percepe această regiune drept un potenţial punct fierbinte, în special după ce Rusia a anexat Crimeea în 2014, notează AFP.

Ştiri Recomandate