Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Talibanii aşteaptă nerăbdători plecarea definitivă a SUA din Afganistan: Se vor confrunta cu ''consecinţe'' dacă îşi amână plecarea
Statele Unite ale Americii şi aliaţii săi se vor confrunta cu "consecinţe" dacă îşi amână plecarea din Afganistan, programată pentru 31 august, pentru a continua evacuările din Kabul, a declarat luni un purtător de cuvânt al talibanilor pentru canalul de televiziune Sky News, relatează AFP.
de  S.I. Catalin

"Este o linie roşie. Preşedintele Biden a anunţat că (Statele Unite) îşi vor retrage toate forţele armate până pe 31 august. Deci, dacă îşi prelungesc (prezenţa), înseamnă că prelungesc ocupaţia, ceea ce nu este necesar", a declarat purtătorul de cuvânt Suhail Shaheen.

"Dacă SUA sau Marea Britanie cer mai mult timp pentru a continua evacuările, răspunsul este nu. În caz contrar, vor exista consecinţe", a adăugat el. "Acest lucru va crea neîncredere între noi. Dacă intenţionează să continue ocupaţia, acest lucru va provoca o reacţie", a mai spus Suhail Shaheen, potivit Agerpres.

De asemenea, talibanii nu vor anunţa formarea unui guvern în Afganistan atât timp cât soldaţii americani rămân pe teritoriul său, au declarat luni pentru AFP două surse din cadrul mişcării islamiste.

"S-a decis ca formarea guvernului ... să nu fie anunţată atât timp cât un singur soldat american va mai fi prezent în Afganistan", a spus una dintre aceste surse, informaţie confirmată de cea de-a doua sursă.

Sub presiunea aliaţilor săi, preşedintele american Joe Biden a lăsat deschisă posibilitatea menţinerii unor soldaţi în Afganistan după 31 august, în condiţiile în care de la preluarea conducerii de către talibani la mijlocul lunii august mii de familii s-au adunat lângă Aeroportul Internaţional Kabul pentru a încerca să părăsească ţara înainte de această dată.

Ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, a declarat luni că Regatul Unit intenţionează să pledeze marţi pe lângă Statele Unite, cu ocazia unui summit virtual G7 dedicat Afganistanului, pentru o continuare a operaţiunilor de evacuare după data de 31 august

Ştiri Recomandate