Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Tobele războiului sună din nou în Europa. România - în prima linie, fără un cuvânt de spus
15 ian, 12:54
Tobele războiului sună din nou în Europa, scrie Bogdan Chrieac într-un editorial pentru DefenseRomania.ro, în care analizează situația creată de conflictul Rusia-Ucraina, implicațiile acestui joc geopolitic la nivel global, dar și asupra țării noastre.  
de  Bogdan Chirieac
Foto: Soldat al Armatei Ucrainei, pe frontul din Donbas, estul țării. Sursă: Ministry of Defense of Ukraine - Facebook
EXCLUSIV

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO: niciodată în ultimii 30 de ani, Europa nu a fost mai aproape de război.

Serghei Lavrov, matusalemicul ministru de externe al Moscovei: răbdarea Rusiei a luat sfârșit (în negocierile Rusiei cu Occidentul, n.n.). Ne pregătim de război.

Michael Klaesson, general locotenent, șeful operațiunilor din statul major al armatei suedeze: Suedia a ridicat nivelul de alertă al forțelor sale armate, în special pe insula Gotland, descrisă drept portavionul Mării Baltice din cauza amenințării unui atac al Rusiei împotriva țărilor NATO.

Lloyd Austin, secretarul american al Apărării: Statele Unite și-au reafirmat angajamentul de a oferi asistență defensivă armatei ucrainene, în contextul în care negocierile dintre Rusia și Occident nu au reușit să reducă tensiunea de la frontierele Ucrainei.

 

Ucraina este departe de standardele necesare pentru un stat NATO sau UE

 

Pe 10 ianuarie, la Geneva, s-au întâlnit delegațiile Statelor Unite și Federației Ruse, în încercarea de a evita invadarea Ucrainei de către trupele ruse. Condițiile impuse de Kremlin sunt extrem de dure: retragerea trupelor NATO din Europa de Est, practic ștergerea suveranității statelor care au aderat la NATO după 1997, întoarcerea lumii cu cel puțin 30 de ani în urmă. S-a făcut apel la istorie, la momentul când Bush senior îi promitea lui Gorbaciov, odată cu prăbușirea zidului Berlinului, că NATO nu se va extinde în Estul Europei, iar Germania va rămâne neutră.

Desigur că înțelegerea nu a fost trecută într-un tratat, dar nici Wahingtonul nu a dezmințit afirmațiile. Nu de alta, dar presa internațională s-ar fi trezit cu înregistrări audio-video ale acestei discuții...Faptul că lumea s-a schimbat enorm în ultimii 30 de ani nu pare să aibă vreo importanță cât de mică asupra strategilor de la Kremlin.

Pentru cititorii din România, câteva cuvinte despre originea actualei crize dintre Rusia și țările occidentale – incluzând aici și țara noastră. Totul începe,  din punctul de vedere al strategilor militari, odată cu alipirea Crimeei de către Rusia în 2014. Moscova a folosit cu abilitate pentru a-și justifica acțiunile precedentul Kosovo, rupt de Serbia pe baza unor criterii etnice. De atunci, Ucraina este un câmp de bătălie pentru diplomați, politicieni, servicii secrete și oameni de afaceri, cu mize de zeci de miliarde de dolari. Încrengăturile duc până sus, la familia actualului președinte al SUA, Joe Biden. 

Kievul, sprijinit și nu prea de europeni, folosește o afirmație percutantă spre a-și găsi susținători; astăzi Rusia va invada Ucraina, mâine vă va invada pe voi. Suntem ultima redută în calea apetitului pentru noi teritorii afișat de Vladimir Putin. Se trec brusc sub tăcere ultimele decenii de istorie. Faptul că Ucraina însăși e un stat artificial creat în vremea Uniunii Sovietice, cu numeroase teritorii și populații ce au ținut cândva de România, Ungaria, Slovacia, Polonia, Lituania, nu mai are multă relevanță astăzi. Rusia cere imperios SUA să nu bage Ucraina în NATO. De altfel, nimeni nu a pus cu adevărat această problemă. Ucraina este departe de standardele necesare pentru un stat NATO sau UE. Modelul economic al Ucrainei este cel rusesc, bazat pe oligarhi, servicii secrete, jefuirea statului. Drepturile minorităților, inclusiv a celei românești din Cernăuți, sunt doar un vis. Deci – de unde nervii care l-au apucat dintr-odată pe Vladimir Putin?

 

Rusia, de la stat eșuat la statutul de superputere la care visează Putin

 

Sigur că istoria a peste 20 de ani de domnie a țarului Putin este bogată și are la bază aducerea Federației Ruse din situația de stat eșuat, acolo unde l-a lăsat Boris Elțin, înapoi la statutul de superputere, unde se afla înainte de prăbușirea comunismului. Problema este că Rusia, condusă cu mână de fier, Rusia, unde serviciile joacă un rol fundamental în desfășurarea tuturor acțiunilor statului, a eșuat în crearea celei mai puternice forțe de astăzi: cea de soft power. Cu alte cuvinte, Putin nu a reușit să facă din Rusia o economie funcțională. Politic, administrația Putin a avut, indiscutabil, performanțe, cele mai importante fiind crearea canalelor solide de comunicare între Moscova și țări europene puternice. Germania este campion absolut, urmată, însă și de Franța sau Italia. Deși, la Geneva, Rusia a vrut să dea senzația menținerii unei lumi bipolare, Washington-Moscova, în Extremul Orient Moscova încearcă o alianță cu China, statul a cărei economie este, vrând-nevrând, respectată sau temută de toată omenirea, economie ajunsă la nivelul celei americane. Poate că pe undeva, prin vreo debara a Kremlinului, există regretul că o singură fabrică Apple din China are un impact internațional mult mai mare decât zece divizii de tancuri masate la granița cu Ucraina...

Războiul cu Ucraina este dorit de Putin pentru a-i reașeza țara, al cărei PIB abia îl depășește pe cel al Italiei, alături de SUA, Europa, China și, de ce nu, Japonia, pe cale de a se ridica din nou, inclusiv militar în estul Rusiei.

Demersul tectonic al lui Putin a adus la suprafață bubele din politica externă de astăzi. La Geneva, Departamentul de Stat american, prea puțin aplecat către istorie, nu pare să-și fi dat seama că discută cu Rusia despre Europa, Europa fiind absentă. Dacă discuțiile se purtau la Bruxelles și nu pe teritoriul Elveției, stat neutru, această semnificație era mult atenuată. Așa, presa internațională și rețelele de socializare au avut prilejul să facă o comparație, potrivită sau nu, cu ce s-a întâmplat la Yalta și, mai ales, în Malta înainte de prăbușirea lagărului comunist. Sigur că au urmat apoi negocieri Rusia-NATO și discuții în format OSCE, dar senzația rămasă a fost că Uniunea Europeană ar fi mai degrabă un bolnav care nu-și poate purta singur de grijă.

 

Pentru Germania gazul rusesc e una, tancul rusesc e altceva

 

Au mai apărut și mișcări ce pot părea hilare pentru cei mai bătrâni. Noul cancelar german, Olaf Scholz, inițial atât de critic cu demersurile Moscovei, a schimbat mesajul pentru North Stream 2, conducta a cărei menținere închisă a mărit de cinci ori prețul la gaze pentru România.

Astfel, Berlinul a spus că n-are nici un rost să lege North Stream 2 de operațiunile militare. Gazul rusesc e una, tancul rusesc e altceva...Asta cu atât mai mult, cu cât Congresul american, impulsionat de Biden, nu a reușit să adopte sancțiuni împotriva firmelor care participă la această conductă.

Pe scurt, cel mai probabil Rusia va face ceva cu cei 175000 de soldați masați la granița cu Ucraina. America amenință cu sancțiuni economice cumplite, ce riscă să provoace răscoale în Federația Rusă. Oricum, situația economică a Moscovei nu permite un război de lungă durată, așa cum au avut SUA în Afganistan. În vârtejul sancțiunilor, Rusia are Arma Gazului, cu care poate lovi serios în prosperitatea și confortul Uniunii Europene. În privința războiului propriu-zis, nimeni nu pare să ia serios în considerare că este puțin probabil ca armata ucraineană să lupte în mod real cu armata lui Putin. Pentru cei care cunosc zona și spiritul, nu este exclus un comportament comparabil cu cel al armatei afgane în fața talibanilor... Bine ar fi să nu aflăm niciodată adevărul, iar Putin să fie convins că forța și amenințarea cu forța nu mai sunt soluții într-o lume multi-polară, globalizată...

 

Diplomația română e mută. Singura veste bună e că americanii își întăresc bazele militare în România, dar asta nu din inițiativă locală

 

Tobele războiului din Est au provocat numeroase reacții de-a lungul și de-a latul Europei. Până la urmă, dacă se trage cu tunul, exploziile au loc tot pe bătrânul continent. Fiecare încearcă să se poziționeze: Franța și Germania pe de o parte, Polonia și alte state din Est pe de alta. De la București, când și când mai apare câte un comunicat inept, fără legătură cu lumea și realitatea.

Diplomația românească, de la președinte și până la secretarii III ai ambasadelor, este mută și indiferentă. Până și americanii ar mai avea nevoie de câte un punct de vedere al unuia aflat cât de cât în regiune. Nimic cu adevărat relevant. Urmând exemplul de la cele mai înalte niveluri, diplomația românească pare să-și poarte trista mediocritate printr-o agitație continuă, tăcută și total ineficientă, La MAE de la București se lucrează non-stop, fără concedii, fără să iasă ceva concret din asta. Singura veste bună este că americanii își întăresc bazele din România, dar asta nu din inițiativă locală.

Dacă vreți să știți cum e să ajungi în prima linie fără voia ta și să nu ai nici un cuvânt de spus, priviți cu atenție și înțelegere către șefii țării de la București.

Ştiri Recomandate