Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Transport masiv de elicoptere Black Hawk și Apache în Grecia
O expediere masivă a elicopterelor Black Hawk și Apache ale US Army a fost localizată în Volos, Grecia, transmite defence blog.
de  Eduard Pascu

Elicopterele AH-64 Apache (20 de aparate), HH-60 (50 de aparate), CH-47 Chinooks (10 aparate) și UH-60 Black Hawk (50 de aparate) care au ajuns la Volos în Grecia, pe cale maritimă, la 27 octombrie 2019, aparțin Brigăzii 3 Aviație de Luptă, din cadrul Diviziei a 3-a Infanterie.

Potrivit oficialilor armatei, acestea au fost dislocate în Europa în sprijinul exercițiului Atlantic Resolve pentru a efectua antrenamente bilaterale, comune și multinaționale, pentru a consolida legăturile dintre aliați și parteneri.

De asemenea, oficialii au transmis că pe lângă cele 130 de elicoptere vor fi debarcați și aproximativ 1.700 de soldați și mai mult de 2.000 de vehicule prin două porturi diferite pentru a se antrena cu aliați și militari parteneri.

Atlantic Resolve este o demonstrație a angajamentului continuu al SUA față de securitatea europeană printr-o serie de acțiuni menite să liniștească aliații NATO și alți parteneri europeni, pentru pace și stabilitate în întreaga Europă.

Vezi și: Noi trupe americane, prin rotație, în Europa. US Army vor desfășura soldați și în România

Ştiri Recomandate