Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Trump - marea descătușarea. SUA schimbă strategia și trec în ofensivă
12 apr, 09:03
Se spune că omul definește epoca în care trăiește. Contrar acestei accepțiuni, epoca lui Donald Trump la Casa Albă, începută acum mai bine de doi ani a fost dominată de minciunile inventate de către statul paralel american.
de  H.D. Hartmann
EXCLUSIV

Abia acum două săptămâni, epoca lui Donald Trump a explodat, doar atunci când raportul Mueller l-a exonerat complet de una dintre cele mai grave acuzații pe care un președinte american le putea purta pe umerii săi și anume pactizarea cu Rusia. Decizia de nevinovăție a permis ca viteza de reacție politică a președintelui american să se schimbe radical. A dat afară un secretar de stat, pe cel al securității interne, prea apropiat de școala ideologică a lui Soros, l-a demis pe directorul Secret Service (serviciul prezidențial american de pază a demnitarilor). Directorul respectiv a dat semne de oboseală pierzând efectiv un spion chinez prin Mar-a-Lago (palatul preferat al familiei Trump), detectat la timp doar de aparatul de securitate privat al domeniului (păcat impardonabil pentru un președinte trecut prin doi de ani de anchete), a cerut plecarea a peste 100 de asistenți și înalți funcționari din cadrul birocrației politice din Washington, a golit de esența puterii lor pe toți ambasadorii SUA din străinătate ostili lui și rămași din timpul lui Obama. Mai mult, se aude din ce în ce mai insistent că nici secretarul de stat Pompeo nu se simte confortabil după eșecul ultimei discuții a lui Trump cu dictatorul Nord Korean Kim Jong Un. Dar cea mai interesantă decizie este continuarea, cu toate riscurile, a construcției zidului la granița sudică, exacerbând reacția schizofrenică a democraților. Trump și-a aruncat opoziția democrată și pe cea din propriul său partid în haos, pentru că eliminând pericolul loviturii de stat împotriva lui, acesta își sumă direct și fără menajamente puterea imensă pe care un președinte al SUA o are.

În doar două săptămâni fulgerului ocupantului din Biroul Oval a lovit cu o eficiența demnă de măreția puterii americane. Pe plan international, Trump a acționat cu o rapiditate năucitoare. După decenii și prin decizia lui, înălțimile Golan au devenit teritoriul național isrelian iar Gărzile Revoluționare Iraniene, brațul terrorist armat al regimului mulahilor au fost declarate organizație teroristă.

Desemnarea IRG ca organizație teroristă îl eliberează pe președintele american din chingile internaționale care guvernează conflictele armate clasice și îi lasă efectiv numai lui decizia de folosire a forței împotriva Iranului. Escaladarea discursului Casei Albe în privința Iranului, alături de vizita fulger a lui Bibi Netanyahu la Moscova (unde Putin a făcut totul pentru a îl asigura niciun soldat al Gărzilor Revoluționare Iraniene, tocmai desemnate teroriste de Trump nu se va apropia de granița cu Israel prin Siria, declarând că va fi zidul de care se va lovi oricine va încerca să atace statul evreu), a dus la victoria netă a acestuia în alegerile de acum două zile. Prin victoria lui Bibi, Donald Trump a arătat că știe să joace letal. A mai demonstrat că nu are nevoie de timp îndelungat pentru a lua o hotărâre. Iar acest lucru trebuie să fie semn de extremă îngrijorare pentru conglomeratul European, susținător al Iranului și politicilor anti israeliene ale acestuia. În plan intern ca și în plan extern, dintr-o dată SUA au un președinte puternic și absolut legitim.

Asistăm la mișcări fundamentale, pregătite în surdină și sub secretul cel mai bine păzit. Donald Trump mai are de câștigat un nou mandat pentru a recupera cei doi ani de stagnare. Dar următorii doi ani, din primul mandat, vor fi mai dinamici, dacă nu mai nimicitori ca niciodată. Trump va apăsa pe pedala de accelerație cum nimeni la Casa Albă nu a mai făcut-o în ultima jumătate de secol. Cu economia care a explodat pur și simplu, cu somajul mai mic ca cel din 1969, cu rezultatele excepționale obținute din re-negocierea tratatelor internaționale și în special, cele cu China și Uniunea Europeană, Trump va trebui să rezolve două probleme geo-politice cruciale pentru echilibrul trans-atlantic și amplasarea fermă a SUA în spațiul Indo-Pacific. Brexit și pacea în Orientul Mijlociu reprezintă biletul intrării în istorie a lui Trump. Rezolvarea acestor două conflicte va avea ca efect direct relegarea puterii conglomeratului European la un nivel inferior și aducerea Rusiei, Indiei și Turciei la nava mama comandată de către SUA. O astfel de strategie, enormă ca teritoriu și practic revoluționară, va permite ca SUA să aibă un singur și permanent rival, și anume China.

Primul dosar este cel pe care Trump nu și l-a dorit niciodată, dar l-a moștenit de la administrația Obama. Pacea dintre Israel și Palestina este dosarul cel mai viciat de calamitatea diplomatică reprezentată de doi secretari de stat succesivi și anume Hillary Clinton și John Kerry. Două produse americane de laborator ideologic care au reușit, prin eforturi metodice și acțiuni subversive, să pună în pericol nu numai existența statului evreu dar să și provoace daune inimaginabile intereselor fundamentale de securitate ale SUA. După pierderea alegerior din 2016, aceștia doi au creat o strategie, la a cărei implementare au participat enorm de mulți membri ai statului subteran american. Atât Iranul cât și Europa au fost consiliate să aștepte patru ani, durata mandatului lui Trump. Metoda de așteptare a fost înghețarea oricărei inițiative internaționale a lui Trump, iar pe plan intern se proconizase ca ancheta Mueller să dureze mulți ani astfel obținându-se un blocaj politic complet. Strategia a dat roade, primii doi de mandat fiind efectiv pierduți pentru administrația Trump. Singura țară care nu a acționat conform planului a fost China, care având strategia sa proprie de expansiune, nu avea de ce să aștepte ani de zile, luînd decizia să negocieze cu Trump direct. Iar rezultatele acestor negocieri vor fi catastrofale atât pentru Europa cât și pentru oricine a participat la sabotarea puterii lui Donald Trump.

Acest dosar aparține, prin natura funcției sale, lui Donald Trump să îl rezolve. Cu Bibi ferm la cârmă în Ierusalim, cu o lume arabă care pare a fi înțeles ca dușmanul nu este America ci lupta sectară dintre șiiți și suniți (incluzând arsenalul nuclear iranian), cu o Rusie mai mult decât doritoare să scape de pacostea ideologică a birocrației europene și avansul economic chinez, Trump are o șansă unică de soluționa, pentru generații, imensul deficit de securitate din Orientul Mijlociu. Este aproape sigur că după alegerile europarlamentare, unde euroscepticii (întărâtați de politica anti britanică dictată de către Berlin și Paris) vor câștiga avans, SUA vor prezenta noul lor plan de pace.

Iar la masa respectivă cel puțin Egipt, UAE, Arabia Saudită și India vor aplauda proiectul trumpian. Pentru puterile europene, strategia lui Trump va fi o înfrângere totală și umilitoare, pentru că va însemna excluderea totală și imediată a influenței europene (ori ca putere individuală ori ca și conglomerat) din Orientul Mijlociu. Cu o Mare Britanie la pământ și un prim ministru incapabil să formuleze o soluție pentru un Brexit de success, cu o Italia care acceptă banii Chinei și cu o Germanie dependentă ca un diabetic de gazul rusesc, Europa nu va avea resursele culturale, politice sau militare pentru a își păstra și măcar aura de negociator în zonă. Siria este dezastrul lui Obama, dar Ucraina reprezintă eșecul total al Berlinului și birocrației de la Bruxelles. Ca atare puterile globale și cele regionale (din Orientul Mijlociu) nu vor apela la Europa pentru a substanția planul lui Trump. Din contra, vor scoate din joc orice formula europeană. Singura țară care va putea riposta, neconvingător totuși, va fi Franța, care are o influență semnificativă (deși redusă în ultimii ani) în Africa franceză post colonială. Ironia va fi ca Trump să accepte revolta franceză, numai pentru a placa aroganța de dulap a Germaniei și insultelor sponsorizate, în ultimii ani de către aceasta, transmise prin birocrația de la Bruxelles.

Al doilea dosar și cel mai complex din punct de vedere al reașezării geo-politice americane post belice este Brexit. Fără a susține relația specială pe care Ronald Reagan și Margaret Thatcher au construit-o, Donald Trump va fi obligat să sprijine o cît mai lină ieșire din Europa a insulelor britanice. Fără un acord viabil cu Uniunea Europeană, Brexit poate însemna un dezastru nu numai economic dar și simbolic pentru SUA. Pentru un secol, cele două puteri trans-atlantice au fost nu numai aliate dar au avut interese comune mult mai profunde decât cineva ar crede. Faptul că amandouă au reprezentat linia de unitate indestructibilă din timpul războiului rece face ca aceste două țări să fie sincronizate până la identitate.

Cu toate aceste legături istorice, provocarea Indo-Pacifică pe care SUA o întâmpină de ceva timp, a făcut ca Londra să își piardă treptat și iremediabil rolul de cel mai mare port avion american peste Atlantic. Simplu, SUA au pivotat spre spațiul Indo-Pacific, lăsând cele două țărmuri ale Atlanticului fără rol strategic. Mai mult, în noua configurație mondială, SUA au nevoie de valorizarea unui nou partener, dacă se poate tot vorbitor de engleză. India devine astfel prima opțiune atât ca mărime cât și ca resurse. Acest fapt duce la reducerea severă a importanței întregului conglomerat economic European.

Astfel, prin Brexit, Londra își reduce șansele de a reprezenta o forță pro-americană reală în fața unei uniuni europene din ce în ce mai anti americane. Pentru că SUA vor dialoga pe temele sale de securitate principale doar cu Rusia, pentru că Germania devine din ce în ce mai dependentă de gazul rusesc, Donald Trump nu va mai dori să despartă Europa în două, plătind securitatea lapaușal și fiind înjurat zilnic de cei pe care îi apără. Continuarea vechii rupturi est-vest, dată de existența a două sisteme ideologice aflate în conflict, nu mai este favorizată de către actuala administrație. Ca atare, conglomeratul European va fi tratat ca un întreg, fără favorurile militare sau comerciale cu care Occidentul a fost obișnuit timp de decenii și pe care esticii le doresc acum, maximizând ideologia războincă cu Rusia.

SUA știu că Rusia va negocia, iar Moscova așteaptă exact momentul. Europa a demonstrat că nu dorește influența americană, dar nu are cum să piardă securitatea gratuită a unchiului Sam. De altfel, Donald Trump a făcut publică această analiză iar răspunsul european a fost un dezastru provocat și inutil. Tocmai de aceea dosarul Brexit devine cu atât mai important pentru noile orientări americane. Pentru că el devine sâcâitor în toate variantele. Trebuie remarcat că nici democrații americani nu mai au nevoie de Londra. Administrația Obama a dovedit-o cu prisosință prin reducerea treptată a relațiilor speciale dintre cele două țări. Calculul statului subteran, de distrugere a lui Trump, nu prevedea deci salvarea insulelor britanice. Am putea spune că, de fapt, pregătea o cădere cât mai violentă și mai rapidă. Pentru administrația Trump va fi din ce în ce mai greu să investească în viitorul britanic pentru simplul motiv că nu vor exista foloase directe și imediate, căci de cele de lungă durată nici nu poate fi vorba. În era inteligenței artificiale, submarinele atomice își pierd eficiența. Caracterul mercantil imprimat politicii externe americane încă din timpul administrației democraților se va opune unei relansări a relației, profitabile până acum câțiva ani, dintre cei doi vechi parteneri. Fără o astfel de relansare, Marea Britanie va redeveni insulară, cu pretenții de imperiu inexistent și cu un mecanism socio-economic anchilozat. Riscul prăbușirii acestei țări este real, iar SUA nu au pentru moment, niciun fel de soluție.

Marea descătușare a lui Donald Trump, blocată până acum de statul subteran, va provoca destinul a două continente. Cei care au îndurat mojicia progresistă, insultele europene și aroganța neo-marxistă a globaliștilor vor fi necruțători. Pentru Europa și modelul birocratic ilegitim impus de către Berlin, vin vremuri extrem de grele. Pentru Orientul Mijlociu o șansă istorică poate fi ratată, căci un cuplu atât de sudat ca cel format dintre Donald și Bibi nu se va mai găsi ușor. Singurii care rămân în picioare vor fi cei doi mari: SUA și China. Cele două hiper puteri sunt la fel de mercantile și la fel de sigure pe amprenta lor modială. Doar între cei doi împărați se va juca construcția secolului XXI.

P.S. Un singur român pare a fi înțeles ceva din ceea ce urmează. Tăriceanu si-a cumpărat singur biletul de avion, și-a pregătit merinde de acasă, a plătit intrarea la bal și s-a dus blând, supus la o întâlnire cu Pence. În următorii ani, poza aceea cu Pence, vitriolată de tot felul de neica nimeni din România și invidiată de chiar partenerii lui de coaliție va conta. Se prea poate ca România să mai aibă o șansă.

Notă: Titlul aparține redacției, textul și opinia aparțin autorului

 

Ştiri Recomandate