Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Încă un lot de militari turci a fost condamnat pe viață
10 iul, 20:27
Un tribunal din Ankara a condamnat miercuri 33 de persoane la închisoare pe viaţă pentru acuzaţii legate de puciul eşuat a unei facţiuni a armatei din urmă cu trei ani, relatează agenţia naţională de ştiri Anadolu, preluată de dpa.

Alte 20 de persoane au fost condamnate la sentinţe cu închisoarea între şase şi 25 de ani. Majoritatea celor condamnaţi erau militari, printre care şi un fost general de la o academie militară din capitala Turciei.

În iunie, un tribunal din Ankara a condamnat 198 de foşti militari la închisoare pe viaţă, printre care şi fostul comandant al Forţelor aeriene turce, Akin Ozturk.

Guvernul turc îl acuză pe clericul musulman Fethullah Gulen, stabilit în SUA, de orchestrarea tentativei de lovitură de stat din iulie 2016. Gulen neagă acuzaţiile care îi sunt aduse.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat în aprilie că în total 20.226 de persoane au fost condamnate pentru acuzaţii legate de tentativa de lovitură de stat, notează dpa.

Vezi și: Un nou val de arestări în rândul militarilor turci. Legături cu reţeaua Gulen

Ştiri Recomandate