Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Turcia a anunțat cât va costa noul avion TF-X, generația a V-a. Diferența față de F-35 e mare
Forțele aeriene
Data actualizării:
Data publicării:
Ambițioasa Turcie continuă să dezvolte TF-X, noul avion autohton de generația a V-a. Iar Ankara, cel puțin la nivel declarativ, nu pare afectată de excluderea din programul F-35.

E mai mult decât arhicunoscut faptul că Turcia a fost exclusă de SUA din programul F-35 ca urmare a deciziei autorităților de la Ankara de a achiziționa sisteme rusești S-400, incompatibile cu F-35 și cu statul de membru NATO al Turciei. 

Dar la fel de cunoscut e și faptul că Turcia are nevoie ca de aer de avioane noi, Forțele Aeriene ale Ankarei fiind de departe cele mai văduvite când vine vorba despre înzestrare și modernizare. Flota Turciei e formată din avioane F-16 și bătrânele F-4 Phantom.

În acest sens, chiar dacă turcii neagă, eliminarea din programul F-35, fără îndoială i-a afectat. Turcia a fost partener industrial al programului și intenționa să achiziționeze 100 de avioane. Au fost deja fabricate șase avioane F-35 Lightning II care ar fi trebuit să ajungă la turci. Dar niciodată livrate. 

În tot acest context, Ankara a călcat puternic pedala de accelerație a programului TF-X prin care turcii au ambiția să își construiască propriul avion de generația a V-a.

Totuși, nu este clar dacă avionul TF-X va fi produs integral de industria turcă, aşa cum doreşte președintele Recep Taiyyp Erdogan, deoarece companiile care participă la acest proiect caută parteneri externi.

Cert e însă că programul a suferit întârzieri din cauza problemelor tehnologice. Turkish Aerospace Industries (TAI) a purtat discuții cu Rolls-Royce pentru coproducția de motoare, dar fără rezultate concrete.

Turcia a găsit un colac de salvare pentru avionul de generaţia a V-a TF-X. Industria de apărare pusă să proiecteze motoare

 

Cât va costa TF-X, noul avion de generația a V-a al Turciei 

 

Programul TF-X a fost lansat în 2013, dar de la lansare a întâmpinat numeroase dificultăți.

Totuși recent, Temel Kotil, CEO al Turkish Aerospace Industries (TAI), dezvoltatorul aeronavei TF-X, a dat asigurări că programul decurge conform calendarului.

Vorbind despre elicopterului de luptă dezvoltat de turci ATAK 2 și achiziţionarea unor motoare din Ucraina, subiect despre care publicația noastră a scris, oficialul turc a făcut câteva referiri extrem de interesante despre TF-X.

Astfel, potrivit celui care conduce dezvoltarea programului, TF-X va efectua zborul inaugural în 2025, scrie Defense News. Aeronava va intra în serviciul Forțelor Aeriene ale Turciei în 2029, potrivit celor de la TAI.

Și, interesant, președintele TAI precizează că prețul unei aeronave TF-X va fi de aproximativ 100 de milioane de dolari.

În comparație, conform datelor actualizate pentru anul fiscal 2021, prețul unui F-35A - varianta cea mai comună - se ridică la 79.2 milioane de dolari, urmând să scadă sub 78 de milioane de dolari în 2022. Ca o paranteză, în 2020, prețul unui avion F-35 era de peste 82 de milioane de dolari.

Considerat un program foarte scump, prețul fiind un subiect controversat al F-35, se pare că TF-X depășește cu mult prețul pe unitate al F-35. 

Iar TF-X depășește cu mult chiar și noul F-15X, aeronavă care ajunge la 87.7 milioane de dolari.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Bombele cu planare sunt asul din mâneca Rusiei ce trebuie rapid neutralizat. FAB-3000 ar fi cu adevărat devastatoare pentru Ucraina
Grecia intenţionează să înlocuiască cererea pentru F-35 Block 3 cu o solicitare pentru versiunea Block 4: Interes pentru utilizarea rachetelor Meteor BVRAAM
Șeful Armatei Poloniei dă de înțeles că e foarte probabil ca Rusia să fi încălcat intenționat spațiul aerian polonez cu o rachetă
De ce Armata poloneză nu a doborât racheta rusă: ”În timp de pace nu avem libertate deplină”
Ministrul lituanian de externe: Data viitoare când o rachetă rusească încalcă spațiul aerian al NATO, trebuie doborâtă
„Tăcere = permisiune”: NATO trebuie să ceară explicații Rusiei, după ce o altă rachetă rusească a încălcat spațiul aerian polonez
Bombardiere americane B-1B au survolat în nord extrem european pe direcția Peninsulei Kola. Rușii au ridicat un avion MiG-31
Sistem de apărare antiaeriană MBDA Mistral 3, integrat pe un blindat Vamtac 4x4, prezentat de gigantul european în cadrul expoziției Eurosatory 2022 de la Paris. Sursă foto: DefenseRomania
EXCLUSIV
România are pe masă o soluție rapidă de rezolvare a problemei SHORAD/VSHORAD: Achiziția comună de sisteme Mistral 3 cu livrare rapidă
Calendarul livrărilor: Ajung încă 4 avioane F-16. România va avea completă în 2024 a doua escadrilă de avioane de luptă F-16
Doisprezece piloți ucraineni urmează în prezent o perioadă de pregătire intensă, dar livrarea primelor F-16 vine la pachet cu multe provocări
F-16 e o himeră iar Kaan un proiect de viitor. Turcia are nevoie urgent de avioane și a demarat negocierile pentru Eurofighter, dar are o problemă
Aeronave NATO de cercetare strategică au survolat intens zona litoralului românesc și apele neutre ale Mării Negre
Dovadă că sistemele occidentale de apărare antiaeriană funcţionează eficient în Ucraina: Activitatea aviației rusești s-a redus semnificativ
Statele Unite au conturat "linii roșii" privind operarea F-16 de către ucraineni: Ucraina poate utiliza aceste avioane doar pe teritoriul său suveran
În ultimele trei luni, piloții militari ruși au lansat aproximativ 3.500 de bombe de aviație asupra pozițiilor armatei ucrainene, adică de 16 ori mai mult decât în anul 2023
La Centrul European de Pregătire F-16 din România au ajuns alte trei aeronave ale Forțelor Aeriene Regale Olandeze
Premieră pentru Ucraina, dezvăluită de o fotografie: Avioane MiG-29 ucrainene pot lansa bombe ghidate franceze AASM (Hammer)
De frica dronelor maritime ucrainene, cargourile rusești folosite pentru transporturi de arme nu mai intră în Marea Neagră, utilizând rute ocolitoare spre Marea Baltică
Avioanele germane au început să arunce ajutor peste Gaza
Ucraina a lansat o ploaie de drone peste rafinăriile rusești. Incendii la mai multe rafinării de pe teritoriul Rusiei
Au deschis șampania la Avioane Craiova. A avut loc primul zbor al unui avion IAR-99 SM modernizat din lotul celor 10 (Video)
Forțele Aeriene ale SUA vor să renunțe la 250 de avioane deodată: F-15, A-10 și chiar F-22 sunt pe listă şi aşteaptă aprobarea Congresului SUA
SUA și-au făcut temele: ATACMS cu rază de 290 km pentru Ucraina în următorul pachet. Americanii au deja în dotare mai modernele rachete PrSM
Numitor comun pentru avioanele F-16 ale României și Poloniei: Rachete de ultimă generație AIM-120 și AIM-9X. Diferențe însă într-un acord gigant anunțat de SUA
Din Alaska în Europa, pe cel mai scurt drum: Deasupra Polului Nord. Americanii și norvegienii se vor parașuta după un zbor peste Polul Nord
Aderarea Suediei la NATO nu a picat bine Rusiei: Avioane MiG-31, cu rachete hipersonice Kinzhal, zbor de intimidare deasupra Mării Baltice
Americanii au driblat blocajul: Primul pachet militar trimis de SUA către Ucraina după mult timp. O versiune mai veche a rachetei ATACMS ar putea fi inclusă
La ce altitudine și cu ce viteză a zburat Kaan, avion turc de generația a 5-a. După ce euforia a trecut turcii se confruntă cu prima problemă mare
Zbor rar pe Flancul Estic: Un avion american de recunoaștere U-2 Dragon Lady, observat în misiune deasupra Poloniei (Foto)

Ştiri Recomandate

Ucraina a efectuat unul dintre cele mai reușite atacuri cu rachete împotriva Rusiei (Foto/Video): Au fost distruse mai multe sisteme de rachete S-300 şi S-400
Noi sancțiuni privind Iranul, au convenit liderii UE. Sunt vizate companiile care produc rachete și drone militare iraniene
Germania inițiază un nou program de ajutorare destinat Ucrainei: Se face apel la aliații din UE și NATO pentru accesul la mai multe sisteme de apărare aeriană
Armata ucraineană a trecut de la drone la baloane: În Rusia au fost identificate mai multe baloane meteorologice ucrainene, adaptate pentru misiuni de cercetare și atac
Serviciile ucrainene de informaţii confirmă că au efectuat un atac asupra unei uzine unde Rusia îşi produce bombardierele Tu-22M
Europa se pregătește deja pentru ce se va întâmpla dacă Ucraina va pierde: ''Noua Rusie'' își intensifică deja operațiunile în zonele gri ale Europei de Est
După ce a rămas fără “obiectul muncii”, Rusia a început retragerea contingentului de menținere a păcii din Nagorno-Karabah
Europa are 100 de baterii Patriot și nu poate furniza șapte dintre acestea Ucrainei? Acest argument nu convinge pe nimeni, spune Borrell
Federația Rusă are în vizor și România. Cum reușește Bucureștiul să ofere pe tavă Moscovei un avantaj istoric
Ucraina încă rezistă la porțile Europei, dar capturarea Chasiv Yar deschide rușilor direcții noi. Scenariul cel mai prost: Căderea Ucrainei ar genera riscuri pentru tot Flancul Estic al NATO (ISW)
Confruntarea Iran-Israel: Statele Unite continuă să sporească gradul de pregătire și de integrare a sistemelor de apărare aeriană în Orientul Mijlociu
După o ședință specială referitoare la situaţia din Ucraina, Comisia pentru Informații a SUA a cerut aprobarea imediată a ajutorului militar până la sfârșitul săptămânii
Teheranul avertizează Israelul să nu răspundă: Vom lovi cu arme pe care nu le-ați mai văzut până acum. ”Va fi instantaneu, fără avertisment”
Noapte albă pentru ruși: După ce au distrus un radar ce ”vedea” la 700 km, ucrainenii au lovit un aerodrom militar din Crimeea și o fabrică de rachete S-400 de lângă Moscova
Semnal puternic al SUA: Bombardierele strategice B-1B revin în Turcia, într-o misiune de instruire ”îndelung planificată”
Trei drone necunoscute au fost reperate la aeroportul civil Mihail Kogălniceanu
Ministrul israelian al Apărării ar fi cerut amânarea unei lovituri de retorsiune împotriva Iranului
Solda de grad produce mai multă discordie între militari decât reușește să o facă propaganda rusă
Industria germană de armament acaparează piaţa europeană: Compania Rheinmetall intenționează să construiască o fabrică de muniții în Lituania
Britanicii explică de ce nu doboară dronele care atacă Ucraina, așa cum au făcut când au respins un atac asupra Israelului: Ar conduce la o escaladare periculoasă
Armata României va participa la operațiunile conduse de SUA împotriva rebelilor Houthi în Marea Roșie
Pe lângă MiG-29, ucrainenii au ales şi avionul de vânătoare Su-27 pentru a lansa bombele ghidate AASM-250 Hammer (Foto/Video)
Răspunsul Departamentului de Stat al SUA la întrebarea de ce aliații apără diferit Israelul și Ucraina: Ne-am angajat să ajutăm Ucraina din prima zi
Reuniune extraordinară a miniștrilor de externe ai UE. Subiectul pe ordinea de zi: Evitarea unui război generalizat în Orientul Mijlociu
Blinken a numit 5 domenii de interes pentru SUA în regiunea Mării Negre: Cel mai important rămâne creșterea angajamentului politic american
”Nici nu mai știi dacă sunt ucrainene sau rusești”. Inflația de drone din prima linie face imposibilă orice acțiune surpriză pe front
Varianta transferului F-16 în Ucraina, exclusă din start de Grecia. Premierul elen: ”Trăim într-o parte dificilă a lumii”
Sistemul similar cu cel de la Deveselu, folosit în premieră în luptă. Interceptoarele SM-3 din sistemul Aegis au doborât rachetele balistice iraniene
”Patru motive pentru care înfrângerea Rusiei în Ucraina este inevitabilă”. Expertul chinez vine cu argumentele
Israelul a decis că va răspunde atacului iranian. Ce arsenal au Israelul și Iranul
Dronele rusești, luate ca model de ucraineni: UAV cu motor electric care lovește la peste 100 de kilometri
Cancelarul Olaf Scholz se află în China pentru a rezolva din diferențele în relațiile dintre cele două țări
pixel