Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Turcia a donat echipament militar forțelor din Kosovo
10 aug, 21:25
Turcia a donat echipament militar forțelor din Kosovo. Valoarea echipamentului se ridică la 743.000 de dolari.
de  Darius Muresan

Ankara a donat echipamente militare celor din Kosovo și a subliniat buna relație dintre cele două state. Potrivit Daily Sabah, donația militară se ridică la valoarea de aproximativ 740 de mii de dolari. Sunt incluse uniforme militare, paturi și alte echipamente de ordin tehnic și logistic pe care sursa citată nu le-a menționat.

Donația a fost parafată în cadrul unei ceremonii care a avut loc în cazarma Adem Jashari din Pristina, capitala Kosovo. Anunțul a fost confirmat și de Ministerul Apărării kosovar. La ceremonie au participat mai mulți oficiali militari de ambele părți.

Turcia nu se află la primul ajutor pe care îl acordă celor din Kosovo. În contextul pandemiei de COVID-19, Ankara a oferit ajutor medical Pristinei, ca urmare a unei solicitări pe care a făcut-o președintele kosovar Hashim Thaci pe data de 19 martie.

Ştiri Recomandate