Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Duel aerian între mai multe avioane F-16 turceşti şi greceşti (Foto/Video). Turcia continuă provocările în Mediterană
La 10 august, Turcia a trimis, sub escortă militară, nava de cercetări seismice Oruc Reis, escortată de nave de război, într-o zonă revendicată de Grecia. De atunci, tensiunile au crescut între Grecia şi Turcia, iar ultimul incident datează din 27 august, când se desfășura exercițiul Eunomia, lansat cu două zile mai devreme la inițiativa Greciei, Franței, Italiei și Ciprului.
de  Cristian Soare

Ankara a publicat pe Twitter, pe 28 august, o înregistrare video în care se poate observa cum, cu o zi înainte, avioanele de luptă F-16 ale Forţelor Aeriene Turce au interceptat şi urmărit șase avioane F-16 ale Greciei, care decolaseră din Creta pentru a se îndrepta spre sudul Ciprului.

Potrivit informaţiilor apărute în presa turcă şi în cea elenă, duelul aerian de tip dog-fight, între avioanele F-16 ale celor două state membre NATO, a avut loc în spaţiul aerian al Mării Mediterane.

Potrivit ministerului turc al Apărării, avioanele de luptă grecești s-ar fi apropiat de zona maritimă pentru care Turcia a emis un Navtex [aviz maritim] pentru a preveni orice activitate care ar putea perturba activitatea navei sale de cercetare.

În materialul video se poate observa cum un avion F-16 turcesc interceptează şi urmăreşte avioane F-16 aparținând Hellenic Air Force. Totodată, se poate observa şi faptul că piloţii greci recurg la manevre aeriene, aflându-se, după cum arată şi înregistrarea video a sistemului de ochire, în raza de acţiune a unei aeronave F-16 a Forţelor Aeriene Turce. 

Tensiunile dintre Grecia și Turcia au escaladat pe data de 10 august, când Ankara a desfășurat o nava de cercetare Oruc Reis, escortată de cinci nave de război, în sud-estul Mării Egee, o zonă disputată din Mediterană și bogată în zăcăminte naturale.

Pe de altă parte, un semnal că tensiunile dintre cele două state NATO sunt departe de a își pierde din intensitate e faptul că Turcia a început de azi noi manevre militare în Mediterana de Est care ar urma să dureze două săptămâni.

Turcia şi Grecia au desfăşurat în ultimele zile manevre rivale, stârnind îngrijorarea unor ţări europene.

 

Ştiri Recomandate