Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Dacă nu are sprijinul țărilor occidentale, Ucraina ar putea apela la China pentru a se apăra de presiunile Rusiei
18 iul, 10:52
Dacă țările occidentale obligă Ucraina să respecte acordurile de la Minsk, atunci Kievul se va orienta către China pentru a-i cere sprijinul în fața Rusiei, a declarat Alexei Arestovich, consilier în cadrul delegației ucrainene a Grupului trilateral de contact pentru reglementarea situației din Donbas și consilier independent al șefului biroului prezidential, în cadrul unui interviu acordat canalului YouTube UkrLife.
de  Cătălin Costea

Potrivit acestuia, Ucraina nu va implementa „formula Steinmeier” pentru soluționarea situației din Donbas, în forma sa actuală, iar statele occidentale, inclusiv Statele Unite și Germania, nu dețin mecanisme care să oblige Kievul să facă acest lucru.

„Deci ne vor suna și ne vor spune: sunteți răi, implementați formula Steinmeier! Noi vom spune “nu”. Deci, ce urmează? Plecăm spre China”, a declarat textual Arestovich.

Consilierul și-a exprimat opinia că Ucraina “își permite să ignore opinia partenerilor occidentali”, iar dacă întâlnirea planificată a președinților Ucrainei și Statelor Unite, Volodimir Zelenski și Joe Biden, se va încheia fără perspective pentru Kiev, atunci Ucraina va începe o „etapă separată a vieții”, cu o întoarcere spre est.

„China, țările din Orientul Mijlociu, India poate ... Dacă Statele Unite nu ne ajută să facem față Rusiei, atunci China ne va ajuta. Chinezii, spre deosebire de Statele Unite, nu ezită să ofere garanții și securitate, iar investițiile vin instantaneu, instantaneu și fără alte prostii”, a mai declarat consilierul, explicând această presupusă poziție a Chinei prin existența unor relații disfuncționale între Moscova și Beijing.

Arestovici a subliniat, de asemenea, că doar „o garanție foarte serioasă” venită din partea Occidentului poate obliga Ucraina să respecte acordurile de la Minsk. „Asta înseamnă un împrumut de 10 miliarde de dolari sau asistență directă, aceasta este o investiție serioasă în securitate și economie, acesta este statutul principalului aliat al SUA în afara NATO”, a reiterat Arestovich.

Anterior, după negocierile dintre președintele american Joe Biden și cancelarul german Angela Merkel, secretarul de presă al președinției ucrainene, Serghei Nikiforov, a reclamat lipsa de detalii din partea Washingtonului și a Berlinului privind problema sprijinirii suveranității Ucrainei și a tranzitului de gaze pe teritoriul țării.

 

Ştiri Recomandate