Motivele pentru care SUA și-au făcut un obiectiv prioritar din încheierea unui tratat de cooperare și bună vecinătate între România și Ucraina au fost două.
Pe de o parte, se urmărea obținerea de garanții internaționale pentru independența, securitatea și integralitatea teritorială a Ucrainei, astfel încât desprinderea sa de Rusia să devină totală și ireversibilă. În această privință ideea călăuzitoare era aceea a lui Zbigniew Brzezinski, care spusese că „fără Ucraina, Rusia este o mare putere, dar împreună cu Ucraina este un imperiu”. României i se cerea, așadar, să contribuie la evitarea renașterii imperiului / imperialismului rus.
Pe de altă parte, Washingtonul dorea să se realizeze un intermarium, respectiv o punte între Marea Baltică și Marea Mediterană, care să reprezinte coronamentul unui baraj ridicat atât în calea unei eventuale expansiuni (nu neapărat în termeni militari) rusești către centrul Europei, dar mai ales în aceea a unei noi alianțe germano-ruse apte a uni Europa occidentală cu lumea ruso-asiatică într-un mare spațiu euro-asiatic opus celui euro-atlantic. În acest sens America urmărea, altminteri la întâlnire cu viziunea diplomației române a anului 1997, crearea unei trilaterale formate din România, Ucraina și Polonia (membră a Grupului de la Viszegrád). Bucureștiul intenționa să o extindă apoi până în Turcia și Grecia, motiv pentru care „spate în spate” cu trilaterala România-Bulgaria-Grecia, inițiase și trilaterala România-Bulgaria-Turcia; pe vremea aceea Ankara fiind un aliat vital și un partener strategic al Washingtonului. Această „inserare utilă”, reciproc avantajoasă, a României în strategia est-europeană a SUA – în 1997 am declarat că „România preferă să devină membru al NATO ca partener al SUA, iar nu să devină partener al SUA ca membru al NATO” – nu se putea realiza fără tratatul cu Ucraina.
Nimic din această abordare nu putea fi, însă, pe placul Moscovei.
Este adevărat că, prin Memorandumul de la Budapesta – de fapt un tratat internațional încheiat pe 5 decembrie 1994, la Budapesta, între Ucraina, SUA, Rusia și Marea Britanie – Rusia se angajase, alături de semnatarii occidentali ai documentului, ca, în schimbul predării armelor nucleare moștenite de la URSS, Ucrainei să i se garanteze independența, suveranitatea și integritatea teritorială (frontierele), în conformitate cu prevederile Actului final de la Helsinki (1975). Nu trebuie uitat însă că în acel moment, Rusia acceptase dezintegrarea URSS, înțelegând că în compensație i se va permite integrarea în structurile occidentale (în special cele vest europene), sens în care Mihail Gorbaciov, cu anticiparea unei ordini mondiale dezideologizate, vorbise deja despre „casa comună europeană”. De asemenea, tot atunci, Rusia spera ca angajamentele blocului euro-atlantic de a nu profita de retragerea URSS din Europa centrală și orientală pentru a se extinde spre est, apropiindu-se amenințător de granițele sale, vor fi respectate. Era o vreme în care, la fel ca după războiul Crimeii (1856), Moscova răspundea celor ce îi aminteau că ar fi învinsul Războiului rece, cu cuvintele prințului Gorceakov: „Rusia nu se ofensează; Rusia se asociază.”
Aceasta nu a însemnat că Moscova a fost naivă și nu și-a păstrat propriile rezerve și propriile cărți de jucat la nevoie. Una dintre acestea a fost amânarea încheierii unui tratat bilateral ruso-ucrainean prin care să fie fixată consensual frontiera comună, iar alta asigurarea unui statut de regiune autonomă Crimeii, împreună cu concesionarea portului Sevastopol, de folosit ca bază a flotei ruse din Marea Neagră. Lor li se adaugă menținerea armatei 14 în Transnistria și amorsarea războiului de secesiune transnistrean, ca niște ghimpi strategici în coasta Ucrainei.
Merită menționat că, spre deosebire de frontiera româno-ucraineană, care fusese frontiera internațională a URSS și cu acest titlul era deja recunoscută în relațiile internaționale, frontiera ruso-ucraineană reprezenta o fostă frontieră internă (administrativă) care abia de acum urma să primească statut internațional.
Așa stând lucrurile, Rusia ar fi preferat ca tratatul de bază româno-ucrainean să se încheie după încheierea celor ruso-ucrainean și ruso-român, astfel încât Moscova să nu rămână singură a se lupta cu Kievul și să poată păstra deschisă problema frontierelor ucrainene nu numai la estul, ci și la vestul Ucrainei; ceea ce i-ar fi asigurat o forță de negociere sporită și ar fi împărțit la doi presiunea occidentală pro-ucraineană. În plus, desigur, diplomația rusă înțelegea că fără tratatul româno-ucrainean, proiectul noului „coridor Curzon” sau al noului intermarium al lui Pilsudski, de la Baltica la Marea Neagră, susținut de SUA și căruia îi fusese totdeauna ostilă, rămânea o utopie.
Tratatul politic de bază dintre România și Ucraina a fost, după cum se vede, unul dintre primele motive de divergență între Casa Albă și Kremlin, făcând din România unul dintre primele câmpuri de luptă între SUA și Rusia, după dispariția ordinii mondiale bipolare.
Era firesc, în condițiile unei asemenea mize, ca protagoniștii globali să își pună la bătaie toate mijloacele pentru a câștiga partida. În acest context, s-a produs și o falie în rândul istoricilor români, Florin Constantiniu apreciind că România ar trebui să se apropie de Rusia, iar nu de Ucraina, pentru ca împreună cu cea dintâi să îi amputeze celei din urmă teritoriile asupra căreia fiecare deținea așa zise „drepturi istorice” (sintagmă romantică fără nici o acoperire juridică, căci istoria nu dă drepturi, ci numai lecții), în timp ce Dinu Giurescu milita pentru normalizarea raporturilor româno-ucrainene ca o modalitate pentru scoaterea României din carantina impusă ei de puterile / democrațiile euro-atlantice. Această dispută a fost întreținută abil până astăzi, când se urmărește reîncălzirea ei în condițiile evoluțiilor din Ucraina; evoluții sugerând un posibil partaj.
Cât privește Germania, poziția sa față de Ucraina a fost mereu ambivalentă, reflectând și ambivalența poziției față de Rusia.
Pe de o parte, Berlinul nu dorea să lase Ucraina pe orbita Moscovei. Pe de altă parte, nu dorea nici preluarea ei pe propria orbită (a se vedea integrarea în Europa germană) întrucât era prea mare, prea naționalistă, prea anarhică, prea conflictuală, prea coruptă și prea vulnerabilă sub aspect economic, în ciuda resurselor naturale remarcabile, spre a o putea domina.
În același timp, Germania știa că nu poate domina continentul european fără sprijinul Rusiei, tot așa cum Rusia știa că nu poate domina oceanul planetar fără sprijinul Germaniei. Cimentarea unui pact germano-rus nu putea fi, însă, concepută, fără un partaj al Mittel Europei, ceea ce era dificil dacă aici se găseau state prea întinse (precum Ucraina) sau structuri de rezistență regionale autonome (precum trilaterala România-Ucraina-Polonia). Iată de ce, deși în anul 1997, relația Berlinului cu Bucureștiul era bună, concepția românească asupra raporturilor cu Ucraina era privită cu rezervă și îngrijorare. Faptul este confirmat de minuțiozitatea cu care Germania a demolat (și cu sprijinul politicienilor români), cu începere din 1998, tot ce construise anterior România în Europa centrală, de est și de sud-est (inclusiv în relațiile cu Ucraina și Republica Moldova).
În anii 2000, Germania a încurajat orientarea pro-europeană a Ucrainei și ieșirea de sub tutela Moscovei, dar i-a dat o lovitură economică teribilă, cu efecte politice devastatoare, prin construirea gazoductului North Stream, care permite tranzitarea gazului rusesc prin Marea Baltică, ocolind Ucraina.
Germania a pledat pentru încheierea Acordului de asociere și liber schimb între UE și Ucraina, dar când Președintele Victor Ianukovici a solicitat un credit nerambursabil (de câteva zeci de milioane de euro) pentru a acoperi costurile sociale ale ruperii vechilor legături economice cu Rusia și ale racordării la piața internă europeană (uniunea economică și monetară europeană), Berlinul nu numai că a determinat refuzul, dar, într-o „originală” înțelegere a „statului de drept”, i-a cerut să intervină în justiție pentru a impune schimbarea unei decizii de condamnare a fostului premier Iulia Timoșenko, acuzată de deturnare de fonduri. Faptul că la Summitul Parteneriatului estic de la Vilnius, în 2013, Ucraina nu a semnat amintitul acord, deși oficial a fost pus în contul Președintelui Ianukovici, a fost, în realitate, rezultatul politicii duplicitare a Berlinului, care l-a adus pe șeful statului ucrainean în situația de a se retrage formal de la semnare pentru a păstra cel puțin o relație funcțională cu Moscova.
Dimpotrivă, deși la vedere Germania a suflat vânt în pânzele „revoluțiilor portocalii” din 2004 și 2014, declarând că vede în ele acte cu caracter democratic și de demnitate națională, în culise a pledat pentru coabitarea opoziției, etichetată ca pro-occidentală, cu guvernul, etichetat ca pro-rus. Acordul realizat în 2014, prin bunele oficii ale UE, între Președintele Ianukovici și guvernul Partidului Regiunilor, pe de o parte, și reprezentanții revoltei din Piața Maidan, pe de altă parte, a durat numai câteva zile întrucât a fost aruncat în aer prin intervenția SUA, desfășurată sub bagheta asistentului Secretarului de Stat, Victoria Nuland; cea care, cu prilejul respectiv, a scandalizat Bruxellesul, trimițând literalmente la origini UE.
Răsturnarea brutală a regimului politic legitim de la Kiev, după ce niște lunetiști suspecți, care, peste ani, s-a stabilit că nu aparțineau forțelor de ordine ucrainene și care au apărut în piață cu circa jumătate de oră înainte de intervenția acestora, au tras în mulțime omorând oameni și inflamând mulțimea, a condus rapid la autodeterminarea Crimeii, urmată de anexarea ei de către Rusia, precum și de izbucnirea războiului de secesiune în Donbasul rusofon. În legătură cu toate acestea Occidentul euro-atlantic fusese avertizat cu mult timp înainte de Președintele Vladimir Putin.
După șapte ani de război civil, în care „pro-occidentalul” Președinte Poroșenko a lăsat să înflorească corupția („prea cinstitul” Președinte Biden știe de ce), oferind victimelor ei anestezicul naționalismului fundamentalist, în timp ce UE a oferit ajutor material doar atât cât țara să supraviețuiască și conflictul cu Rusia și ucrainenii rusofoni să nu se stingă, iar SUA a suflat cât a putut în jeraticul confruntării armate, la Kiev, o nouă conducere populistă încearcă să facă față nu doar crizei geo-strategice, ci și celei economice.
În 2015, la Minsk, președinții Rusiei, Franței și Ucrainei, împreună cu primul ministru al Germaniei au convenit efectuarea unor pași care să ducă la încetarea focului și la soluționarea durabilă a crizei ucrainene pe cale pașnică. Practic nimic din cele stabilite, cu rezerve mentale evidente din capul locului, nu s-a aplicat. Economia cărei țări și calmul cărei societăți pot rezista sub presiunea a șapte ani de război? Iată de ce Ucraina arată azi ca un stat eșuat, în care viața se desfășoară anomic. O asemenea situație conduce, de regulă, către un amestec între statul polițienesc și statul mafiot. Din ea nu se poate ieși decât prin dictatură și internaționalizarea războiului.
În considerarea unor asemenea evoluții, cam tot prin 2015, din câte s-a aflat, Rusia a făcut o ofertă, aparent de nerefuzat, Poloniei, Ungariei și României, de a participa la revizuirea granițelor Ucrainei. Se știe că Polonia a refuzat ritos. Ungaria și România, pare-se, nu au dat nici un răspuns, posibil rezervându-se pentru un moment mai favorabil. Este foarte probabil că un asemenea partaj nu ar fi displăcut Germaniei și Franței care ar fi rămas cu o Ucraină mai mică și mai ușor de gestionat / digerat de către UE.
În acest timp, politologii americani începeau să observe că frontierele Ucrainei, pentru menținerea cărora SUA luptă (desigur, până la ultimul ucrainean), au fost trasate de Hrușciov și se întrebau dacă merită să amâne încercarea de a realiza o antantă cordială ruso-americană, esențială pentru depășirea cu succes a rivalității strategice cu China, de dragul integrității teritoriale a unei foste republici sovietice care nu le mai oferea nici un avantaj strategic evident. Asemenea observații trebuie să fi inspirat apropierea de Rusia încercată de administrația Trump.
Administrația Biden, însă, a revenit, cel puțin din punctul de vedere al retoricii, la escaladarea confruntării cu Rusia, amenințând cu suplimentarea sancțiunilor împotriva Moscovei și încurajând Kievul să acționeze mai robust pentru a pune capăt prin forță conflictului din Malorusia și nu numai. „Crimeea este Ucraina!” – a declarat în acest context Președintele Joe Biden.
Ceea ce se poate citi și în altă cheie. Cu alte cuvinte, dacă Ucraina dispare, în structura teritorială prezentă, dispare și problema Crimeii, ca și cea a Donbasului, înlăturând o barieră psiho-politică importantă din calea acelei apropieri ruso-americane esențială pentru a contrabalansa China în ordinea globală. Or, la o asemenea situație se poate ajunge printr-o confruntare decisivă ucrainiano-rusă provocată de Kiev și purtată prin intermediul secesioniștilor din estul Ucrainei.
Asemenea încurajări, asociate cu presiunile economice, sociale și etno-culturale interne, amplificate de efectele pandemiei Covid 19, atât la nivel național cât și european, anunță decizia Kievului de a se angaja maximal într-o confruntare militară care, neîndoielnic va implica Rusia, oferind o scuză intervenției acesteia pentru „protejarea” ucrainenilor de origine rusă. Este un fenomen normal, cu numeroase precedente.
O astfel de intervenție ar apărea cu atât mai legitimă cu cât și frontiera răsăriteană a Ucrainei ar fi pusă în discuție. Ceea ce s-ar întâmpla dacă România ar ieși din tratatul de bună vecinătate cu Ucraina.
Tratatul respectiv interzice României să procedeze la „acapararea” (adică luarea în stăpânire în mod silnic și necinstit) și „uzurparea” (însușirea frauduloasă) teritoriului ucrainean. Prin ieșirea din tratat România nu ar câștiga absolut nici un drept pe care să nu îl aibă acum (ba, dimpotrivă, ar pierde unele drepturi, cum ar fi acela de a interveni în sprijinul minorității române din Ucraina); singurul „câștig” fiind debarasarea de această obligație.
În consecință, chiar dacă nu ar comite nici un act de agresiune la adresa Ucrainei și nu ar formula explicit nici o revendicare teritorială, simpla renunțare la tratat va fi interpretată ca intenție de a recăpăta libertatea de mișcare necesară pentru promovarea unei politici revizioniste și iredentiste. Și asta ar fi suficient pentru a se afirma că și membrii NATO și UE urmăresc ajustarea frontierelor ucrainene, asemenea Rusiei, atestând ilegitimitatea acestora. De asemenea, gestul Bucureștiului ar putea fi folosit ca o justificare pentru întărirea prezenței militare ruse în Transnistria, cu scopul declarat de a apăra vestul Ucrainei împotriva unor „pretenții exagerate” ale românilor.
Că aceste idei plutesc în aer, este confirmat de discuțiile brusc apărute pe tema denunțării tratatului politic de bază cu Ucraina până la începutul lui iulie 2021. Cică aceasta ar fi o acțiune patriotică prin care se poate reface, cel puțin în parte, România Mare. Minți înfierbântate văd fezabil și dezirabil un fel de Pact Ribbentrop-Molotov, de astă dată încheiat între România și Rusia pentru împărțirea Ucrainei.
Să fi fost puse, oare, în circulație asemenea idei fără contribuția Rusiei, căreia i-ar profita? Iar dacă Rusia le-a sugerat, să o fi făcut fără acordul Germaniei și fără a fi de conivență cu Franța? Dacă Războiul Rece din estul Ucrainei s-ar putea încinge din inițiativa Kievului (instigat de SUA și UE), iar nu a Moscovei, așa cum mulți se așteaptă, implicarea României ar putea fi inspirată direct de aliații occidentali, iar nu de Rusia, precum ar fi unii gata să creadă.
Că o fi una, că o fi alta, intoxicarea opiniei publice românești arată că trebuie să ne așteptăm în perioada următoare la vești cu miros de praf de pușcă venite dinspre Ucraina, precum și la reinflamarea disputelor pe tema tratatului politic de bază româno-ucrainean în România.
Ucraina a ajuns a fi, fără îndoială, „omul bolnav” al Europei de est. Este și vina ei, este și vina lumii. Nu ne putem ascunde după deget pentru a nu observa că așa cum arată teritoriul său astăzi, ea este rezultatul unei inginerii geopolitice de tip sovietic, iar nu al unei dezvoltări naționale organice. Asemenea construcții adesea nu sunt durabile.
De integritatea Ucrainei depinde, însă, în mare măsură, securitatea României. Căci în momentul în care începe jocul cu creionul pe hartă, nimeni nu știe unde se poate opri, iar, pe de altă parte, securitatea este indivizibilă. Insecuritatea unuia atrage și insecuritatea celorlalți; mai ales a vecinilor.
Nu este exclus ca de dragul unei noi arhitecturi de securitate în Europa, protagoniștii (dez)ordinii globale să convină asupra ajustării unor frontiere, corectând efectele unor vechi acte de voluntarism al puterii sovietice, prin care s-a încercat calibrarea istoriei pe calea intervenției forțate în geografia politică. Istoria a mai cunoscut asemenea situații.
Dacă va fi așa, România va trebui să acționeze numai pe temeiul dreptului internațional astfel încât să pună în acord istoria sa cu geografia sa, și tradițiile sale culturale cu interesele sale geostrategice. În acest sens, aplicarea cu bună credință a tratatului său de bună vecinătate și cooperare cu Ucraina, se va dovedi extrem de folositoare. În cazul în care va dori, însă, schimbări de frontieră și recuperarea „teritoriilor cedate fără luptă în 1997” (sic!) pe alte căi decât cele oferite de Actul final de la Helsinki, la care tratatul face ample referiri, bolile Ucrainei riscă să o contamineze, făcând-o victimă colaterală a rivalității celor mari.
Atenție, așadar, la evoluțiile din lunile care vin! Istoria s-a putea să ne dea iarăși întâlnire. Nu trebuie să o ratăm din nou, umblând după năluci și zicându-ne că în politică morala nu contează.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Tot mai mulți oficiali ai NATO și oficiali militari ai statelor membre în cea mai puternică alianță militară din istorie transmit atenționări că în cazul în care Federația Rusă va avea câștig de cauză în Ucraina, Armata rusă ar putea intra pe un culoar de coliziune cu NATO în următorii ani.
Boris Elțîn e un personaj istoric mult mai complex decât ni-l imaginăm și nu trebuie subestimat, consideră analistul Ștefan Popescu. Elţin a fost preşedinte al Rusiei până la 31 decembrie 1999. El fusese reales în iulie 1996. În 1999 i-a predat puterea pe atunci tânărului Vladimir Putin, o decizie care azi ne arată că Elțîn nu a avut mână bună.
Tot mai multe voci la nivel oficial vorbesc cu îngrijorare de faptul că Rusia se pregătește în viitorul apropiat de un război de mare intensitate cu NATO.
Anunțul privind modernizarea bazei militare românești de la Mihail Kogălniceanu din județul Constanța a produs deranj mare în Rusia.
Atacurile asupra rafinăriilor de petrol rusești au un impact semnificativ asupra capacității Rusiei de a purta actualul război. Generalul Ben Hodges, comandantul forțelor americane din Europa în perioada 2014-17, a declarat acest lucru în cadrul celui de-al 16-lea Forum anual de securitate de la Kiev.
Armata Ucrainei a reușit să stabilizeze situația pe frontul de est, a anunțat comandantul-șef al Armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, în timp ce ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, a afirmat că Rusia și-a crescut producția de obuze de 2,5 ori în ultimul an și a început producția de serie a unei noi bombe aeriene cu mare putere distructivă.
DefenseRomania vă invită să urmăriți vineri, 22 martie 2024, începând cu ora 11.00, o nouă ediție a emisiunii Obiectiv EuroAtlantic.
China își consolidează forțele armate, inclusiv arsenalul de arme nucleare, într-un ritm nemaiîntâlnit după cel de-al Doilea Război Mondial și va fi pregătită să invadeze Taiwanul până în 2027, potrivit amiralului John Aquilino, comandantul Comandamentului Marinei americane din Pacificul Indian. De asemenea, China este în prezent singura țară care are atât capacitatea, cât și intenția de a "răsturna" actuala ordine mondială și, prin urmare, rămâne principala amenințare pentru Statele Unite în lume.
Amiralul olandez Rob Bauer, președintele Comitetului militar al NATO, a vizitat Kievul la 21 martie, fiind prima dată când o delegație militară NATO a vizitat Kievul de la începutul invaziei ruse, în februarie 2022. Bauer a ținut un discurs la Forumul de securitate de la Kiev, în care a declarat că vizita sa "este o dovadă a faptului că NATO și Ucraina sunt mai apropiate ca niciodată".
Într-un interviu acordat miercuri, 20 martie, jurnaliştilor străini, ministrul de Externe al Ucrainei, Dmitri Kuleba, a declarat că președintele francez Emmanuel Macron s-a referit la trimiterea de instructori pentru a antrena militarii ucraineni, atunci când a vorbit despre prezența de trupe occidentale în Ucraina.
Rusia a denunțat miercuri drept "furt și banditism" propunerea șefului diplomației europene, Josep Borrell, conform căreia 90% din veniturile provenite din activele rusești înghețate în UE ar trebui să fie direcționate către achiziția de arme destinate Ucrainei.
Se pare că Franța este pe punctul de a începe producția de noi focoase nucleare. Informațiile disponibile din surse deschise indică faptul că Franța deține în prezent 290 de focoase nucleare, asigurându-și astfel poziția a patra la nivel mondial, în urma unor țări precum Rusia [cu 5.889 de focoase], SUA [care posedă 5.244 de focoase] și China [cu 410 focoase]. Calendarul pentru crearea de noi arme nucleare este destul de lung, iar surse din industrie sugerează că cel mai devreme ar putea începe producția de noi arme în 2025, cu condiția ca autoritățile din domeniul securității nucleare să acorde aprobarea necesară.
Statele Unite au anunțat luni că Coreea de Nord a expediat cel puțin 10.000 de containere cu muniție militară către Rusia, în vederea sprijinirii războiului pe care aceasta îl duce în Ucraina. Jung Park, cel mai înalt oficial american care se ocupă de Republica Populară Democrată Coreeană (RPDC) la Departamentul de Stat al SUA, a declarat luni pentru Vocea Americii (VOA) că au existat cel puțin 10 cazuri în care rachete nord-coreene au ajuns pe câmpul de luptă din Ucraina.
Pe 19 martie, Germania a anunțat un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina. Valoarea sa este de 500 de milioane de euro (542,35 milioane de dolari). Informația a fost furnizată chiar de ministrul german al apărării, Boris Pistorius, în timpul unei conferințe de presă în cadrul întâlnirii Ramstein, precizează publicația Tagesschau.
Statele Unite și lumea liberă nu vor renunța în a susținere Ucraina sa se apare împotriva agresiunii ruse. Acest lucru a fost declarat de secretarul american al apărării, Lloyd Austin, în deschiderea celei de-a douăzecea reuniuni a Grupului de contact pentru asistență în domeniul securității, la baza aeriană Ramstein din Germania.
La 13 martie, în fața interpelărilor parlamentarilor germani, cancelarul Olaf Scholz a spus din nou "nu" livrării rachetei cu rază lungă de acțiune Taurus către Ucraina. "Prudența nu este ceva ce poate fi calificat drept o slăbiciune. Prudența este ceva la care au dreptul cetățenii țării noastre", a declarat el. A doua zi, Bundestag, camera inferioară a parlamentului german, a votat împotriva unei moțiuni privind trimiterea de rachete Taurus către Kiev pentru a treia oară în 2024. Ucraina a cerut oficial Berlinului să furnizeze una dintre cele mai puternice rachete cu rază lungă de acțiune la sfârșitul lunii mai 2023, dar a primit un răspuns incert, iar ulterior o serie de refuzuri constante.
Este probabil ca forțele rusești să își continue eforturile ofensive actuale în primăvară și să se pregătească pentru noi atacuri preconizate în vară. Asistența occidentală în materie de securitate poate juca un rol crucial în capacitatea Ucrainei de a menține teritoriul acum și de a respinge o nouă ofensivă rusă în lunile următoare. Aceasta este opinia Institutului pentru Studiul Războiului (ISW).
Putin se pricepe foarte bine să "semene frica" în societățile occidentale, dar se teme de un război cu NATO, a declarat premierul estonian Kaja Kallas într-un interviu acordat BBC. Kaja Kallas a făcut apel la liderii țărilor să se gândească și la "de ce se teme Putin însuși".
China e marea provocare pentru lumea liberă în următorii ani în contextul în care China este azi un gigant militar și economic în comparație cu Federația Rusă. Cu o politică și o viziune pe termen lung, China poate perturba major sistemul internațional în cazul în care ar fi încurajată să acționeze militar pentru a rezolva problema Taiwanului.
La doi ani după invazia pe scară largă a Ucrainei, Kremlinul extinde forțele armate ale țării pentru un conflict cu NATO în următorii 10 ani, au declarat miercuri, 14 martie, șefii serviciilor de informații externe și militare ale Estoniei.
Tancuri Abrams, blindate Bradley, vehicule tactice și alte mijloace de luptă ale unei brigăzi americane de ”infanterie grea” au sosit, recent, în Europa de Est, unde vor rămâne pentru următoarele nouă luni.
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a recurs la noi raționamente pentru declarațiile sale ferme de susținere a Kievul, în contextul unor discuții intense privind modul în care ar putea ajuta în continuare, la nivel internațional, apărarea Ucrainei împotriva agresiunii rusești. Discuțiile la nivel european s-au intensificat având în vedere intensitatea operațiunilor militare rusești și întârzierile în aprobarea unei asistențe suplimentare pentru Ucraina din partea Statelor Unite, cel mai mare furnizor de arme pentru Armata ucraineană.
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a refuzat din nou pe 14 martie să excludă o eventuală prezență a trupelor occidentale în Ucraina, dar a subliniat că situația actuală nu o impune. "Nu suntem în această situație astăzi", a declarat Macron într-un interviu televizat pentru TF1 și France 2, adăugând că "toate aceste opțiuni sunt posibile".
DefenseRomania vă invită să urmăriți vineri, 15 martie 2024, începând cu ora 11.00, o nouă ediție a emisiunii Obiectiv EuroAtlantic.
În ziua în care Polonia a sărbătorit 25 de ani de apartenență la NATO, președintele Joe Biden i-a primit la Casa Albă pe președintele polonez Andrzej Duda și pe premierul Donald Tusk. Întâlnirea a avut loc pe fondul preocupărilor legate de viitoarea finanțare americană pentru a ajuta Ucraina să se apere împotriva unei invazii la scară largă din partea Moscovei. "Promisiunea Americii față de Polonia este de nezdruncinat", a declarat Biden reporterilor marți, înainte de întâlnire.
Vladimir Putin a afirmat că o incursiune în Rusia a unor grupări armate anti-Kremlin la 12 martie a fost "o încercare de a perturba" viitoarele alegeri prezidențiale din țară. Legiunea "Libertatea Rusiei", ''Batalionul Siberian'' și ''Corpul Voluntarilor Ruși'' ar fi trecut granița în regiunile rusești Belgorod și Kursk din Ucraina pe 12 martie pentru a desfășura operațiuni de luptă, care au continuat a doua zi. Unitățile au afirmat că au preluat sub control satul Tiotkino din regiunea Kursk.
SUA trebuie să investească masiv în apărare, în contextul provocărilor actuale în domeniul cibernetic, maritim, aerian și spațial, precum și al amenințărilor semnificative din partea Chinei și a Rusiei. Acest lucru a fost discutat în timpul unei audieri în Senatul SUA cu privire la strategia țării pe fondul provocărilor de securitate globală.
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit marți, 12 martie, la sediul MApN, cu adjunctul șefului Misiunii Diplomatice a SUA la București, Michael Dickerson.
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că se așteaptă ca președintele francez Emmanuel Macron să viziteze Kievul pentru a discuta despre extinderea cooperării în domeniul securității între Ucraina și Franța în cadrul unui tratat semnat recent. Apelurile Franței pentru un sprijin internațional sporit pentru apărarea Ucrainei împotriva agresiunii rusești au atras atenția internațională, în special după ce președintele Macron a făcut aluzie la posibilitatea de a trimite trupe străine pe teritoriul ucrainean.
Declarația președintelui francez Emmanuel Macron, potrivit căreia nu pot fi excluse viitoarele desfășurări de personal militar occidental în Ucraina, a provocat o serie de replici din partea mai multor oficiali NATO, europeni și americani. Majoritatea politicienilor, inclusiv președintele american Joe Biden și cancelarul german Olaf Scholz, s-au distanțat de cuvintele acestuia. La 10 martie, ministrul britanic de externe David Cameron s-a pronunțat, de asemenea, împotriva trimiterii de trupe occidentale în Ucraina, chiar și pentru misiuni de antrenament.
Armata ucraineană are nevoie de întăriri, inclusiv de sisteme de apărare antiaeriană Patriot, obuze de artilerie, arme cu rază lungă de acțiune, aviație, iar toate deciziile privind aceste livrări trebuie luate rapid, potrivit unei declarații a președintelui Volodimir Zelenski în timpul reuniunii Consiliului Ucraina-NATO.
Președinele leton Seimas Daiga Mieriņa, președintele lituanian Seimas Viktoria Cmilyte-Nielsen și președintele Parlamentului Eston Lauri Hussar au adresat un apel Congresului SUA privind aprobarea pachetului de ajutor pentru Ucraina blocat de republicani de câteva luni.
Un atac cu rachete ucrainene efectuat săptămâna trecută în Luhanskul ocupat l-a ucis pe colonelul rus Pavel Kropotov, a anunțat presa locală rusă la 19 aprilie. Kropotov, comandantul Brigăzii 59 de Comunicații, a fost ucis, pe 13 aprilie, în urma unui atac al armatei ucrainene asupra cartierului general al brigăzii pe care acestea o conducea.
Șeful Direcției Principale de Informații (GUR/HUR) din cadrul Ministerului Apărării din Ucraina, generalul Kirilo Budanov, a făcut câteva precizări cu privire la sistemele de rachete pe care militarii ucraineni le utilizeaza in aceasta perioada pentru a distruge avioanele strategice rusești, potrivit Direcției principale de informații a Ministerului Apărării din Ucraina. Budanov a explicat modul în care Ucraina poate efectua atacuri specifice asupra avioanelor militare care sunt importante din punct de vedere strategic pentru armata rusă.
Rusia a lansat un alt atac cu rachete în noaptea de 19 aprilie, lovind o clădire rezidențială din centrul orașului Dnipro , precum și alte obiective civile și de infrastructură din oraș și din regiune. În urma atacului, 8 persoane au fost ucise, inclusiv 2 copii, și zeci de persoane au fost rănite.
Syria TV, o rețea de televiziune siriană pro-opoziție lansată în martie 2018 la Istanbul, a relatat la 17.04.2024 (ora 19.51, ora Damascului) citând o sursă diplomatică europeană, că unui oficial român din cadrul serviciilor de informaţii a vizitat Siria și s-a întâlnit cu liderul sirian Bashar al-Assad și cu directorul serviciilor de informații siriene, Hossam Luke.
Hackerii coordonați de China pot pune la pământ sectoare întregi din infrastructura critică a SUA, lasă să se înțeleagă directorul FBI, care vine cu o declarație mai mult decât îngrijorătoare - China plănuiește să-și folosească grupările de hackeri, pe care le-a infiltrat deja în rețelele informatice ale companiilor de infrastructură critică, pentru a destabiliza SUA.
Atacul israelian ca răspuns la atacurile Iranului, riscurile unui război la scară largă, atitudinea Israelului față de Rusia, pozițiile Occidentului și ale lumii arabe - aceste subiecte au fost discutate cu diplomatul israelian și fost ambasador al Israelului în Rusia, Arkadi Mil-Man, într-un interviu acordat RBC-Ucraina. Atacul masiv cu rachete și drone lansat de Iran asupra Israelului în noaptea de 13 spre 14 aprilie a devenit instantaneu principala prioritate a agendei internaționale. Cu sprijinul mai multor țări occidentale și arabe, apărarea aeriană a Israelului a respins cu succes atacul şi înregistrând pagube minime.
Primele trei aeronave F-16 achiziționate din Norvegia au fost recepționate la Câmpia Turzii.
Cotidianul rus Izvestia a informat, pe 19.04.2024, citând surse din cadrul Ministerului rus al Apărării, că Regiunea Militară Leningrad, reînființată recent în cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse, a fost întărită cu noi formațiuni militare.
Argentina a cerut NATO să devină unul dintre „partenerii globali” ai alianței de securitate, a declarat joi ministrul Apărării Luis Petri, în timp ce țara sa caută modalități de a consolida legăturile cu SUA și Uniunea Europeană, raportează agențiile de presă.
Agenția de presă rusă Tass a informat, pe 18.04.2024, citând o sursă din cadrul Complexului Militar Industrial, că avioanele de vânătoare MiG-31I aparținând Aviației cu rază lungă de acțiune din cadrul Forțelor Aerocosmice au primit dispozitive pentru realimentarea în aer.
Rezultatul războiului din Ucraina va determina în mare măsură cum va arăta viitoarea ordine mondială. Aceasta este conform unui addendum secret la conceptul oficial de politică externă a Rusiei, document care a fost obținut de The Washington Post de la unul dintre serviciile europene de informații.
Israelul a efectuat un atac asupra Iranului într-o mișcare de ripostă la recentele atacuri iraniene asupra teritoriului său, conform declarațiilor unui oficial american de rang înalt citat de ABC News, potrivit Agerpres și AFP.
Ucraina a doborât pentru prima dată un Tu-22M3. potrivit Direcției Principale de informații a Armatei ucrainene (HUR/GUR), bombardierul strategic rus a fost distrus cu un sistem antiaerian S-200.
Din cauza atacurilor aeriene ruse asupra Ucrainei vecine, Polonia ar trebui să-și protejeze mai bine spațiul aerian, a declarat, zilele trecute, premierul polonez Donald Tusk, după o reuniune extraordinară a guvernului. La întâlnire au participat și cei mai înalți doi reprezentanți ai armatei.
Ministerul rus al Apărării a anunțat, pe 19.04.2024, că un bombardier cu rază lungă de acțiune Tu-22M3 aparținând Forțelor Aerocosmice ale Federației Ruse s-a prăbușit în ținutul Stavropol din sud-vestul Rusiei, pe teritoriul districtului Krasnogvardeysky.
Germania se grăbește în sprijinul Ucrainei și anunță că va trimite încă un sistem antiaerian IRIS-T. Trei sisteme de acest tip au fost deja transferate în Ucraina.
Potrivit site-ului Itamilradar.com, pe 17.04.2024, drona de cercetare Nothrop Grumman MQ-4C Triton aparținând Forțelor Navale americane, care a sosit recent la Baza Aeriană Sigonella de pe insula italiană Sicilia, a îndeplinit prima misiune în zona Mării Mediterane.
Într-un interviu acordat Diario de Noticias la 12 aprilie 2024, șeful Statului Major al Forțelor Aeriene din Portugalia, generalul Joao Cartaxo Alves, a confirmat că avionul de luptă Lockheed Martin F-35 Lightning II va fi înlocuitorul lui F-16M Fighting Falcon. Decizia face parte dintr-un efort de se menţine la acelaşi nivel, din punct de vedere al capabilităţilor militare, cu majoritatea aliaților europeni care au inițiat deja tranziția către F-35, potrivit generalului.
Ministerul Afacerilor Interne de la Priștina a condamnat reținerea cetățenilor kosovari la punctele de frontieră ale Serbiei și cere eliberarea imediată a acestora și a ofițerilor de poliție reținuți.
Procurorii germani îi acuză pe doi cetățenii germano-ruși că erau pregătiți să efectueze atacuri asupra unor situri militare americane aflate pe teritoriul Germaniei, utilizând explozibili și provocând incendii. Germania a arestat doi cetățeni cu dublă cetățenie germano-rusă, fiind suspectați că plănuiau acte de sabotaj asupra unor obiective militare americane aflate pe teritoriul țării pentru a submina sprijinul militar occidental acordat Ucrainei.
U.S. Army a desfășurat în țara noastră un sistem de tip M-LIDS, destinat combaterii amenințărilor reprezentate de drone.
Think tank-ul românesc New Strategy Center, în parteneriat cu Norwegian Institute of International Affairs (NUPI), au organizat în această perioadă o vizită de informare la Oslo, eveniment la care au luat parte mai mulți reprezentanți ai instituțiilor statului și nu numai. Programul a vizat gestionarea războiului politic în contextul conflictului din Ucraina iar o componentă importantă abordată în contextul războiului hibrid a fost reziliența.
Informațiile apărute recent dezvăluie o evoluție interesantă în ceea ce privește utilizarea flotei de avioane de luptă F-35 de către Forțele Aeriene Israeliene. Începând cu 7 octombrie, flota și-a intensificat activitatea, operând la o rată de cinci ori mai mare decât de obicei. Despre asta a vorbit și generalul Donald Carpenter, care se află la conducerea Joint Program Office [JPO] al F-35.
Șeful Statului Major al Forțelor Aeriene ale SUA, generalul David W. Allvin, a declarat la 16 aprilie 2024 în fața Comisiei pentru Servicii Armate a Senatului (SASC) că Forțele Aeriene ale SUA (USAF) nu vor cumpăra mai mult de 100 de bombardiere strategice B-21 Raider, deoarece s-ar putea să vină cu ceva mai bun până când toate aceste aeronave vor fi construite.
Forțele Aeriene Române au confirmat că o dronă civilă a zburat la aproximativ 4-5 kilometri de turnul de control al Aeroportului Internațional „Mihail Kogălniceanu”.
Biden a subliniat în mod repetat necesitatea ca Congresul american să aprobe ajutorul Ucrainei până la sfârșitul săptămânii, pe fondul temerilor că țara rămâne fără muniții necesare pentru apărarea sa aeriană înainte de o potențială ofensivă majoră a Rusiei la începutul verii.
În cadrul unui summit desfășurat la Bruxelles la 17-18 aprilie, liderii UE au convenit asupra unei declarații privind continuarea asistenței "fără rezerve" pentru ca Ucraina să se apere împotriva agresiunii rusești și au promis asistență urgentă pentru a sprijini sectorul energetic ucrainean, care a fost vizat de noi bombardamente rusești. Instituțiile și guvernele UE s-au angajat să "consolideze furnizarea de ajutor umanitar și de echipamente de protecție civilă, inclusiv generatoare și transformatoare de energie electrică".
Think tank-ul românesc New Strategy Center, în parteneriat cu Norwegian Institute of International Affairs (NUPI), au organizat în această perioadă o vizită de informare la Oslo, la care au luat parte mai mulți reprezentanți ai instituțiilor statului.
Temele cele mai utilizate ale propagandei ruse în războiul informațional pe care îl desfășoară în România și în regiune, și combaterea acestui flagel, au fost expuse de către Ministerul Apărării Naționale în nordul Europei, în cadrul unui program ce a vizat gestionarea războiului politic în contextul conflictului din Ucraina.
