Comandantul șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, generalul-colonel Oleksandr Sîrski a anunțat în dimineața de sâmbătă că situația a devenit extrem de dificilă în partea centrală a frontului.
De aceea analiștii doresc să înțeleagă dacă viitorul conflict militar deschis, pe care actualul președinte ucrainean Zelenski îl pregătește, are sau nu caracteristicile istorice ale unui război fondator al unei noi statalități kievene. Va trebuie să înțelegem dacă acest proces istoric, care se îndreaptă vizibil și rapid spre un deznodământ fratricid (deci sângeros), va aduce beneficiul unei Ucraine stabilizate și gata să devină membru de drept și de fapt al comunității europene sau ne aflăm în fața unei simple ambiții geo-politice a Washingtonului alăturată, de data aceasta natural, necesarului de supremație a aristocrației centralizatoare și birocratice de la Bruxelles.
Indiferent de situație, ceea ce președintele Volodomir Zelenski dorește reprezintă un pariu pe cât de periculos pentru implicațiile sale europene în general și cele est europene în particular, devenind de-a dreptul iresponsabil din partea Bruxelles dacă fondarea noii Europe de la Atlantic până la Urali, integrate post pandemic prin șoc militarizat, va implica reducerea umilitoare a Moscovei la statut de vecinătate minoră a noului imperiu european. Napoleon și Hitler au încercat acest lucru, fiecare la timpul său, uzând de resursele europene desenate de ambițiile lor deșarte, ca astăzi să plătim aceste aroganțe imperiale a centrului european la adresa Rusiei.
Pentru Kiev cât și pentru Bruxelles pare a fi vorba de războaie fondatoare. Fiecare dorește să își confirme propria putere, să și-o legitimizeze, devenind astfel actori ai noii globalități post pandemice. Dacă Ucraina are nevoie de ștergerea crimei originare din celebra insurecție naționalist extremistă “Revoluția demnității” (2014), pentru conducerea centralizată europeană de la Bruxelles se pare că este vorba de primul conflict armat cu șanse de succes (având în vedere sprijinul clar al actualei administrații Biden pentru revenirea – ironie amară a istoriei – la granițele ucrainiene ordonate de Stalin si Hrușciov), care să îi ofere legitimitatea atât demult clamată și niciodată justificată de vreun vot democratic real.
Reamintim că insurecția așa zis pro-europeană din piața Maidan a fost provocată de legile naționalist extremiste aprobate de către parlamentul de la Kiev împotriva tuturor minorităților naționale din Ucraina, prin interzicerea practic a folosirii altor limbi decât cea ucraineană pe întreg teritoriul național, care a dus la alegerea unui guvern pro-rus.
Această guvernare rusofonă a refuzat șantajul geo-economic impus de negocierile de integrare în UE a statului ucrainean. Renunțarea la aceasta integrare a fost pusă pe umerii guvernului pro-rus de la Kiev (s-a dovedit a fi fost o manipulare grosolană din partea celor de la Bruxelles). Mișcarea insurecțională a fost extrem de bine organizată de naționaliștii ucrainieni, de-a lungul unei lungi perioade de timp din octombrie 2013 până în februarie 2014 și nu a fost niciodată pedepsită pentru crimele pe care le-a permis, transmise în direct de televizoare incandescente ale democrațiilor europene. Desigur că nici astăzi nu au fost identificați lunetiștii care au făcut un măcel în celebra piață, dar efectul acelei crime fondatoare a noului naționalism ucrainean a dus la destructurarea statului și dispariția fizică a oricărei forme de control statal asupra unor părți importante din teritoriu.
Mafia, traficul de arme, tranzitul masiv de droguri dinspre Afganistan către Europa de Vest și în sens invers dinspre America Latină către China, via Mongolia, traficul de carne vie (care are o latură ce se desfășoară prin Moldova și România), execuțiile extrajudiciare zilnice, atomizarea teritorială și permeabilitatea granițelor sale, sunt doar câteva elemente din lungul șir de fenomene criminale distructive care au înlocuit statul ucrainean și autoritatea sa.
Niciunul dintre președinții post Maidan, care s-au succedat la Kiev, nu a reușit să oprească disoluția statului ucrainean și dispariția autorității legii. Ca atare, astăzi când vorbim, statul ucrainean este un stat eșuat, măcinat nu numai de corupție internă sau externă, dar și de xenofobie, antisemitism instituțional, naționalism gregar oricând capabil să dezlănțuie crime de masă, mafie și dezechilibre de legislație care fac practic imposibilă revenirea ori la starea veche de autoritate sovietică ori la o arhitectură noua de integrare în structurile europene actuale.
Această stare de dezechilibru major la granița cu Uniunea Europeană și la doar mica distanță de expansiunea NATO spre Asia (căci aici este jocul NATO și nu altul) produce nu numai discomfort puterilor lumii, dar permite tot felul de jocuri politicianiste ieftine cum a fost cel al fostei administrații Trump, care aproape a aruncat în aer SUA cu acuzațiile fabricate de ucrainieni care, în realitatea erau agenți ai Rusiei, la adresa actualului președinte Biden și familiei sale.
Pornind de la aceste definiții și enunțuri, vom încerca să analizăm graba cu care Kievul se pregătește de război cu Rusia, folosindu-se naționalist și violent de sentimentele anti-rusești al ucrainienilor din partea vestică a țării care trăiesc sub influența culturală și ideologică iliberală și profund nocivă ale dreptei religioase poloneze și obsesiilor rasial periculoase anti-rusești provenite din spațiul Baltic. Vom încerca să analizăm momentele definitorii ale unei politici ucrainiene confuze, deseori corupte sau ineficiente față de puterile central europene precum și efectele grave pe care aceste politici le au asupra Bucureștilor. Căci fără a ne ascunde după degete, un conflict dintre Ucraina și Rusia, în care România va fi implicată cu sau fără voie prin apartenența sa la NATO și, mai ales, prin parteneriatul său strategic de securitate cu SUA, va avea efecte atât imediate cât și de lungă durată asupra evoluției sale europene și de putere la Marea Neagră.
Politic, geo-economic, strategic sau simplu militar, contextul Mării Baltice și regiunea Mării Negre diferă atât ca expresie a intereselor europene cât și ca model de expansiune militară al NATO în vecinătatea imediată a Rusiei. Deși ne-am fi așteptat astfel la o diferențiere a acțiunile Rusiei în ambele spații, observăm un fenomen foarte interesant.
Moscova de astăzi, capitala unei Rusia născute din colapsul sovietic, are aceeași abordare comună și aceeași strategie, așa cum a avut-o din timpul țarismului, perfectată de către Uniunea Sovietică. Viziunea comună asupra celor două spații, Baltică și Marea Neagră a fost oficializată prin doctrina de securitate concepută de către generalul Gherasimov, actualul șef al Marelui Stat Major ar forțelor armate ruse.
Ofițer de tancuri, născut în mijlocul fostei republici sovietice tătare și locuitor al celui de-al doilea oraș ca mărime din Rusia, Kazan, generalul de armată Gherasimov preia comanda statului major rus la momentul în care acesta era măcinat de o decădere națională și internațională a imaginii sale.
Ca să înțelegem exact filozofia militară a lui Gherasimov trebuie sa subliniem că în profilul său de comandat apar atât funcții militare de răspundere în spațiul Baltic, cât și în cel caucazian (participă la cel de-al doilea război din Cecenia) sau comandă de integrare strategică în spațiul vestic. Va avea o experiență de comandat militar în armata de aer și desigur va fi cel care va reface capacitatea de supraputere nucleară a Rusiei.
Gherasimov este un general care se identifică cu linia marilor militari ai Rusiei, de altfel toate școlile militare pe care le-a absolvit începând de la 14 ani vor purta numele unui Koutuzov, Souvorov sau Malinovsky. Este generația completă a Uniunii Sovietice. El este produsul militar sovietic al lumii bipolare dominate de către Războiul Rece cu SUA. Gherasimov reprezintă ceea ce este mai bun astăzi în casta militară a Rusiei. Disciplinat, ordonat, obsesiv în acuratețea ordinelor, strateg atât la nivel celular cât și la nivel macro, generalul Gherasimov este apărătorul măreției armatei ruse, implicit al măreției națiunii ruse. Este din Kazan, al doilea oraș fondator al statalității ruse. Are gândirea statală și proiecția militară a puterii naționale. Adică este un om cu care nimeni nu joacă democrația de tip Maidan sau de sorginte Bruxelles. Mai mult este generalul căruia nu i se poate impune teatrul absurd al naționalismului ucrainean gregar, sub falsul patent al integrării europene.
Pentru orice profiler, este clar că acest general cunoaște la perfecție atât teritoriul cât și tehnica. Înțelege atât puterea cât și slăbiciunea militară a Rusiei. Un general care, cu meticulozitate și perfectă coorodonare a readus Crimeea sub autoritatea Kremlinului, dislocând nu numai Ucraina ca stat din matca puterii sale europene moștenite de la dictatul stalinian, dar provocând un cutremur regional pentru NATO. Cu un astfel de general, Kievul pare să dorească a face război!
Conceptul de securitate integrat promovat de către Gherasimov vizează transformarea ordinii europene de securitate prin menținerea la același nivel a nivelului de influență militară și de calitate a tehnicii militare a Rusiei. În traducere liberă, menținerea ca putere europeană principală a Rusiei.
Că vorbim de tancuri, infanterie, marină sau spațiu, Gherasimov va produce un adevărat șoc când va permite utilizarea, pentru prima data în istoria militară a următorului concept: ”Rusia poate exista fără lume, dar nu va exista o lume fără Rusia”. Fraza este pe cât de revelatoare pentru maximalismul său militar cât și pentru soluția de securitate pe care o presupune. Într-o lume aflată în permanentă mișcare și reconstrucție, nimic din ceea ce interesează Rusia nu va fi decis, de către nimeni, altfel decât cu acordul Moscovei, iar armata rusă este garantul permanent și gata oricând de acțiune al acestei voințe naționale.
Misiunea națională astfel identificată, generalului Gherasimov i-a revenit rolul de a asigura tehnologia punerii ei în practică. Și prima decizii strategică a militarului Gherasimov a fost să stabilizeze armata în ansamblul ei, marcând locul ei fizic atât în interiorul granițelor Rusiei cât și pe harta europeană sau globală. Această stabilizare a fost cheia succesului fundamental al reformelor care au reclădit imaginea de putere militară globală a Rusiei.
Ca atare, coordonarea politicilor militare a devenit un proces atât de centralizat încât Kremlinul are astăzi proiecte de răspuns aproape identice pentru cele doua spații care ne interesează – Baltica și Marea Neagră.
Zona Baltică este teren comun de interes pentru ambele entități, UE și NATO iar Marea Neagră devine din ce în ce mai mult un spațiu de interes eminamente american, desigur cu o extensie NATO datorită influenței pe care SUA o au asupra alianței nord atlantice. Ca urmare a acestei stări de fapt Rusia va unifica elementele sale de autoritate militare, în primul rând pacificând Caucazul prin războaie succesive, imersându-se în războiul din Siria și dezvoltând singura sa baza tehnico-militară de la Tartus pentru marina sa din Mediterana.
În paralel și cu o atenție permanenta asupra evoluției sentimentelor extremist anti-rusești ale vecinilor săi imediați europeni, a întărit permanent cele două puncte geo-strategice cruciale în relația sa cu UE și NATO, Kaliningrad și Crimeea. Rusia va dezvolta, prin modernizare accelarată a tehnicii militare prezente local, atât regiunea Kaliningrad cât și nou câștigata peninsula a Crimeii.
Astăzi practic, fără un sacrificiu uman și material pe care nimeni din UE și absolut nici un membru al NATO nu dorește să îl plătească, cei doi piloni ruși în relație directă cu UE și NATO sunt practic inexpugnabili. De aceea o primă concluzie este că devine o iluzie periculoasă obsesia apărării granițelor staliniste ale unei Ucraine eșuate, prin provocarea unui nou război al Crimeei.
Trebuie înțeleasă astfel importanța critică a celor două teritorii, definite ca elemente centrale al aceleiași strategii de proiecție a puterii militare rusești în dialogul cu NATO și UE, pentru a definii corect amplitudinea și eficiența strategică a proiectului celor Trei Mări. Deși utilizată propagandistic în mod greșit de nepricepuții trimiși de către fostul președinte Trump în Estul Europei, strategia celor Trei Mări nu a fost gândită în van.
Ea nu s-a bucurat de sprijinul decisiv al celor două mari puteri fondatoare europene, permițând Poloniei să asume un rol de putere regională peste puterile sale reale sau unor țări Baltice incapabile să își rezolve, nici astăzi, problemele interne date de prezența minorităților rusofone care sunt perfect ghetoizate de legi care impun dominația religioasă sau lingvistică a nativilor naționali, principia numai democratice sau europene nefiind acestea.
Mai mult, deși arhitectura unei linii de comunicații și transport unice care se coboare din Baltică la Marea Neagră este nu numai o greșeală de tehnică a răspunsului la expansiunea rusească dar și o eroare serioasă de strategie a proiectării, România este obligată, ca efect al unui posibil conflict cald dintre Ucraina și Rusia să impună strategic ca proiectata construcție de căi de transport militare să înceapă de la Mare Neagră spre Baltică, asigurând Moldova republicană.
Această asigurare de securitate este crucială pentru că implică direct stabilitatea Bucureștilor ca pilon oriental atât al NATO cât și direct al SUA precum și echilibrarea autorității asupra cordonului ombilical de interese comerciale și de securitate cu Turcia prin Bosfor. Cele Trei Mări nu pot deservi cauza naționalistă a fondării prin război a unui nou stat ucrainean ci trebuie să asigure, prin stabilizarea pentru deceniile următoare a Bucureștilor, aplicarea directă a securității oferite de cele două blocuri asupra Mărilor Egee si Ionică, teatrul unor permanente și adversariale incidente calde pe tema gazului dintre UE și Ankara.
Altfel lăsăm, în numele nașterii prin durere și sânge a unei ipoteticenațiuni europene, la cheremul oricărui supărăcios de la Moscova, stabilitatea orientală a Europei, dezechilibrând și mai mult Turcia și joncțiunea Mediterană a marilor intersecții de interese economice euro-asiatice. Cine va exploata perfect aceasta fragilitate obținută de un război fondator pentru Ucraina și birocrația de la Bruxelles, dacă nu China? Adică exact adversarul sistemic al UE și competitorul strategic al SUA.
De aceea proiectul celor Trei Mări devine esențial (prin prisma masivității doctrinei Gherasimov aflate în contrast vizibil cu imaturitatea adolescentină a puterii de la Kiev, susținută fără discernământ de țări din zona Baltică) în construcția unei reacții reale, răspunzând exclusiv intereselor naționale ale unui stat matur și european cum este România, care are și responsabilitatea unei Moldove republicane aflate astăzi în derivă constituțională și politică, tocmai datorită influențelor nocive ale Moscovei.
Răspunsul pe care aceasta inițiativă îl caută trebuie adresat împotriva presiunilor dinamice ale unei Rusii extrem de iritată de intențiile deloc prietenești ale vecinului său ucrainean, nicidecum la ajutorarea construcției unei biologii semi-legitimizate naționalist, deci anti european, a unei puteri kievene, care, acum și în viitor, este și va fi fragilă din punct de vedere al normelor europene de stabilitate democratică.
Răspunsul recent venit printr-un interviu publicat în presa românească de către actualul șef de misiune diplomatică a SUA la București denotă o lipsa profundă de esență a proiectului atât de bine propagandistic vândut numai acum luni în urmă. Atunci când faci referire la lipsa investiției americane în infrastructura celor Trei Mări dar apelezi la virtuale fonduri europene, fragilizezi imediat poziția României și a Moldovei, efect sperat și dorit de către Moscova. Nu poți să începi echilibrarea pe Marea Neagră cu sprijin pentru politicile iliberale de la Varșovia sau Talin. A fost și rămâne o vulnerabilitate profundă procesul decomplexat, nediplomatic, personalizat de un limbaj redus ca dicționar și produs de o gândire unică și unilaterală, de provocare a Rusiei și Chinei, în același timp, de pe teritoriul României.
București este, conform normelor celor mai clare ale politicii de securitate americane, aliatului cel mai important de la Marea Neagră după Turcia, Ankara primind și confirmarea menținerii rolului său primordial prin declarații repetate americane de prietenie și respect.
Ca printr-un interviu public să trimiți pe cei care chestionează existența resurselor de sustenabilitate a unei astfel de politici, exact spre europenii care de peste 20 de ani refuză finanțarea ei, pentru analiștii serioși a fost exact o greșeală fundamentală de strategie. A fost o vulnerabilizare a poziției României, în calitatea sa de aliat, prin reducerea așteptărilor românești promovate de către tocmai ambasadorul SUA recent dat afară de noua administrație Biden. România a parcurs etapele maturizării sale europene, cu mari sacrificii, de aceea nu se înțelege de ce ar trebuie sa fie generoasă cu un guvern care astăzi, ca și ieri, refuză dreptul la exprimare în limba maternă a minorității românilor din Cernăuți, refuzând dreptul lui Eminescu de a fi publicat sau bisericilor românești de a exista.
Pe de altă parte pentru a fi clar, fără zona sa de est, rusofonă și integrată lingvistic cu Moscova și fără Crimeea, statalitatea noii Ucraine nu se poate dezvolta natural, astfel că riscul exploziilor naționalist- xenofobe, de extremism, vor deveni cotidian politic si militar la Kiev. Pojghița de gheață pe care patinează elita Ucrainei de astăzi este extrem de subțire iar căderea în infernul unicității ideologice, religioase și/sau naționale a acestui nou stat european va provoca daune iremediabile expansiunii NATO și/sau UE din Baltică până la Marea Neagră. Aflate între doua rele, politica europeană cât și cea americană riscă să aleagă dintre cele două tocmai pe cea care va produce pierderi substanțiale efective și directe pentru exact vecinii Kievului pe care se presupune ca ambele entități le apără.
Iată deci primul palier al pericolului pe care România și Moldova îl au în față, atât în raport cu naționalismul extremist, de dreapta și bine încurajat de forțe naționaliste, iliberale din diverse state vecine cum ar fi Ungaria, Balticile sau Polonia, acoperit (cum altfel?) de o falsă propagandă a politicilor pro-europene și pro-americane ale unei puteri kievene derivate din masacrul naționalist din 2014 cât și în raport cu explozia de mânie Federației Ruse care nu va accepta niciodată reîntoarcerea Crimeei la Ucraina. Din momentul izbucnirii jocului periculos care se prefigurează în aceste zile, Chișinăul și Bucureștiul sunt efectiv ținte vii ale unor interese care nu le aparțin și pentru care nu există infrastructură militară, economică sau umanitară a NATO sau UE pentru un răspuns eficient.
De aceea este bine de înțeles profilul fiecărui actor angrenat în acest joc, căci pentru a participa la un război fondator al unei puteri emergente europene și a unei centralizării birocratice la Bruxelles, pentru toți analiștii serioși, prețul plătit de ceilalți din jur pare a fi tocmai destructurarea unor echilibre deja existente și bine rodate.
În episodul viitor vom analiza rolul fiecărei forțe angrenate în ceea ce se prefigurează a fi una dintre cele mai serioase încercări ale SUA, aliate, de data aceasta, cu cel mai mare adversar al lor, birocrația centralizată de la Bruxelles, de a destructura definitiv și prin forță influența Rusiei atât în relația sa cu Uniunea Europeană cât și în raporturile militare mai largi cu NATO. Doar pentru a dovedi că Rusia este doar ”o putere regională care exportă numai materii prime și poluare” cum a definit-o, la moment public de nervozitate, un Barak Obama obsedat de complexul pivot Asiatic pe care îl declanșase, ignorând până la insultă o Europă ce devenea tot mai germană, fără a lua în considerare riscurile de delocalizare generațională sau vectorială a vecinilor direcți europeni sau din fostul spațiu ex-sovietic, este nu numai o politică naivă, dar periculoasă în întreg ansamblu ei.
Notă DefenseRomania: Analiza reprezintă opinia autorului
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Comandantul șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, generalul-colonel Oleksandr Sîrski a anunțat în dimineața de sâmbătă că situația a devenit extrem de dificilă în partea centrală a frontului.
România a sărbătorit recent 20 de ani de la integrarea istorică în cea mai puternică alianță militară defensivă din istorie - NATO. O integrare care a avut loc în urma unei adevărate bătălii diplomatice și politice pentru a atinge acest deziderat.
DefenseRomania vă invită să urmăriți vineri, 5 aprilie 2024, începând cu ora 11.00, o nouă ediție a emisiunii Obiectiv EuroAtlantic.
Excelența Sa Adrian Zuckerman, fost ambasador al SUA în România, semnează un editorial pentru DefenseRomania în contextul alegerii viitorului secretar general al NATO, între președintele român Klaus Iohannis și premierul olandez Mark Rutte.
DefenseRomania va difuza o ediție specială a podcastului Obiectiv EuroAtlantic în care invitat va fi Excelența Sa Victor Micula, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României la Kiev.
Relaţiile cu Rusia sunt la cel mai jos nivel din istoria Republicii Moldova şi atât timp cât barbaria continuă în Ucraina, nu există premise de îmbunătăţire a acestor relaţii, a declarat ministrul de externe moldovean, Mihai Popşoi, care este şi vicepremier, într-o emisiune la postul public de televiziune TRM, informează marţi portalul IPN.
Coreea de Nord a lansat marţi o rachetă balistică cu rază intermediară de acţiune, a anunţat armata sud-coreeană, relatează Agerpres.
În timpul vizitei sale în China, ministrul francez de externe Stéphane Sejourne a declarat că războiul Rusiei împotriva Ucrainei a fost unul dintre subiectele discuțiilor cu omologul său chinez la Beijing. Vizita oficialului francez este văzută ca parte a pregătirilor pentru preconizata vizită de stat a președintelui chinez Xi Jinping în Franța în luna mai, după ce președintele francez Emmanuel Macron a vizitat China în aprilie 2023.
Forțele Armate Ucrainene ar putea fi nevoite în curând să se retragă și mai mult dacă ajutorul militar american va continua să întârzie, a declarat președintele Volodimir Zelenski, în timp ce a cerut Washingtonului să furnizeze mai multe rachete cu rază lungă de acțiune pentru că militarii ucraineni să poată lovi aerodromurile ruseşti din Peninsula Crimeea. Într-un interviu acordat Washington Post, Zelenski a declarat că armata ucraineană nu a putut să planifice operațiuni de contraofensivă, deoarece nu știe dacă va avea armele necesare pentru a le pune în practică.
Recent, președintele francez Emmanuel Macron a declarat că Parisul nu exclude să-și trimită trupele în Ucraina. Această idee a fost parțial susținută de alte țări europene. Senatorul francez Cedric Perrin a adăugat că decizia de a trimite trupe ar trebui luată în consultare cu țările NATO.
Având în vedere că toate țările nordice fac acum parte din NATO, statele trebuie să găsească o modalitate de a adapta și de a integra măsurile și inițiativele de securitate naționale și regionale cu cerințele alianței, ceea ce ar putea necesita modificări ale structurilor de comandă existente, au declarat oficialii. În martie 2023, comandanții forțelor aeriene suedeze, norvegiene, finlandeze și daneze au semnat o declarație care prevedea crearea unei forțe aeriene nordice comune pentru a proteja spațiile aeriene pe care le au în comun.
Pe fondul atacurilor rusești asupra sistemului energetic ucrainean, Casa Albă a cerut din nou Camerei Reprezentanților a SUA să aprobe acordarea de asistență Ucrainei, care ar urma să ofere Kievului noi sisteme de apărare antiaeriană, a precizat Adrienne Watson, purtător de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al Casei Albe, conform European Pravda.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a precizat că rachetele ATACMS cu rază lungă de acțiune vor ajuta Ucraina să lovească bazele aeriene din Crimeea, ocupată temporar, de unde Rusia lansează rachete ghidate cu precizie. Zelenski a făcut aceste precizări într-un interviu acordat editorialistului David Ignatius de la Washington Post.
În timp ce România alocă 2.5% din PIB doar pe hârtie, Polonia sau balticii nu își mai fac iluzii; știu că dacă vor să reziste unui atac rusesc (hibrid și/sau convențional) trebuie să investească mai mult în creșterea capacităților de apărare.
Europenii au tot mai puțină încredere în capacitatea Ucrainei de a-și recâștiga teritoriile, dar mulți dintre ei cred că Rusia a atacat Ucraina pe nedrept și că ucrainenii ar trebui să fie sprijiniți din punct de vedere militar și uman. Aceasta este concluzia experților care au analizat opinia publică din principalele țări europene înainte de alegerile pentru Parlamentul European din iunie.
Astăzi, se împlinesc 20 de ani de când România a depus oficial instrumentele de aderare la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, act istoric prin care țara noastră s-a integrat în familia euro-atlantică şi a evoluat împreună cu celelalte state membre ale NATO. Sunt 20 de ani în care România a primit cele mai solide garanții de securitate, datorită apartenenței la cea mai puternică alianță politico-militară din lume, şi a devenit mai puternică şi mai vizibilă în plan euro-atlantic.
Forțele Armate Ucrainene lucrează la pregătirea liniilor fortificate pentru a rezista ofensivei rusești, dar probabil că lucrările nu avansează suficient de repede. Acestea sunt concluziile publicațiilor Politico și Financial Times.
Cancelarul german Olaf Scholz a insistat asupra faptului că decizia sa de a nu furniza Ucrainei rachete de croazieră Taurus a fost menită să prevină o confruntare directă între Rusia și NATO. Scholz a declarat într-un interviu pentru Märkische Allgemeine că, în calitate de șef al guvernului, poartă responsabilitatea pentru chestiuni ce ţin de ''război și pace'', în special când vine vorba de securitatea în Europa.
Pentru cine a avut urechi să audă Rusia și-a anunțat luna aceasta obiectivele principale în războiul de agresiune pe care l-a declanșat împotriva Ucrainei.
Declarațiile președintelui francez Emmanuel Macron privind posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina au provocat furia oficialilor americani, relatează Bloomberg, citând oficiali care au cunoștință despre discuțiile dintre aliații NATO. Potrivit surselor, aliații se tem că trimiterea de trupe străine în Ucraina "ar putea provoca o ciocnire cu Moscova".
Autoritatea Oficială de Statistică Turcă, TUIK, a dezvăluit că exporturile continue din Turcia către Israel includ explozibili, muniții și arme, de la începutul acestui an, în ciuda cererilor larg răspândite de a întrerupe comerțul cu Tel Avivul pe fondul agresiunii în curs împotriva Fâșiei Gaza.
Mai multe țări membre NATO informează cu privire la nivelul de pregătire pentru un eventual conflict cu Rusia, care de mai bine de 10 ani întreprinde acțiuni agresive împotriva Ucrainei și exprimă în mod constant teze propagandistice despre o confruntare cu alianța transatlantică.
Președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, simte că există un acord tot mai mare între liderii europeni cu privire la faptul că Rusia trebuie să fie învinsă în Ucraina. "Cred că se lărgește înțelegerea că trebuie să învingem Rusia, pentru că altfel va exista o continuare a acestei povești tragice", a declarat Nausėda pentru POLITICO, vorbind după summitul de săptămâna trecută în care s-a discutat despre războiul din Ucraina.
Gruparea teroristă „Stat Islamic” a publicat în cursul nopții un videoclip cu atacul asupra sălii de concerte de la Crocus City Hall din Krasnogorsk, pe care l-a publicat pe canalul de Telegram al agenției de presă Amaq apropiată de grupării, și pe care media îl consideră prea dur pentru a fi popularizat.
Modernizarea istorică a Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu coincide într-o oarecare măsură cu achiziția de avioane de generația a 5-a, F-35 Lightning II.
Tot mai mulți oficiali ai NATO și oficiali militari ai statelor membre în cea mai puternică alianță militară din istorie transmit atenționări că în cazul în care Federația Rusă va avea câștig de cauză în Ucraina, Armata rusă ar putea intra pe un culoar de coliziune cu NATO în următorii ani.
Boris Elțîn e un personaj istoric mult mai complex decât ni-l imaginăm și nu trebuie subestimat, consideră analistul Ștefan Popescu. Elţin a fost preşedinte al Rusiei până la 31 decembrie 1999. El fusese reales în iulie 1996. În 1999 i-a predat puterea pe atunci tânărului Vladimir Putin, o decizie care azi ne arată că Elțîn nu a avut mână bună.
Tot mai multe voci la nivel oficial vorbesc cu îngrijorare de faptul că Rusia se pregătește în viitorul apropiat de un război de mare intensitate cu NATO.
Anunțul privind modernizarea bazei militare românești de la Mihail Kogălniceanu din județul Constanța a produs deranj mare în Rusia.
Atacurile asupra rafinăriilor de petrol rusești au un impact semnificativ asupra capacității Rusiei de a purta actualul război. Generalul Ben Hodges, comandantul forțelor americane din Europa în perioada 2014-17, a declarat acest lucru în cadrul celui de-al 16-lea Forum anual de securitate de la Kiev.
Militarii ucraineni din cadrul unei unităţi a Forțelor pentru Operații Speciale au efectuat un atac cu rachete împotriva unui sistem rusesc de apărare antiaeriană Buk-M1, a precizat serviciul de presă al Forțelor Armate ale Ucrainei.
În timpul primei sale vizite în Germania, prim-ministrul britanic Rishi Sunak a subliniat necesitatea ca Europa să continue să sprijine ferm Ucraina. ,,Suntem uniți [cu Germania] prin faptul că dorim să sprijinim Ucraina atât timp cât va fi nevoie", a declarat Rishi Sunak, subliniind că agresiunea militară rusă "să se încheie cu un eșec".
Este posibil ca întârzierea de luni de zile a ajutorului militar american pentru Ucraina să fi dat timp forțelor rusești să atenueze eficienta viitoarelor atacuri cu rachete cu rază lungă de acțiune de tip ATACMS, se precizează într-un raport publicat pe 24 aprilie de Institutul pentru Studiul Războiului (ISW). Evaluarea a fost făcută la scurt timp după ce s-a relatat că SUA au început să furnizeze în secret aceste rachete Ucrainei, începând cu luna martie. Statele Unite au livrat pentru prima dată Ucrainei modele mai vechi de rachete ATACMS cu rază medie de acțiune, în toamna anului trecut, după luni de discuţii. Versiunile mai vechi au o rază de acțiune de 165 de kilometri.
În timp ce trupele ucrainene așteaptă muniția promisă de Statele Unite, armata rusă își continuă înaintarea lentă pe teritoriul ucrainean, potrivit presei și analiştilor americani. CNN relatează că satul Ocheretine din regiunea Donețk rămâne în centrul atenției trupelor rusești. Canalul citează grupul ucrainean de monitorizare DeepState, care relatează că rușii avansează spre vest aproape zilnic.
Autoritățile ucrainene solicită tot mai intens Washingtonul să accepte producerea în comun de sisteme de apărare antiaeriană Patriot, care ar ajuta substanțial Ucraina să se apere de loviturile aeriene ruse, după cum a declarat ambasadorul ucrainean în SUA, Oksana Markarova, într-un interviu acordat pentru European Pravda pe 23 aprilie.
Comandamentul European al Forțelor Armate ale SUA a informat, pe 24.04.2024, că grupul de bombardiere strategice americane B-1B Lancer, care s-a aflat timp de o lună la Baza Aeriană Morón din Spania, a revenit în Statele Unite.
Așa cum era de așteptat, președintele Joe Biden a semnat imediat legea care oferă ajutor de 61 de miliarde de dolari Ucrainei.
Atacul ucrainean cu drone din noaptea de 24 aprilie a fost confirmat de Ministerul rus al Apărării, dar și de șefii regiunilor Smolensk și Lipetsk unde au fost lovite obiective.
SUA au trimis deja în secret rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune în Ucraina, iar Ucraina a lovit Crimeea cu ele săptămâna trecută, relatează Reuters cu referire la un oficial american.
Investițiile chineze în Ungaria se ridică la 6 trilioane de forinți (15,3 miliarde de euro) și vin în principal sub forma construirii de noi fabrici de baterii pentru vehicule electrice, a declarat ministrul Afacerilor Externe și Comerțului, Peter Szijjarto, în timpul vizitei sale la Beijing.
Grecia ar putea furniza Ucrainei cel puțin un sistem de apărare aeriană Patriot, scrie site-ul grecesc Pronews, citând surse guvernamentale.
Iranul și Coreea de Nord sunt aliați de lungă durată care au cooperat cu privire la programele de arme încă din anii 80.
Un proiect militar important, aflat în faza experimentală, care are la bază un soft cu inteligență artificială (AI) dezvoltat de armata americană a avut rezultate mixte pe câmpurile de luptă din Ucraina, deoarece cei care se află în spatele acestuia se străduiesc să trimită date şi formaţiile culese de pe câmpul de luptă, cu metode de secol secolul 21 către militari care luptă în ''tranșee din secolul 19", a relatat New York Times (NYT) la 23 aprilie.
Ministrul rus al apărării, general de armată Serghei Șoigu, a declarat, pe 23.04.2024, că, până la sfârșitul acestui an, în dotarea Forțelor Aerocosmice vor fi introduse primele complexe de rachete antiaeriene de tip S-500 Prometheus.
Forțele ruse încearcă să profite de lipsa acută de muniție în rândul armatei ucrainene și intensifică campania de cucerire a Donbasului.
Surse politice și militare de la Tel Aviv au confirmat că demisia anunțată pentru luna august a comandantului Regiunii Centrale a Armatei Israeliene, generalul Yehuda Fox, constituie o lovitură majoră pentru instituția militară.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care a cerut în mod constant și insistent aliaților să mărească finanțarea cheltuielilor militare, a reiterat că ajutorul acordat Ucrainei pentru a contracara agresiunea rusă este, de asemenea, o contribuție la securitatea comunității transatlantice însăși.
Rusia ar putea intensifica bombardamentele asupra Ucraina și nu este exclus să-şi aleagă alte ținte pentru viitoarele atacuri, iar cele mai vizate ar putea fi infrastructura de transport, logistica și depozitele militare, se precizează în cel mai recent raport al Institutului pentru Studiul Războiului (ISW).
Guvernul ucrainean alocă 8 miliarde grivne (UAH) de la bugetul de stat pentru construirea de fortificații în vederea apărării pozițiilor ucrainene. Această informaţie a fost anunțata de Denis Shmihal, prim-ministrul Ucrainei. Guvernul de la Kiev a reușit să aloce această sumă pentru construcția de fortificații prin redistribuirea cheltuielilor de la bugetul de stat la 23 aprilie 2024.
La 22 aprilie 2024, Agenția pentru achiziții militare din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării a încheiat contracte pentru achiziționarea a 4.000 de drone chinezești, dintre care 3.000 de DJI Mavic 3E și 1.000 de sisteme aeriene fără pilot DJI Mavic 3T. Evaluate la 575,2 milioane de grivne ucrainene (aproximativ 14.478.456,98 dolari), aceste achiziții fac parte din obiectivul mai larg al Ucrainei de a achiziționa un total de 20.000 de drone DJI prin intermediul platformei Prozorro.
În ciuda solicitărilor anterioare venite din partea Ucrainei pentru mai multe avioane de atac, un înalt oficial al Pentagonului a declarat că ucrainenii nu sunt interesați de fostele aeronave A-10 Warthogs ale U.S. Air Force.
Potrivit site-ului Itamilradar.com, pe 23.04.2024, portavionul francez Charles de Gaulle (R91) a părăsit portul Toulon și a început executarea operațiunii Akila, menită să consolideze prezența navală franceză în Marea Mediterană.
Faptul că Pakistanul, țară fondatoare a Organizației Cooperării Islamice (OCI) și una dintre cele opt puteri nucleare recunoscute oficial nu are o poziție fermă față de ceea ce pro-palestinienii numesc “genocidul Israelului din Gaza”, ridică tot mai multe semne de întrebare.
Regimul sirian consideră că presiunea israeliană asupra Iranului și vizarea pozițiilor liderilor Gărzii Revoluționare și a pozițiilor Hezbollah este o oportunitate importantă de a scăpa de povara iraniană.
Comitetul de Investigații (CI) din Federația Rusă a anunțat că, în seara zilei de 23.04.2024, adjunctul ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost reținut, sub suspiciunea de luare de mită. În urmă cu numai câteva ore, acesta participase la o ședință a Colegiului Ministerului Apărării.
Senatul SUA are în vedere un pachet de patru proiecte de lege care a fost adoptat anterior de Camera Reprezentanților. Adoptarea proiectelor de legi va debloca furnizarea de ajutor militar către Ucraina , Israel și Taiwan în valoare de 90 de miliarde de dolari.
Coreea de Sud se profilează unul dintre partenerii importanți ai României, în ceea ce privește cooperarea la nivel de industrie de apărare.
Ucraina pare mult mai încrezătoare în victorie, după veștile bune care au venit sâmbătă de peste Atlantic.
După o mobilizare exemplară în primele luni de după invazia din februarie 2022, valul inițial de voluntari patrioți care au răspuns ”prezent” chemărilor armatei s-a epuizat.
Oleksandr Musienko, șeful Centrului de Cercetări Juridice Militare, a declarat cum Forțele de Apărare ale Ucrainei folosesc baloanele în războiul împotriva Rusiei.
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a precizat că anul acesta "vom avea vești bune" despre semnarea contractului pentru achiziţia avioanelor F-35. Aceste detalii au fost oferite ca răspuns la o întrebare adresată de DefenseRomania în cadrul vizitei oficiale pe care delegația română a efectuat-o în Coreea de Sud.
Hanwha Aerospace își propune să extindă cooperarea în domeniul apărării pentru modernizarea militară a României, în parteneriat cu industria locală, arată compania sud-coreeană, într-un comunicat remis DefenseRomânia.