Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
UE a comemorat deportările sovietice. Au fost menționate și victimele din Basarabia și Bucovina după raptul teritorial din 1940
Istorie
Data actualizării:
Data publicării:
Parlamentul European a organizat marţi o ceremonie de comemorare a deportărilor sovietice în masă în Europa Centrală şi de Est, ''care au şocat lumea şi au pecetluit soarta mai multor generaţii de oameni din statele baltice şi din Europa Centrală şi de Est'', după cum a declarat preşedintele legislativului european, David Sassoli.

 ''Deportările, confiscarea proprietăţilor, decesele şi viaţa în frică pentru cei care au reuşit să supravieţuiască şi să se întoarcă au lăsat o rană adâncă în sufletul întregii regiuni şi al întregii Europe'', a spus Sassoli, în deschiderea evenimentului, conform înregistrării video publicate pe pagina de internet a Parlamentului European, notează agenția Agerpres.

Oficialul european a amintit că, în iunie 1941, NKVD (Ministerul de Interne al Uniunii Sovietice) a întemniţat sau deportat 34.000 de bărbaţi, femei şi copii din toate categoriile sociale din regiunea baltică. În săptămânile care au urmat, sute de mii de persoane au ajuns în gulaguri. Evenimentele din 14 iunie au fost doar unul dintr-o serie de evenimente îngrozitoare pe care le-au suferit locuitorii din Estonia, Letonia şi Lituania în anii 1940 şi 1950. ''Aceste ţări erau ocupate de două dintre cele mai amorale, represive şi criminale regimuri pe care lumea le-a văzut vreodată'', a spus Sassoli.

''De foarte multe ori, atunci când trăim o durere profundă, o îngropăm adânc şi mergem mai departe. Cu toate acestea, pentru a ne vindeca, chiar şi de o traumă colectivă, trebuie să o procesăm şi să o povestim, astfel încât să ne amintim de ea şi să nu se repete. De aceea vorbim astăzi şi îi amintim pe cei care şi-au pierdut viaţa în acele zile îngrozitoare. Toate aceste ţări sunt legate de această istorie tragică. Deşi nu putem schimba trecutul, ne putem asigura că evenimentele nu se vor repeta în viitor. Omagiem astăzi memoria victimelor şi nu le vom uita'', a spus David Sassoli.

Preşedintele Parlamentului European a citit 25 din sutele de nume ale victimelor regimului sovietic care au fost amintite marţi în Piaţa Solidarităţii din faţa sediului din Bruxelles al Legislativului UE, la împlinirea a 80 de ani de la valurile deportărilor staliniste din iunie 1941.

Din teritoriile anexate ale României, ţărilor baltice şi Poloniei, sute de mii de oameni au fost deportaţi în condiţii inumane în Siberia şi Kazahstan. Copii, bătrâni, femei şi bărbaţi de toate vârstele au fost urcaţi cu forţa în vagoane pentru animale şi transportaţi în cele mai chinuitoare condiţii în Gulag, a scris eurodeputatul Eugen Tomac pe pagina sa de Facebook, evocând evenimentul comemorativ de la Bruxelles.

''Pentru a le onora memoria, au fost citite astăzi numele deportaţilor din toate statele care au avut de suferit. Mă bucur că au fost rostite şi în limba română numele eroilor noştri uitaţi, despre care la Bucureşti nu mai vorbeşte, din nefericire, nimeni. Veşnică recunoştinţă celor care s-au jertfit pentru demnitatea naţiunii noastre! Să ne amintim mereu de ei şi să nu uităm niciodată aceste crime împotriva umanităţii'', a scris Eugen Tomac.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Operațiunea Allied Force. Slobodan Miloșevici putea evita bombardarea Serbiei de către NATO
Ocupația sovietică în România. Armata română a încercat să opună rezistență Armatei Roșii
Ce ne spune ultimul mare război în care a luptat China, despre următorul conflict
Sistemul Brodie, primul ”portavion” al SUA
Ziua în care un MiG-21 al Coreei de Nord a doborât un avion militar al SUA
Gorbaciov, ultimul lider al URSS, lăudat de Putin pentru rolul jucat în istoria ţării sale şi a lumii
Gorbaciov nu regretă nimic din prăbușirea URSS: Perestroika a fost cea mai mare realizare politică
România și coșmarul Mineriadelor din anii '90. Premierul Cîțu: Nu voi permite o mineriadă în mandatul meu
Ion Mihai Pacepa a murit. Enigmele fugii din România, reacția lui Nicolae Ceaușescu și ascensiunea Elenei
Februarie 1965: Primele trupe terestre ale US Army ajung în Vietnam, o greșeală ce a dus la o catastrofă militară
MASACRUL DE LA LUNCA | Sovieticii au secerat sute de români care doreau doar să ajungă în România
Secretara unui lagăr nazist, acuzată de complicitate la crimă
Moartea lui Iuliu Maniu în închisoarea comunistă de la Sighet. „Maniu pleca spre groapa comună și spre gloria eternă”
Winston Churchill, Franklin D. Roosevelt și Iosif Vissarionovici Stalin, în timpul Conferinței de la Yalta. Sursă foto: Wikipedia
EXCLUSIV
Conferința de la Yalta și 'împărțirea lumii'. Churchill, Stalin și 'trădarea' României
Podul lui Traian. Construcția lui Apolodor din Damasc peste Dunăre, din timpul campaniei împotriva Daciei, încă un punct de reper
Alex Vraciu, pilotul militar de origine română care a scris istorie pentru SUA: Șase bombardiere japoneze doborâte în opt minute
Putin rescrie 'legal' istoria. În Rusia vor fi pedepsiți cei care compară URSS cu Germania nazistă
Un episod uitat: Avionul în care se afla tânărul Ceaușescu s-a prăbușit în URSS. Accidentul putea schimba destinul comunismului românesc
Ceaușescu și Pol Pot - dușmanul dușmanului meu este prietenul meu 
Rebeliunea legionară. Trei zile de lupte sângeroase între Armată, fidelă lui Ion Antonescu, şi Mişcarea Legionară
Franța ar fi fost complice la genocidul din Rwanda
Desert Storm: Eliberarea Kuweitului, o demonstrație de forță a SUA. Prima operațiune militară din războiul modern
Moldova: Un gram de dreptate pentru victimele stalinismului. Cei născuți în gulagurile sovietice vor avea statut de victime ale comunismului
Congresul SUA, ocupat pentru a doua oară în istorie. Casa Albă și Capitoliul au fost incendiate acum două secole după căderea Washingtonului
EXCLUSIV
Ceaușescu, Rețeaua R și Securitatea. Cine a tras în noi, după '22? Ultimul stalinist al Europei, între Revoluție și lovitură de stat
1989. Operațiunea Trandafirul: Noaptea asasinilor și macabra incinerare a morților Timișoarei împușcați la Revoluție
Charles de Gaulle și criza din 13 mai 1958: O lovitură de stat?
Proiect educațional despre istoria României, în sprijinul românilor din Ucraina și Serbia
Asasinarea lui Nicolae Iorga de un comando de legionari. Mareșalul Ion Antonescu a preferat să se uite în altă parte
Nicolae Ceaușescu, la al XIV-lea Congres al Partidului Comunist Român, desfășurat între 20 și 24 noiembrie 1989
EXCLUSIV
Congresul al XIV-lea: Ultima șansă a lui Ceaușescu de a ieși la pensie. 'Când o face plopul mere şi răchita micşunele'

Ştiri Recomandate

Senatul SUA dezbate ajutorul pentru Ucraina, în timp ce forțele ruse obțin câștiguri semnificative pe frontul de est
Pe urmele Poloniei? Obuzierele K9 deschid ușa României pentru armele sud-coreene. Tancuri K2 și MLI-uri Redback, de interes pentru Armată
Întârzierea sprijinului american a călit Armata Ucrainei. Implicațiile deciziei privind ajutorul pentru Ucraina merg foarte departe, spune Kievul
Mobilizarea de catifea din Ucraina. Care au fost principalele frâne în calea recrutării. Lecții valabile și pentru statele NATO
„Trolling de cel mai înalt nivel”. Ucraina folosește baloane care imită zborul aeronavei F-16
România semnează contractul pentru avioane F-35. Tîlvăr: Vom avea vești bune în 2024
Hanwha vrea să transforme România într-un hub industrial în Europa. Obuziere K9 și mașini de luptă Redback sunt propunerile
Reuşită pentru industria cehă de apărare: Germanii de la KNDS, dispuşi să producă tancul Leopard 2A8 în Cehia
Noul bombardier invizibil H-20 al Chinei "nu reprezintă un motiv de îngrijorare pentru SUA: Acesta nu se va ridica la înălțimea proiectelor militare americane
Acord de cooperare în domeniul apărării între România și Republica Coreea: S-a stabilit un angajament cu privire la creşterea cooperării la nivelul industriei de apărare
Bloomberg: Ajutorul american poate da un răgaz Ucrainei, dar o schimbare rapidă a situaţiei de pe câmpului de luptă este puțin probabilă
Impactul ajutorului militar american asupra războiului din Ucraina: Este o lovitură dată credinței arogante a lui Putin că timpul este de partea sa
Marea Britanie anunță cel mai mare pachet de ajutor militar acordat vreodată Ucrainei: Acesta include rachete Storm Shadow cu rază lungă de acțiune, muniție și vehicule blindate
Monarhiile din Golf se tem că un conflict regional le-ar perturba serios proiectele de dezvoltare
Armata României are undă verde pentru deminarea în Marea Neagră în misiuni comune cu Turcia și Bulgaria - MCM BLACK SEA
Bombe nucleare B61, în coasta Rusiei? Polonia vrea arme nucleare americane pe teritoriul ei pentru a contracara Rusia în Kaliningrad
Iranul nu intenționează să răspundă atacului israelian, pe care îl descrie drept „nesemnificativ”
Franța face o demonstrație de virtuozitate: Rachete de croazieră lansate de pe două nave au lovit simultan ținta
Șeful republican al Camerei Mike Johnson și-a schimbat poziția față de ajutorul pentru Ucraina după ce a văzut informațiile prezentate de CIA privind intențiile Rusiei în Europa
Operațiunea recrutarea. Un sfert dintre candidați au picat testele fizice pentru a putea deveni militari în Armata României
Toți ochii către Coreea de Sud: România, la un pas de K9 Thunder. Când ar putea fi semnat contractul pentru obuziere autopropulsate
Marina rusă pierde o navă valoroasă, de dinainte de Primul Război Mondial: Nava de salvare Komuna avea capacități unice pentru Flota din Marea Neagră
NATO se pregătește să apere coridorul Suwalki. Polonia și Lituania au început exercițiul comun “Brave Griffin 24/II”
Cheltuielile militare globale din 2023 au depășit 2,4 trilioane de dolari. Sunt pe creștere toate statele NATO, exceptând România, Grecia și Italia
SUA au decimat în Ucraina Armata Rusiei fără să piardă niciun soldat. Un senator american anunță ATACMS: Podul dintre Crimeea și Rusia trebuie distrus
Forțele ruse au capturat un Leopard 2A6 al armatei ucrainene (FotoVideo): Este de așteptat ca tancul capturat să fie supus unei examinări înainte de a fi prezentat publicului
Mesajul transmis de Statele Unite către Putin a fost că este prea devreme pentru a deschide șampania. Senator american: America a revenit în ofensivă
Şeful spionajului militar ucrainean: Ucraina se va confrunta cu o situație dificilă începând cu jumătatea lunii mai, dar nu se va întâmpla un Armaghedon
Premieră pentru U.S. Army: Primește primul tanc M10 Booker, dezvoltat în cadrul programului militar MPF
Prima avariere confirmată a unui Patriot (Foto/Video): SUA "extrag" de pe frontul din Ucraina un sistem de rachete avariat
Implicațiile deciziei privind ajutorul american pentru Ucraina merg foarte departe – biroul președintelui Zelenski
Rușii se apropie de încercuirea orașului Chasiv Iar. Trupele ruse au preluat controlul asupra localității Bogdanivka
pixel