Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
UE a lansat Operațiunea Irini în Marea Mediterană pentru a opri traficul de arme spre Libia
31 Martie, 14:37
Uniunea Europeană (UE) a lansat marţi o misiune în Marea Mediterană menită să oprească afluxul de arme spre Libia aflată în război, după ce a asigurat statele membre că Operaţiunea Irini nu va încuraja traversările de migranţi dinspre nordul Africii, informează dpa.
de  Eduard Pascu

"Decizia de azi asupra Operaţiunii Irini este un pas spre o soluţie politică în Libia", a notat pe Twitter preşedintele Consiliului European, Charles Michel, exprimând susţinerea UE pentru eforturile ONU de a pune capăt conflictului sângeros din Libia.

Oficialii UE au avut probleme în a aproba noua misiune înainte de sfârşitul lui martie, când expira misiunea anterioară, Operaţiunea Sophia. Navele acesteia au fost consemnate la ţărm în urmă cu un an pe fondul profundelor divergenţe între statele membre ale UE cu privire la operaţiunile de salvare a migranţilor de pe mare, transmite Agerpres.

Operaţiunea Irini este principala contribuţie a UE la eforturile internaţionale de pace în Libia. Ea prevede capabilităţi aeriene şi satelitare pentru monitorizarea afluxurilor de arme care încalcă embargoul ONU asupra armelor în această ţară. Irini este cuvântul grecesc pentru "pace".

Operaţiunea navală se va desfăşura în estul Mării Mediteraneene, departe de rutele de tranzit ale migranţilor. Orice persoană salvată va fi, după cum prevede legislaţia internaţională, debarcată în porturi din Grecia şi trimisă de acolo în alte state ale UE. Dacă operaţiunea va ajunge să stimuleze traversările de migranţi, ar putea fi luată o decizie pentru a suspenda patrulele sale navale. Această măsură a fost convenită pentru a răspunde îngrijorărilor formulate de Austria şi mai ales de Ungaria.

Operaţiunea va avea cartierul general la Roma şi va fi condusă de contraamiralul Fabio Agostini. Ea va avea pentru început un mandat de 1 an de zile.

Misiunea va avea de asemenea sarcina de a monitoriza exporturile ilicite de petrol dinspre Libia, ajutând la antrenarea şi dezvoltarea pazei de coastă libiene, şi va contribui la eforturile de a întrerupe traficul de carne vie şi reţelele de trafic, potrivit unui comunicat al UE.

Ştiri Recomandate