Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
US Air Force a transportat din Afganistan în Germania militari infectați cu COVID-19 (Video)
US Air Force a efectuat prima utilizare operațională a noului Transport Isolation System (TIS) pentru a realiza o evacuare aeromedicală.
de  Eduard Pascu

Serviciul a folosit un TIS instalat pe o aeronavă multirol Boeing C-17A Globemaster III pentru a muta din Afganistan în Germania trei militari care au fost depistați pozitiv cu noul coronavirus Covid-19. Misiunea, realizată de Air Mobility Command (AMC), a fost prima cu pacienți Covid-19 la bordul aeronavelor USAF, potrivit unui comunicat al serviciului.

Misiunea a fost compusă dintr-un pachet complet, care include un C-17 care transportă două module TIS și un echipaj. TIS este o unitate concepută să reducă la minimum riscul de infecție pentru asistenții medicali și echipajul aerian, oferind în același timp îngrijiri medicale pacienților transportați pe cale aeriană.

La sosirea la Baza Aeriană Ramstein din Germania, pacienții au fost transferați la Centrul Medical Regional Landstuhl pentru tratament medical. TIS a fost dezvoltat inițial în timpul focarului de Ebola din 2014 în Africa de Vest.

"Misiunea demonstrează capacitatea excelentă de tranziție a AMC de la o componentă de luptă, la o componentă civilă cu flexibilitate și viteză sporită, permițând transportatorilor să răspundă rapid la orice apel de ajutor în timpul acestei campanii globale pentru a învinge Covid-19", a declarat comandantul general al AMC, Maryanne Miller.

Purtătorul de cuvânt a USAF, Emma Quirk, a declarat că TIS oferă o capacitate limitată de transport 2-4 pacienți, dar este încă un instrument util pentru transportul persoanelor infectate.

Ştiri Recomandate