Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
US Navy foloseşte în premieră o dronă pentru realimentarea cu carburant a unui avion în zbor (Video)
Marina americană a utilizat în premieră un aparat fără pilot al Boeing, MQ-25 T1, pentru a realimenta în zbor un avion de luptă, a anunţat luni constructorul american, citat de AFP.
de  Eduard Pascu
Drona MQ-25 si F-18 Hornet Sursa foto: Boeing

Cu prilejul unui zbor test de pe 4 iunie, drona a transferat carburant unui avion F/A-18 Super Hornet, "demonstrând capacitatea MQ-25 Stingray de a-şi efectua misiunea sa principală de realimentare în zbor", a precizat grupul într-un comunicat, transmite Agerpres.

Acest tip de dronă a efectuat deja 25 de zboruri test, care au evaluat atât aerodinamica avionului, cât şi sistemul de realimentare în zbor.

Aparatul urmează să fie trimis până la sfârşitul anului pe un portavion la Norfolk, în Virginia, pentru a efectua alte teste.



Boeing a încheiat în 2018 un contract cu Ministerul Apărării din SUA în valoare de 805 milioane de dolari pentru a dezvolta acest aparat de zbor.

El ar urma ca în final să îndeplinească rolul de aparat de realimentare, lansat şi recuperat de un portavion, rol jucat în prezent de F/A-18, "permiţând o mai bună utilizare a avioanelor de luptă şi ajutând la extinderea razei de acţiune a escadrilei aeriene a portavioanelor", a remarcat constructorul.

Dezvoltarea acestui aparat marchează o nouă etapă în integrarea dronelor în activităţi militare, în care sunt din ce în ce mai utilizate. În 2013, un prototip de dronă invizibilă pe radar, X-47B, a aterizat pentru prima dată pe un portavion american.

Ştiri Recomandate