Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Vehiculele blindate robotizate, o prioritate pentru US Army
Industrie de apărare
Data actualizării:
Data publicării:
US Army a anunțat că a selectat două companii pentru producerea de Robotic Combat Vehicles, transmite defence blog. 

US Army CCDC Ground Vehicle Systems Center și US Army Next Generation Combat Vehicles Cross Functional Team au anunțat vineri că QinetiQ și Textron vor primi contacte pentru a construi patru Robotic Combat Vehicles (RCV) din clasa ușoară și medie.

Aceste RCV-uri vor fi utilizate ca parte a campaniei de determinare a fezabilității privind integrarea vehiculelor fără pilot în operațiuni de luptă la sol. RCV-urile ușoare și medii vor fi utilizate pentru a efectua un test la sfârșitul anului 2021. Rezultatele acelui test, la care se adaugă unul la nivel de pluton în martie 2020 vor oferi US Army posibilitatea de a lua o decizie cu privire la modul în care astfel de vehicule robotizate ar putea intra în dotare din 2023.

 

Suport

 

 

„Roboții au potențialul de a revoluționa modul în care desfășurăm operațiuni de luptă la sol”, a spus generalul de brigadă Ross Coffman, director al Next Generation Combat Vehicles Cross Functional Team. „Fie că oferim o putere de foc sporită unei patrule aflate în cercetare sau furnizăm recunoaștere CBRNE, cu aceste vehicule oferim comandanților mai mult timp pentru luarea deciziilor și reducem riscurilor pentru soldați”, a mai spus Ross.

Obiectivul principal al proiectului RCV este crearea viitoarei generații de vehicule care nu sunt doar mai letale și mai eficiente decât platformele de luptă actuale, dar mult mai mici, mai ușoare și cu un consum mai redus de combustibil. 

 

Cerințe

 

 

Fără operatori umani în interiorul său, RCV poate asigura performanțele vehiculelor de luptă blindate. Simplu vorbind, fără echipaj, RCV-ul necesită mai puțină armură lucru care poate oferi mai multă putere pentru a susține sarcini utile modulare sau baterii hibrid pentru acționare electrică.

 (w670)

Familia de RCV-uri va include trei variante. Oficialii armatei au în vedere ca versiunea ușoară să poată fi transportată cu elicopterele. Varianta medie ar putea fi transportată cu o aeronavă C-130, iar varianta grea cu o aeronavă C-17.

Noile vehicule de luptă vor avea, de asemenea, o stație de arme comandată de la distanță de calibru 25 mm sau mai multe sisteme de arme și camere de monitorizare. Noul RCV trebuie, de asemenea, să țină pasul cu infanteria și alte vehicule blindate în timpul manevrelor, atât în în zone accidentate cât și pe străzi și autostrăzi.

Vezi și: US Army a comandat sute de roboți pentru depistarea și dezamorsarea bombelor


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Japonia, producător de Patriot sub licență, ar putea fi cheia apărării antiaeriene a Ucrainei. Rusia amenință Japonia cu „consecințe grave”
Coreea de Sud livrează alte 18 tancuri K2 către Polonia: Compania Hyundai Rotem a fost lăudată pentru rapiditatea cu care a produs și livrat tancurile
Sistem de apărare antiaeriană MBDA Mistral 3, integrat pe un blindat Vamtac 4x4, prezentat de gigantul european în cadrul expoziției Eurosatory 2022 de la Paris. Sursă foto: DefenseRomania
EXCLUSIV
România are pe masă o soluție rapidă de rezolvare a problemei SHORAD/VSHORAD: Achiziția comună de sisteme Mistral 3 cu livrare rapidă
Acord istoric între Franța și Germania pentru Eurotank. Viitorul tanc de ultimă generație va înlocui tancurile Leopard și Leclerc
Germania semnează un contract de 1,2 miliarde de dolari pentru mai multe sisteme de rachete antiaeriene Patriot
După ce s-a rupt „contractul secolului” cu Franța apar primele hopuri în cadrul AUKUS cu privire la construcția de submarine nucleare
Spania trimite Ucrainei încă 20 de tancuri Leopard 2
SUA vând Bahrainului tancuri M1A2 Abrams. Contractul ar putea ajunge la valoarea de 2,2 miliarde de dolari
Turcii de la Otokar au rămas singuri în competiția privind achiziția de blindate 4x4 a României. Motivele pentru care ceilalți grei au spus „pas”
Bacăul, capitala industriei de apărare din România. Ministrul Tîlvăr a vizitat centrele de mentenanță F-16 și HIMARS, dar și fabricile unde se produc drone Watchkeeper X
Premieră pentru Ucraina, dezvăluită de o fotografie: Avioane MiG-29 ucrainene pot lansa bombe ghidate franceze AASM (Hammer)
WSJ: Printre furnizorii de muniție care iau parte la inițiativa condusă de Cehia pentru a ajuta Ucraina sunt şi aliați ai Rusiei, spun oficialii cehi
Barracuda pentru Olanda. Noul model de submarin francez Blacksword Barracuda a fost selectat de olandezi pentru înlocuirea clasei Walrus
Premierul Ciolacu dă asigurări că fabrica de pulberi care va fi construită în România, și din finanțare UE, va fi „cea mai modernă”
România are planuri mari: Drone maritime de suprafață și drone submarine. Lecția predată de Ucraina în Marea Neagră, învățată
Una din marile puteri ale Asiei se alătură programului Eurodrone. Drona dezvoltată de industria europeană, la un pas să intre pe piața asiatică
Norocul României vine tot de la UE: Finanțare pentru o fabrică de pulberi construită în România de nemții de la Rheinmetall alături de ROMARM
„Triunghiul Weimar” s-a angajat să obțină mai multe arme pentru Ucraina
Noutăți și vești bune pentru Armata României. Momentul livrării primelor sisteme antiaeriene portabile KP-SAM Chiron din Coreea a fost anunțat
Dovadă că ajutorul din partea SUA este crucial pentru Ucraina: Opt obuziere americane M777 au fost dezmembrate pentru a repara unul singur
Au deschis șampania la Avioane Craiova. A avut loc primul zbor al unui avion IAR-99 SM modernizat din lotul celor 10 (Video)
Compania germană Rheinmetall intenționează să deschidă cel puțin 4 fabrici de armament în Ucraina
Numitor comun pentru avioanele F-16 ale României și Poloniei: Rachete de ultimă generație AIM-120 și AIM-9X. Diferențe însă într-un acord gigant anunțat de SUA
Statele Unite anunță o producție la capacitate maximă pentru programul F-35 Lightning II
La ce altitudine și cu ce viteză a zburat Kaan, avion turc de generația a 5-a. După ce euforia a trecut turcii se confruntă cu prima problemă mare
Germania nu este împotriva trimiterii de rachete Taurus în Marea Britanie dacă Londra trimite Storm Shadows în Ucraina
Europa nu e încă pregătită de un război cu Rusia. Airbus propune unificarea proiectelor avioanelor de generația a 6-a Tempest și FCAS și renunțarea la rivalități
Europa contraatacă în încercarea de a rupe hegemonia industriei SUA pe piața de armament. România poate sparge gheața printr-o achiziție comună condusă de Franța
Rusia lansează producția în serie a bombelor M54 de 1,5 tone. Ucraina trebuie să se pregătească pentru momentul în care Forțele Aerospațiale Ruse vor utiliza intens aceste arme
Cehia a colectat fondurile necesare pentru achiziționarea unui prim lot de 300.000 de obuze de artilerie destinate armatei ucrainene

Ştiri Recomandate

Croația a primit primele șase avioane Rafale. ”Spațiul aerian va fi și mai sigur de astăzi”
Suedia acționează deja ca un membru senior al NATO: Un batalion mecanizat de dimensiuni reduse va fi dislocat în Letonia
SUA sunt pe ultima sută de metri cu programul dronelor de luptă autonome. Noile UAV-uri vor face echipă cu F-35 și F-22
”Scutul” Republicii Moldova, construit cu bani de la UE. Estonia cumpără radare, blindate și echipament de bruiaj pentru Chișinău
NATO a exersat transferul trupelor și echipamentelor spre România, în Exercițiul Eagle Overland 24
Armata rusă a capturat primul vehicul de asalt M1150 ABV de pe frontul din Ucraina (Foto/Video)
Forțele ucrainene pentru Operații Speciale au țintit și distrus un alt sistem rusesc de apărare antiaeriană BUK (Foto/Video)
În ciuda aprobării ajutorului militar oferit de SUA, Europa ar trebui să-și sporească sprijinul pentru Ucraina
Coreea de Sud prezintă racheta balistică CTM-290 de care Polonia este foarte interesată (Foto/Video): A fost semnat deja un contract de achiziţie
Rusia a respins propunerea ONU de interzicere a amplasării armelor nucleare în spațiu
Raport ISW: Eficiența pe câmpul de luptă din Ucraina a noului ATACMS ar putea fi diminuată de întârzierile în ceea ce privește acordarea ajutorului american
Analiştii militari spun că Rusia încearcă să distrugă liniile de aprovizionare ale forțelor armate ucrainene înainte de sosirea ajutorului american
Ucrainenii insistă pentru ,,Patriot made in Ucraina". Propunerea e producerea sistemelor americane împreună cu SUA
Bombardierele strategice americane B-1B au părăsit teatrul de operații european, după o lună de dislocare la Baza Aeriană Morón din Spania
Noul pachet de ajutor al SUA conține și rachete ATACMS. Primele tranșe din ajutorul de un miliard pentru Kiev ajung ”în câteva ore”
Rușii mai încasează o lovitură combinată: Depozite de combustibil și o uzină metalurgică de pe teritoriul Rusiei, ținta dronelor ucrainene
Pentagonul confirmă: Ucraina a primit rachete ATACMS la începutul lunii și le-a folosit în Crimeea
Orban e gata să joace cartea chineză, dar cu ce cost. Beijingul devine cel mai mare investitor și transformă Ungaria într-o uriașă fabrică de baterii
Surse neoficiale spun că Grecia ar putea oferi Ucrainei cel puțin un sistem Patriot
O delegație din Coreea de Nord merge în Iran: Cooperarea bilaterală sporită dintre cele două țări naște noi îngrijorări
Complexitatea frontului din Ucraina pune unele probleme chiar şi unui soft cu inteligență artificială dezvoltat de Armata SUA
Rusia are planuri mari: Primele S-500 , prezentate ca ”anti-hipersonice”, vor fi trimise la trupe până în decembrie
Rușii au scos la paradă armele capturate în Ucraina: Mai multe Javelin, mitraliere și lansatoare de grenade suedeze Carl Gustav
Probleme în conducerea militară israeliană. Un important comandant al Armatei Israeliene și-a anunțat demisia marcând începutul unei posibile serii de demisii ale altor ofițeri
"Nu putem fugi de costul agresiunii Rusiei", spune secretarul general al NATO
În timp ce Rusia ar putea intensifica atacurile asupra Ucrainei, administraţia Biden se grăbeşte să semneze proiectul de lege privind ajutorul militar
Noua strategie de război a Ucrainei: Sarcina noastră este de a crea un ''arbore defensiv'' care să ne protejeze soldații aflaţi pe linia frontului
4.000 de drone chinezești DJI Mavic 3 vor ajunge în dotarea Ucrainei în urma unui contract în valoare de 14 milioane de dolari
Oficial american: Ucraina nu dorește avioane A-10, dar o altă țară ar putea să fie interesată de ele
O grupare navală franceză, condusă de portavionul Charles de Gaulle, a început executarea operațiunii “Akila” în Marea Mediterană, sub comanda NATO
De ce Pakistanul, singura țară islamică deținătoare de armament nuclear, nu intervine în conflictul din Gaza
pixel