Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Viitorul incert al domeniului cibernetic: tehnologiile radicale și abordările negativiste trebuie depășite
Cyber
Data publicării:
“Soarta lumii poate depinde, literalmente, de statele care dezvoltă și pun în aplicare tehnologii radicale, ce pot perturba spațiul cibernetic și lumea”, a avertizat James Van de Velde, profesor la Johns Hopkins University, și consultant al US Cyber Command în problema strategiei cibernetice a SUA, într-un articol pentru c4isrnet.com.

Expertul american a împărțit aceste tehnologii informatice radicale în două categorii: (1) cele din prezent care deja au confirmat și (2) cele emergente care sunt în teste sau pe planșetele de proiectare sau vor fi inventate în următorii 10 ani.

Principala caracteristică a tehnologiilor prezente este saltul de la capacitățile liniare la cele exponențiale, iar acest lucru le va permite să influențeze semnificativ competiția dintre state.

 

Van de Velde a enumerat mai multe tehnologii, care vor avea un impact ridicat societății umane, astfel:

 

- fabricarea cumulată - additive manufacturing (i.e. imprimarea 3D): „Cine și ce poate fabrica” este posibil să nu mai fie decis de guverne;

- interfața om-mașină: unde va conduce această tehnologie din perspectiva colectării informațiilor, confidențialității și securității?

- internetul obiectelor (IoT) a extins posibilitățile de atac cibernetic: IoT poate genera o luptă aproape constantă între actorii buni și răi din spațiul cibernetic. Cele mai expuse activități sunt în domeniile guvernamental, servicii de informații, apărare națională și comerț;

- algoritmul de lanț - chain algorithm (i.e. blockchain) și criptomonedele: Civilizația umană încă nu și-a dat seama, cum această tehnologie va fi integrată în sistemele publice și private, cum ar fi  protejarea monedelor naționale și ce va însemna o astfel de integrare pentru colectarea de informații și operațiunile bazate pe efecte - effects-based operations (EBO);

- operațiuni bazate pe algoritmi: Bazarea pe algoritmi poate aduce un sprijin important în planificarea și desfășurarea operațiunilor de orice fel;

- analiza datelor - data analytics (n.r. știința analizării datelor brute): Analizarea cu succes a datelor va permite reducerea numărului de falsuri pozitive. De asemenea, va ajuta în domeniul criminalistic, prin evidențierea mai bună a tendințelor. Dar vor trebui identificate noi modalități de colectare, gestionare și analiză a datelor;

- localizarea datelor: Statele au predispoziția de a se izola în spațiul cibernetic (punând la punct sisteme defensive în acest scop) decât să  predea controlul în întregime cloud-ului sau serverelor din afara statelor lor. Rusia și China își balcanizează deja rețelele. Multe state vor urma exemplul lor;

- noi forme de criptare, inclusiv criptare descentralizată, locală și privată: Posibile prin calcul cuantic (quantum computing), noile forme de criptare vor îngreuna operațiunile cibernetice;

Tehnologiile emergente, care vor modela competiția peste 10 ani, în opinia lui J. Van de Velde, sunt următoarele:

- inteligența artificială (i.e. învățarea automată): China a declarat că intenționează să fie liderul mondial în IA și să o integreze cât mai mult posibil în tehnologia și forțele sale armate. Cum va ajuta sau împiedica IA colectarea informațiilor din spațiul cibernetic sau cum va afecta executarea operațiunilor cibernetice ofensive sau defensive? Stabilirea normelor pentru IA va duce la noi provocări intelectuale, tehnice și juridice;

- calculul cuantic: Folosirea computerului cuantic va ajuta la colectarea informațiilor din spațiul cibernetic dar, pe de altă parte, din sistemele în care va fi integrat un asemenea computer, se vor culege cu dificultate informații. De asemenea, vor fi afectate operațiunile cibernetice ofensive și defensive. Obiectivul anunțat de China pentru 2030, de a dezvolta un computer cuantic cu capacitate de decriptare avansată, este o amenințare existențială pentru societatea occidentală, deoarece ar oferi adversarilor un avantaj fără precedent. Trecerea la algoritmi și criptări rezistente la calculul cuantic va implica anumite costuri și provocări tehnice și, probabil, se va face într-un termen destul de lung;

- nanotehnologia: cum se vor schimba atât viața, cât și competiția dintre state, dacă dispozitivele care au impact asupra mediului, sănătății sau eficienței energetice, sunt construite la scară atomică și moleculară?

- tehnologii neuroștiințifice - biologia conectată cu ciberneticul: Deocamdată, omenirea nu înțelege cum biologia și spațiul cibernetic vor converge pentru a permite niveluri biologice de securitate cibernetică și biosecuritate cibernetică.

În eforturile de absorbție a acestor tehnologii radicale, Statele Unite se vor confrunta, în plus, cu presiuni tehnologice, politice, istorice, numerice și politice provocatoare, care vor complica situația. În consecință, SUA, pentru a lupta cu concurenții săi, ar putea fi nevoite să adopte, în curând, strategii asimetrice, pe următoarele direcții:

- Statele Unite consideră că încercarea de controlare a spațiului cibernetic este cumva periculoasă și greșită. În prezent, țara este afectată de „oboseală în spațiul cibernetic” - sentimentul că sunt inevitabile pierderile în urma atacurilor cibernetice de tip ransomware, furturilor financiare și de proprietate, invadarea confidențialității și influențarea politică;

- China și Rusia au un interes crescut pentru securitatea lor (“asimetrie în interes”). Astfel, atât Rusia, cât și China consideră că le pasă mai mult de politica lor externă, de securitatea națională și de interesele și activitățile din spațiul cibernetic, în comparație cu Statele Unite și americanii;

- în curând, va fi imposibil ca Statele Unite să concureze cu China prin numere - chiar și în spațiul cibernetic. Forțele chineze vor depăși în curând forțele SUA din fiecare sector, inclusiv forțele cibernetice;

- întrucât, sectorul privat manipulează și controlează cantități de date fără precedent despre cetățenii SUA și non-SUA din întreaga lume, trebuie concepute noi relații public-privat. Sectorul privat va deține cantități de date privind persoanele fizice și activitatea comercială, de câteva ori mai mult, decât ar putea obține vreodată guvernul SUA;

- China, în prezent, a depășit Statele Unite (n.r. din punct de vedere al capacității de reacție la diferite provocări). Chinezii pot face achiziții mai rapid decât americanii, ceea ce înseamnă că vor putea fi capabili să obțină contramăsuri la încercările SUA de a învinge tehnologia chineză;

- Statele Unite încă nu au recunoscut, în mod explicit, că de fapt nu se află într-o competiție de „mare putere”, ci, în schimb, se află într-o epocă a ascensiunii statelor autoritare, anti-liberale. Aceasta este o problemă mult mai gravă, deoarece, Statele Unite vor fi considerate echivalentul moral al acestor state, dacă nu le va denunța;

 - este posibil ca guvernul SUA să nu mai fie lider în toate tehnologiile complexe, inclusiv cele privind securitatea națională, tehnologiile informaționale, culegerea sau analiza datelor, ceea ce ar fi o realitate îngrijorătoare;

- SUA a acceptat, până în prezent, o politică a inferiorității în spațiul cibernetic. Au fost luate măsuri de apărare împotriva operațiunilor cibernetice rău intenționate, dar SUA au fost reticente în a realiza escaladarea necesară pentru a restabili normele pe care încearcă să le protejeze.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Armata Belgiană are de azi un nou comandament: Cyber ​​Command va lucra în strânsă colaborare cu serviciul de informații militare SGRS
Într-o perioadă de tensiuni maxime, șeful Securității Cibernetice a Germaniei este acuzat de legături cu Rusia. Ministerul de Interne l-a demis din funcție
Şeful agenției germane de securitate cibernetică, suspendat din funcţie pentru legăturile sale cu persoane apropiate de serviciile ruse de informaţii
Raport Thales: Companiile încep să aibă mai multă încredere în soluțiile de securizare a muncii în sistem hibrid
Software din Rusia, amenințare la adresa securității naționale. Toate produsele software rusești vor fi deconectate de la sistemele administrației publice. Proiect de lege
Albania acuză Iranul de „agresiune de stat" și rupe relaţiile diplomatice cu Teheranul
China acuză agenția de informații militare a SUA de un atac cibernetic masiv prin care a furat date sensibile de cercetare
Complexul militar-industrial al Rusiei, atacat cibernetic chiar de către ''prietenii de la est'' ai Moscovei - un grup de hackeri chinezi
Energoatom, operatorul ucrainean al centralelor nucleare, denunţă un atac cibernetic rus ''fără precedent''
Atac cibernetic asupra Poliției de Frontieră române în iulie. Atacul ar fi fost condus de hackeri proxy ai Iranului pentru a sprijini Rusia
EXCLUSIV
Sustenabilitatea – Cum transformăm paradigma de business prin noile tehnologii: De la BIM via Digital Twin în Metavers
Manualul amenințărilor cibernetice – Thales 2022. Tot ce trebuie să știți despre noul val de amenințări invizibile
Ofensivă cibernetică împotriva României. STS a blocat mii de atacuri asupra celor mai importante instituții din România
SRI deține informații despre o posibilă campanie de atacuri cibernetice în masă asupra României
Hackerii ruşi ai grupării Killnet au revendicat atacurile cibernetice produse vineri în România
Generalul Anton Rog: SRI știa ziua când Rusia va ataca, nu și minutul. Instituții strategice din România - ținta atacurilor cibernetice
Rusia acuză SUA de „banditism” de stat și dă asigurări că nu pregătește niciun atac cibernetic ca răspuns la sancțiuni
Polonia intră în alertă avansată de amenințare cibernetică
Ucraina anunță că deține dovezi că Rusia s-a aflat în spatele atacului cibernetic de amploare împotriva ei
Radu Tudor: Rusia și-a asumat și un risc militar înainte de atacurile cibernetice. Un atac asupra României ar produce pagube uriașe
NATO a condamnat ferm atacul cibernetic asupra Ucrainei: Vom semna un acord privind întărirea cooperării în domeniul cibernetic
Ultima versiune a GPS III este pe masa de lucru. Primii sateliți vor fi operaționali din 2026
Importanța securității cibernetice în afaceri
''Cyber Coalition 21''. NATO începe cel mai mare exercițiu anual de apărare cibernetică
Incident de securitate la FBI. Un server a fost spart și s-au trimis mesaje false cu privire la atacuri cibernetice
Statele Unite pun bazele unui departament însărcinaţi cu securitatea cibernetică. Scopul: contracararea atacurilor hackerilor apropiaţi de ţări rivale
În era criptomonedelor, SUA vor un efort global împotriva atacurilor cibernetice
Ministrul Ciucă a participat la „Cetatea 2021”. Pe lângă structurile de apărare cibernetică ale Armatei României, la exercițiu a participat și un detașament din R. Moldova
Fost oficial al Pentagonului: SUA au pierdut deja bătălia pentru inteligenţa artificială cu China
UE denunță acțiuni de spionaj cibernetic din partea Rusiei și amenință Moscova cu sancțiuni

Ştiri Recomandate

Rusia amână din nou livrarea sistemelor S-400 către India. Cauza: Operațiunea militară specială de 3 zile se află în cea de-a 764-a zi
Un Su-35, cel mai promovat avion rus, „pierde lupta” cu forța gravitațională (Video). Avionul e posibil să fi fost doborât chiar de ruși
Zelenski: Rusia pregătește o ofensivă și nu suntem pregătiți
Noul ajutor militar pentru Kiev sporește paradoxul nemțesc: Deși a transferat Ucrainei arme cât toată Uniunea Europeană, Berlinul încă se teme de subiectul Taurus
Un C-130 francez a aterizat în premieră la Brașov. Avioane franceze Atlas (transport) și A330 (realimentare aeriană) vor putea fi și ele dislocate aici
Scenariul livrării Ucrainei a unor „F-16 cu armament nuclear” și decolarea avioanelor din România arată că Rusia se teme de F-16
Scandal de spionaj fără precedent în Polonia. Comandantul Eurocorps, din care și România face parte, demis după o anchetă a serviciilor militare de contrainformații
Rusia culege roadele politicii izolaționiste: Relațiile tensionate cu Moscova au forțat serviciile americane să ofere doar o parte din informațiile privind iminența amenințării teroriste
Ce înseamnă crearea unei „Armate a Niprului” în Ucraina de către Rusia. Îngrijorări privind luarea cu asalt a malului drept după reconfigurarea obiectivelor
Cehia vrea blindate de ultima generaţie: Contractul pentru 76 de tancuri Leopard 2A8 tot mai aproape de a fi parafat
Germania spune că poartă responsabilitatea „războiului și păcii”: Rachetele Taurus pentru Ucraina ar putea declanșa războiul între NATO și Rusia
Eventualul conflict între NATO și Rusia: Britanicii recunosc că sunt nepregătiți, finlandezii sunt gata de luptă, suedezii își avertizează populația
Germania prezintă macheta viitorului avion de luptă de ultimă generație DLR: Este acest proiect un competitor al programului FCAS?
Interviu E.S. Adrian Zuckerman | Previziuni privind războiul din Ucraina pentru 2024 / Poziția României la frontiera de est a NATO
Grecia admite că nu mai poate continua cu atâtea avioane diferite. F-16 Block 30 și Mirage 2000 vor fi vândute pentru a „aerisi” aviația militară
Utilizarea rachetei hipersonice Zircon de către Rusia poate indica o lipsă de alte rachete la nivelul arsenalului și poate reprezenta o provocare pentru forțele armate ucrainene
Declarațiile lui Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea de a trimite trupe în Ucraina au înfuriat oficialii americani
Turcia continuă să exporte explozibili și muniții către Israel, deși critică dur intervenția militară din Fâșia Gaza
A fost lansat la apă un nou submarin din clasa Scorpene construit de francezi în Brazilia. România vizează și ea astfel de submarine
Zelenski spune că nu e nicio justificare rațională pentru a explica de ce Patriot nu acoperă cerul Ucrainei. Apel și pentru F-16
Hamas refuză să elibereze ostaticii până când Israelul nu va retrage trupele din Gaza
Bombele cu planare sunt asul din mâneca Rusiei ce trebuie rapid neutralizat. FAB-3000 ar fi cu adevărat devastatoare pentru Ucraina
Cehia destructurează o rețea pan-europeană de propagandă rusă, care se ocupa cu dinamitarea alegerilor europarlamentare. Urmele duc chiar la ”finul lui Putin”
Franța nu va trimite militari să lupte în Ucraina. Tot ce trebuie să știi după ce în presă au apărut informații că Regimentul 126 Infanterie francez va fi dislocat în Ucraina
Discuții în Coreea despre cooperarea industrială dintre Hanwha și România. Toate drumurile duc la obuzierele K9 Thunder
”Putem face mai mult”. Cehia ridică miza și anunță că ar putea procura 1,5 milioane de obuze pentru Ucraina
Rusia pregătește o ploaie de rachete hipersonice Zircon peste Ucraina. Rușii au concentrat și pregătit zeci de rachete în Crimeea
Maia Sandu: Să celebrăm unirea Basarabiei cu România mulțumind pentru susținerea constantă a României pentru R. Moldova
Criză politică în Bulgaria: Rotația în guvernul pro-occidental s-a blocat din cauza bătăii pe posturile cheie
Grecia intenţionează să înlocuiască cererea pentru F-35 Block 3 cu o solicitare pentru versiunea Block 4: Interes pentru utilizarea rachetelor Meteor BVRAAM
Lukașenko recunoaște că planificatorii atacului de la Crocus au vrut să treacă prin Belarus, infirmând astfel planificarea de către Kiev a unei “ferestre” de trecere la granița ruso-ucraineană
"Ei știu unde să lovească". Experții în studii de securitate analizează de ce Rusia şi-a intensificat atacurile asupra sistemului energetic ucrainean
pixel