Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Zbigniew Rau: Dronele fabricate în Turcia vor consolida capacitate de luptă a armatei poloneze
Ministrul de externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a lăudat sâmbătă caracteristicile dronei Bayraktar TB2 construită de Turcia. Acesta a precizat că drona Bayraktar TB2 este o „armă avansată’’ din punct de vedere tehnologic, care şi-a dovedit eficienţa în condiţii reale de luptă, a relatat agenția turcă de presă Anadolu. 
de  S.I. Catalin

„Suntem siguri că va consolida capacitățile armatei poloneze și va contribui la consolidarea flancului estic al NATO”, a spus Zbigniew Rau. 

Şeful diplomaţiei polonez a făcut această remarcă în timpul unui interviu acordat agenţiei de presă Anadolu, ca urmare a participării sale la Forumul Diplomatic de la Antalya.

„În același timp, este un alt exemplu de a transpune parteneriatul nostru strategic într-o cooperare practică”, a adăugat el. „Sperăm că va duce la dezvoltarea în continuare a relațiilor UE-NATO în domeniul securității și apărării.” 

 

Polonia este primul stat membru al NATO care a comandat drone construite de Turcia.

 

În mai, ministrul polonez al Apărării, Mariusz Błaszczak, a anunțat că Varșovia cumpără 24 de drone Bayraktar din Turcia înarmate cu rachete antitanc. 

„Primul lot va fi livrat armatei poloneze într-un an, în 2022”, a spus Mariusz Błaszczak, la momentul respectiv.

Polonia a devenit interesată să achiziționare drone Bayraktar după ce aceste drone şi-au dovedit utilitate în condiţii reale de luptă, cum ar fi conflictele din Siria, Libia și Nagorno-Karabah. De-a lungul ultimilor doi ani au apărut foarte multe știri referitoare la „neputința” complexelor de rachete și artilerie antiaeriană rusești de a intercepta şi dobora aceste UAV-uri.

Faptul că aceste drone şi-au dovedit utilitatea în condiţii reale de luptă a făcut ca multe state să fie interesate să poarte negocieri cu Turcia pentru a le achiziţiona.

Ştiri Recomandate