Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Zece amirali turci, arestați după ce s-au opus Canalului Istanbul, proiectul pe care Erdogan insistă
Strategica
Data publicării:
Zece amirali în rezervă au fost arestaţi luni în Turcia, a doua zi după publicarea unei scrisori deschise în care au subliniat importanţa pentru securitatea turcă a Convenţiei de la Montreux destinată să prevină militarizarea Mării Negre, criticând planul preşedintelui Recep Tayyip Erdogan de a construi un canal la Istanbul, care, potrivit lor, ar putea ameninţa libertatea de navigaţie, relatează Reuters şi AFP, citând mass-media oficiale de la Ankara.

Scrisoarea, semnată de 104 foşti ofiţeri de rang înalt în marina turcă, a provocat o reacţie negativă din partea autorităţilor, care au văzut-o drept un act de sfidare directă din partea armatei la adresa guvernului civil, notează Reuters, citând agenţia de presă oficială turcă Anadolu, transmite Agerpres.

Potrivit biroului procurorului general din Ankara, cei zece amirali (r.) au fost plasaţi în arest preventiv. Alţi patru foşti ofiţeri nu au fost reţinuţi din cauza vârstei înaintate, dar au primit ordin să se prezinte poliţiei din Ankara în următoarele trei zile în cadrul anchetei cu privire la scrisoarea respectivă.

O anchetă a fost deschisă împotriva militarilor în rezervă care au semnat scrisoarea pentru ”reunire în vederea comiterii unei infracţiuni împotriva securităţii statului şi ordinii constituţionale”, conform biroului procurorului.

Purtătorul de cuvânt prezidenţial, Ibrahim Kalin, a declarat că această scrisoare are toate caracteristicile unui complot militar pentru răsturnarea guvernului.

”Un grup de soldaţi în rezervă se pun într-o poziţie ridicolă şi mizerabilă cu această scrisoare a lor, care răsună a lovitură de stat militară” , a spus el.

”Nu numai cei care au semnat, ci şi cei care îi încurajează, vor trebui să răspundă în faţa justiţiei”, a declarat la rândul său pe Twitter Fahrettin Altun, şeful pentru comunicare al preşedintelui Erdogan.

Convenţia de la Montreux, semnată în 1936, reglementează utilizarea strâmtorilor Bosfor şi Dardanele de către navele de marfă din alte ţări.

Documentul conferă Turciei control asupra strâmtorilor în interiorul graniţelor acesteia şi, pe timp de pace, garantează accesul navelor civile. De asemenea, limitează accesul navelor de război în apele Mării Negre.

Turcia plănuieşte să construiască un canal imens care să lege Marea Neagră, la nord de Istanbul, cu Marea Marmara, la sud, despre care un oficial turc a spus că nu va cădea sub incidenţa acestei convenţii.

”Montreux a dat Turciei posibilitatea să-şi menţină neutralitatea în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Suntem de părere că este necesar să se evite orice fel declaraţii şi de acţiuni care ar putea repune în discuţie Convenţia de la Montreux, un tratat important în ceea ce priveşte supravieţuirea Turciei”, susţin semnatarii scrisorii care au nemulţumit autorităţile de la Ankara.

Amiralii (r.) sunt suspectaţi că au conspirat împotriva securităţii statului şi a ordinii constituţionale, a comunicat site-ul Haberturk.

Aprobarea de către Turcia luna trecută a planurilor privind dezvoltarea la Istanbul a unui canal de navigaţie comparabil cu cele din Panama sau Suez a deschis dezbaterea cu privire la Convenţia de la Montreux, notează AFP.

2. -imagine fara descriere- (canal_istanbul_51240300.jpg)

Guvernul argumentează că acest canal ar permite ca Istanbulul să se doteze cu un nou pol de atractivitate, pe lângă degajarea Bosforului, unul dintre cele mai congestionate strâmtori din lume.

Dar oponenţii acestuia afirmă că, pe lângă impactul asupra mediului, proiectul ar putea compromite Convenţia de la Montreux, care garantează trecerea liberă a navelor civile prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele atât pe timp de pace, cât şi pe timp de război.

Preşedintele Erdogan urmează să abordeze acest dosar într-o reuniune programată luni, la 12:00 GMT, a indicat preşedinţia turcă.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Jens Stoltenberg, secretar general al NATO, președintele român Klaus Iohannis și premierul olandez Mark Rutte. Foto: Administrația Prezidențială a României
EXCLUSIV
Iohannis sau Rutte? Următorul secretar general al NATO va trebui să înțeleagă profunda amenințare a Rusiei
E.S. Victor Micula, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României la Kiev, în cadrul unui interviu acordat DefenseRomania
EXCLUSIV
E.S. Victor Micula, ambasadorul României la Kiev, la Obiectiv EuroAtlantic. România, un „mister pozitiv” pentru Ucraina și de ce înfrângerea Ucrainei ar avea consecințe catastrofale
Ministrul de externe al Republicii Moldova: Relaţiile cu Rusia sunt la cel mai jos nivel din istorie şi nu există premise de îmbunătăţire
Rachete balistice, testate pe bandă rulantă de Phenian. Cu un arsenal de câteva zeci de focoase nucleare, Nordul are sprijinul major al Rusiei
Franța cere Chinei să trimită "un mesaj clar Rusiei" cu privire la suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei
Fără sprijinul SUA, retragerea trupelor ucrainene de pe front riscă să continue. ATACMS sunt "răspunsul", spune Zelenski
Cinci posibile scenarii pentru desfășurarea de trupe franceze în Ucraina
Statele nordice analizează posibilitatea unor schimbări în domeniul militar: Se doreşte formarea unui ''mini-NATO'' - crearea unei forțe aeriene nordice comune
Congresul SUA trebuie să aprobe ajutorul deoarece Ucraina are nevoie de apărare aeriană suplimentară - Casa Albă
Zelenski: Avem nevoie de ATACMS pentru a ataca aerodromurile din Crimeea, nu teritoriul Rusiei
Estonia nu crede în miracole: Trebuie să ne dublăm cheltuielile de apărare pentru a putea rezista Rusiei (șeful militar al Armatei)
Raport ECFR: Europenii cred că Rusia va câștiga războiul, dar vor să continue să ajute Ucraina
20 de ani de când România a aderat la NATO: Un act istoric prin care țara noastră s-a integrat în familia euro-atlantică
Ucraina construiește tot mai multe fortificații, dar procesul nu este suficient de rapid: Liderii militari ucraineni au crezut că sprijinul occidental "nu se va opri niciodată"
Germania spune că poartă responsabilitatea „războiului și păcii”: Rachetele Taurus pentru Ucraina ar putea declanșa războiul între NATO și Rusia
Ce înseamnă crearea unei „Armate a Niprului” în Ucraina de către Rusia. Îngrijorări privind luarea cu asalt a malului drept după reconfigurarea obiectivelor
Declarațiile lui Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea de a trimite trupe în Ucraina au înfuriat oficialii americani
Turcia continuă să exporte explozibili și muniții către Israel, deși critică dur intervenția militară din Fâșia Gaza
Eventualul conflict între NATO și Rusia: Britanicii recunosc că sunt nepregătiți, finlandezii sunt gata de luptă, suedezii își avertizează populația
Președintele Lituaniei: Consens "din ce în ce mai larg" în rândul liderilor UE cu privire la necesitatea de a-l învinge pe Putin
Sursă foto: Agerpres
EXCLUSIV
Tot ce trebuie să știi după masacrul de la Moscova și de ce Statul Islamic a atacat Rusia. Vulnerabilități și oportunități pentru Kremlin
Avioane F-35 românești la Mihail Kogălniceanu? Modernizarea istorică a bazei coincide cu achiziția României de avioane F-35
Rezistă Armata României în fața unui atac al Rusiei? Cum s-a ajuns la scenariul în care România ar cădea în 72 de ore
Cum a preluat Putin puterea. Ștefan Popescu: Boris Elțîn nu a avut mână bună, dar nu trebuie subestimat. Putin reprezintă revanșa serviciilor
Orban, calul troian al Rusiei? Cum poate Ungaria bloca Articolul 5 în cazul unui război declanșat de Rusia asupra Europei
Dacă tot e Rusia cu ochii pe România generalul Bălăceanu propune să transformăm Dobrogea într-un portavion terestru nescufundabil
Generalul Ben Hodges îi îndeamnă pe ucraineni să menţină atacurile asupra instalațiilor petroliere rusești: Rusia ar fi mai puțin capabilă să finanțeze acest război
Vestea bună e că Ucraina a stabilizat frontul, cea rea că Rusia dublează producția mai multor versiuni de bombe aeriene FAB
EXCLUSIV
Putin, 87%: Undă verde pentru războiul Rusiei. Europa care nu are voie să repete greșelile din anii 1930 | Ștefan Popescu, la Obiectiv EuroAtlantic
Oficial militar american: China va fi pregatita să invadeze Taiwanul până în 2027 și este "singura țară" care poate "răsturna" actuala ordine mondială

Ştiri Recomandate

Noul pachet de ajutor al SUA conține și rachete ATACMS. Primele tranșe din ajutorul de un miliard pentru Kiev ajung ”în câteva ore”
Rușii mai încasează o lovitură combinată: Depozite de combustibil și o uzină metalurgică de pe teritoriul Rusiei, ținta dronelor ucrainene
Pentagonul confirmă: Ucraina a primit rachete ATACMS la începutul lunii și le-a folosit în Crimeea
Orban e gata să joace cartea chineză, dar cu ce cost. Beijingul devine cel mai mare investitor și transformă Ungaria într-o uriașă fabrică de baterii
Surse neoficiale spun că Grecia ar putea oferi Ucrainei cel puțin un sistem Patriot
O delegație din Coreea de Nord merge în Iran: Cooperarea bilaterală sporită dintre cele două țări naște noi îngrijorări
Complexitatea frontului din Ucraina pune unele probleme chiar şi unui soft cu inteligență artificială dezvoltat de Armata SUA
Rusia are planuri mari: Primele S-500 , prezentate ca ”anti-hipersonice”, vor fi trimise la trupe până în decembrie
Rușii au scos la paradă armele capturate în Ucraina: Mai multe Javelin, mitraliere și lansatoare de grenade suedeze Carl Gustav
Probleme în conducerea militară israeliană. Un important comandant al Armatei Israeliene și-a anunțat demisia marcând începutul unei posibile serii de demisii ale altor ofițeri
"Nu putem fugi de costul agresiunii Rusiei", spune secretarul general al NATO
În timp ce Rusia ar putea intensifica atacurile asupra Ucrainei, administraţia Biden se grăbeşte să semneze proiectul de lege privind ajutorul militar
Noua strategie de război a Ucrainei: Sarcina noastră este de a crea un ''arbore defensiv'' care să ne protejeze soldații aflaţi pe linia frontului
4.000 de drone chinezești DJI Mavic 3 vor ajunge în dotarea Ucrainei în urma unui contract în valoare de 14 milioane de dolari
Oficial american: Ucraina nu dorește avioane A-10, dar o altă țară ar putea să fie interesată de ele
O grupare navală franceză, condusă de portavionul Charles de Gaulle, a început executarea operațiunii “Akila” în Marea Mediterană, sub comanda NATO
De ce Pakistanul, singura țară islamică deținătoare de armament nuclear, nu intervine în conflictul din Gaza
Statele Unite ar putea avea ocazia să scoată regimul sirian de sub influența Iranului: Bashar al-Assad vorbeşte despre discuţii ocazionale pe care le-a avut cu americanii
“Cel mai bogat om din structurile de forță ale Rusiei” a fost reținut pentru luare de mită. Timur Ivanov, adjunctul ministrului rus al apărării, riscă 15 ani de închisoare
Senatul SUA aprobă ajutorul pentru Ucraina, în timp ce forțele ruse obțin câștiguri semnificative pe frontul de est
Pe urmele Poloniei? Obuzierele K9 deschid ușa României pentru armele sud-coreene. Tancuri K2 și MLI-uri Redback, de interes pentru Armată
Întârzierea sprijinului american a călit Armata Ucrainei. Implicațiile deciziei privind ajutorul pentru Ucraina merg foarte departe, spune Kievul
Mobilizarea de catifea din Ucraina. Care au fost principalele frâne în calea recrutării. Lecții valabile și pentru statele NATO
„Trolling de cel mai înalt nivel”. Ucraina folosește baloane care imită zborul aeronavei F-16
România semnează contractul pentru avioane F-35. Tîlvăr: Vom avea vești bune în 2024
Hanwha vrea să transforme România într-un hub industrial în Europa. Obuziere K9 și mașini de luptă Redback sunt propunerile
Reuşită pentru industria cehă de apărare: Germanii de la KNDS, dispuşi să producă tancul Leopard 2A8 în Cehia
Noul bombardier invizibil H-20 al Chinei "nu reprezintă un motiv de îngrijorare pentru SUA: Acesta nu se va ridica la înălțimea proiectelor militare americane
Acord de cooperare în domeniul apărării între România și Republica Coreea: S-a stabilit un angajament cu privire la creşterea cooperării la nivelul industriei de apărare
Bloomberg: Ajutorul american poate da un răgaz Ucrainei, dar o schimbare rapidă a situaţiei de pe câmpului de luptă este puțin probabilă
Impactul ajutorului militar american asupra războiului din Ucraina: Este o lovitură dată credinței arogante a lui Putin că timpul este de partea sa
Marea Britanie anunță cel mai mare pachet de ajutor militar acordat vreodată Ucrainei: Acesta include rachete Storm Shadow cu rază lungă de acțiune, muniție și vehicule blindate
pixel